TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Povestea bostanului tehnocrat și nu numai…

Care Românie? Care UE? Care 2016? Care bostan?

Cu jumătate din leafa mea de concediu, pe două luni ( abia pe 9 octombrie va mai apărea ceva pe cardul rece ca o bucată de gheață polară ), am cumpărat din iarnă două locuri pe o insulă grecească. De altfel, un bostan tehnocrat, între timp aruncat la animale domestice de șeful lui guvernamental, mi-a zis că ar trebui să plec acasă; el ne-a băgat pe toți dascălii Umilinței Sale între semințele dovleacului său de fost ministru și ne-a aruncat cu grație informatică în debaraua cu sticle goale a vilei domniei sale (de bostan)…

Mă rog, domniei sale? Poate dovleciei sale… Bre, nea fost ministru, nu ai și matale niște bostănei mai mici pe acasă? Și pe ei școala românească, pe care o faci idioată, i-a clădit la fel ca și pe dumneata? Trebuie să recunosc, bostanul e umflat și are coaja groasă și la propriu și la figurat…

Dar să lăsăm dovleacul în vrejul lui cu aer condiționat și răcoros și să vă povestesc de ce îmi vine să întreb: nu punem și noi de un mic referendum, cu moda englezească de vară? D-aia cu „exit”… Am ajuns dimineața, devreme, la Giurgiu. Ce oraș frumos, fabrici și uzine, vorba cântecului lui Alexandru Andrieș… Deși, mai bine ar fi ce penitenciar falnic și ce asfalt bombardat de armate invizibile acolo, la intrare… Mi s-au lipit ochelarii de frunte, mă uitam așa cum zicea nea bostanul acela și nu-mi venea să cred. Coada la vamă începea din oraș, așa, cam la vreo cinci kilometri… Pe dovleacul, atunci încă la comunicații, aș fi putut să-l întreb cum e cu acest guvern de țară UE, care își bate joc de sutele de copii obligați să se târâie prin căldura de vară, în mașinile încinse, care înaintau ca melcul spre vama din Giurgiu… Dacă pentru bostanul expirat și necopt, învățământul e plin de idioți care ar trebui să-și dea demisia și să nu mai ceară câțiva lei în plus la salariu, atunci guvernul lui ( din acele zile ) de tehnocrați unde ar trebui să plece? În coada infernală din vama Giurgiu mirosea a cioloșăială de iunie… Bostanul umflat duhnea și el a miez stricat și a coajă putrezită..

Am trecut printr-o Bulgarie adormită, semnalizarea drumurile era precum ceafa lui Stoicikov cel cu mămăliga noastră în gât, am greșit drumul de multe ori, dacă l-aș fi ascultat pe bostanul fost guvernamental ar fi fost mai bine să mă refugiez în spatele grădinii mele de acasă… Și economiseam, cum v-am spus, jumătate din leafa mea pe două luni de vară. Nea bostane, a matale e tot atât de fără sâmburi?

România, Bulgaria, Grecia… Țări din UE, cum se zice, ce mama naibii! La vama dintre bulgari și greci sentimentele mele patriotice au dat pe dinafară. Alți cinci kilometri de coadă… Și tot căldură nebună, tot sute de copii și părinții lor umflați și înroșiți de la razele comunitare, ceva mai fără lorzii englezi rătăciți pe insula lor… Am ajuns peste vreo trei ore la cele două „ghișee” meschine, în care doi urmași ai lui Aristotel, gânditori și reflexivi, se mișcau precum creierul bostanului nostru într-o recentă conferință de presă. Adică încet, cu grijă, cu sfială, ca să nu le scape din mână prețioasa mea carte de identitate. Valabilă până în 2072…

În Thassos, ce să vezi, s-a mutat România. Doi bărbați zdraveni, cu accent de Botoșani, spărgeau de zor semințe, în curtea hotelului și admirau grămada de coji din fața lor. Doamne, mi-am zis, uite, bostanul tehnocrat a avut dreptate, erau acolo două produse ale școlii românești…

Între timp m-am hotărât ce să fac și cu restul meu anemic de leafă. Le plătesc  foștilor colegi de bostan un sejur de cinci ore la vama Giurgiu, cu o ieșire peste podul prieteniei, pe care câțiva cetățeni transpirați reparau naiba știe ce…

România? Ca și pe podul pomenit… La paletă, la bostani… Când pe verde și când pe roșu… Vacanță plăcută vă doresc… Domn profesor de fizică de la Cotroceni, nu faceți un sejur în Grecia?