kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: Parșivi noi și vechi

I-au dat jos pe cei răi și i-au adus pe cei buni, care să cânte, mai nou, la mandolină. Bine, nu sunt toate corzile acasă, nu se alege, deocamdată, nicio melodie. Poți să-ți imaginezi că s-ar lua iarăși povestea pas cu pas și, zic și eu, drumul tot înfundat pare.

De altfel, se potrivește introducerea mea delicată cu aceste zile de campanie anonimă și plictisitoare. Există, spunea demult un gânditor medieval, două feluri de oameni: oamenii cu adevărat și parșivii. Parșivii sunt oameni mici, prea mici ca să merite a fi cunoscuți. Din păcate, pe la noi, ei sunt cei mai cunoscuți.

Parșivii nu vor aprecia niciodată bunătatea care li se arată, într-o lume pe care o apasă cu osânza lor fleșcăită, roșie, galbenă, adică toate culorile… Esop spunea că un parșiv, chiar dacă arată că ar putea să fie și cinstit, din pricina firii lui ( iar nu firea  ei ) nu poate fi crezut.

Parcă m-aș gândi să las aici câteva rânduri goale și să le completați dumneavoastră cu o listă a marilor parșivi din jur, dar nu ne ajung toate coloanele electronice ale gazetei. Și totuși, viața lor e plină de goliciune, e stăpânită de amurguri. Se mai spune și că ar fi tot așa, două feluri de oameni: cei care încearcă să-și umple goliciunea interioară și cei care, foarte rari, încearcă să-și vadă această goliciune. De curând, în parlamentul ca o tarabă cu legume scofâlcite, dumnealor au înșirat vorbe goale, de la o tribună înfășurată într-o goliciune sufletească apăsătoare. Știți cum se spune, politicianul e un om pe care îl plătim bine, pentru a ne convinge mereu că trăim bine. Li se potrivește parșivilor despre care v-am scris astăzi, un vechi proverb rusesc: politica e un ou stricat, dacă s-a spart, pute

Cam asta e, hai – în curând – și la vot!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media