O pauză în lecțiile de educație electorală… Sau poate că nu…
Mi-a plăcut întotdeauna să mă plimb pe străzile orașului meu. Le știu aproape pe toate. Cu un drag prieten, plecat între timp în lumea mai bună care ne așteaptă pe toți, am bătut trotuarele mai largi sau mai înguste, străzile pietruite sau prost asfaltate, printre gropile mai vechi sau mai noi ale orașului pe care eu l-am iubit mereu.
De curând am greșit drumul, am trecut fără să vreau pe acolo… Un loc ciudat, cu străzi înguste, cu garduri prăbușite, cu rufe întinse peste ulucile putrezite deja, cu un amestec de fiare vechi și tuciuri fumegânde, în marginile porților de la intrare… Porți? Niște aripi pestrițe, cu balamale suspendate, cu gloata de puradei rostind cuvinte de neînțeles pentru mine… Și foarte aproape de centrul orașului…
Acasă am căutat o pagină, dintr-o carte, care mi-a venit în minte, cu ochii pe fotografiile electorale uriașe, din care domni eleganți ne promit bunăstarea, liniștea, curățenia, delicatețea dimineților de vară, prosperitatea pierdută și câte și mai câte… O pagină care zice cam așa: domnea o duhoare de neînchipuit, strada trăsnea a gunoi și a bălegar, curțile dosnice a urină și a murdărie de șobolani. Bucătăriile de vară din curți miroseau a varză stricată și a seu, încăperile neaerisite duhneau a praf mucegăit, dormitoarele a saltele unsuroase, a pături umede și arome înțepătoare. Oamenii puțeau a sudoare și a haine nespălate, gura le duhnea a dinți stricați, stomacurile a zeamă de ceapă, iar corpurile a lapte acru și bube… Puțea toată lumea, chiar și regele lor…
Am trecut peste descrierea altor încântătoare împrejurimi, pentru a ajunge la concluzie: lucrării schimonositoare a bacteriilor nu i se știe măsura, așa că nu există făptură a omului care să nu fie însoțită de vreo împuțiciune.
Desigur, orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Orașul meu își caută, în curând, primarul. Elegant, școlit, sărac, înțelept, dolofan, parfumat, zâmbitor… În poze…
Facebook
WhatsApp
TikTok
