În țara mea posomorâtă, în care un surdo-mut este amendat pentru scandări romantice împotriva regimului feminin teleormănist, păstorit de vigurosul lider păzit de jandarmi prin coridoarele justiției, în iarna târzie de martie mă gândesc să vă scriu ceva despre inteligențele naționale, acum cât se mai poate, până ce nu cade peste relieful patriei legea defăimării, clocită de ciordachii zeloși, purtători de reforme juridice și cu arome alterate.
Le-am adunat pe doamnele de la putere, însoțite de șefii lor, doi flăcăi tomnatici, cu jumătățile lor tinerele, în sala de clasă din colțul liceului meu renovat, aceea în care se simt miresmele toaletelor din apropiere. Sunt pregătit să-i arăt post-peremistei de la muncă fluturașul cu leafa mea din februarie, m-a dat exemplu aseară la televizor, zicea că am, la vechimea mea în învățământ, peste 4500 de lei salariul net. O mincinoasă… Aici scrie clar, 2755 lei net, și nu cum arunca ea cuvintele dincolo de ecranul luminos.
În fine, renunț la introducerea morală, este oricum fără folos și mă asigur că doamnele din antreprenoriatul național feminin, dresat de jupânul din Alexandria, și-au făcut tema cu titlul „Oamenii pe care îi conducem”… Doamna premier, mai spun eu domol, pe care… V-am auzit zilele trecute pe la noi, prin Târgoviște, maltratând bietul acuzativ… V-ați molipsit de la domnul din prima bancă…
Bun, zic, să notați în caietele voastre… Și matale, domnule cu mustață… Dictatorul este cel care poruncește. În timpul Republicii Romane, a apărut printr-o hotărâre de senat (nu, nu era încă nea Călin…) în situații deosebite, când din rândul consulilor se alegea pentru șase luni un dictator, care avea puteri depline ( summum imperium ) și măsurile lui nu mai trebuiau aprobate de senat. Dictatorului îi erau subordonați și magistrații. Ce șansă, nu-i așa distinșii mei elevi…
Le-am mai spus și altele, au luat notițe, am avut grijă să nu mă grăbesc, unele cuvinte li s-au părut mai complicate. Pentru ora viitoare, le-am adăugat la sfârșit, aveți de comentat următoarele afirmații: disprețul pentru ființele umane este prima caracteristică a unui dictator și dictatura este o mare patimă a nulităților. Și am completat tema cu o întrebare: oare de ce vorbesc dictatorii atât de tare, când oricum nu-i întrerupe nimeni?
Comentăm răspunsurile data viitoare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
