TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mediocritatea din vârful puterii

Câteva argumente…

   Le alegem din vârful puterii de azi. Logice și elocvente, nu-i așa?

   „Iată că toate acestea (n.m. – problemele din învățământ) ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers. Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învăţământ.” (Klaus Iohannis)

   „Pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi, astăzi, trebuie să o complicăm prin cuvinte și expresii și cred că ceea ce este cel mai important este să facem în așa fel încât să putem să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcțională”.(Nicolae Ciucă)

   „A fost un Cex matur care au fost discuții pe fond”… „De fapt și de drept nu a picat nici un capăt astăzi”… „Fostul lider se regăsește în echipa partidului ca și președinte la doamne”… „Primul obiectiv care ne-au mandatat colegii este acela de a organiza congresul unde vor fi alegerile normale”… „Garantul este domnul Paul Stănescu, garantul a acestei organizări”… (Marcel Ciolacu)

Un gând pentru ei…

   „Sunt un șoarece gri, / Sunt un servitor gri / Sunt în lumea mare / Ca jucăria cuiva. / Sunt o minge de biliard / Ce se grăbește în zadar / De jur împrejur și în jur / Sensul legământului. / Dar el este de neînțeles / De neatins: / Ochii mei sunt orbi / Mintea întunecată…” (Christina Vikhrova)

Oamenii mediocri (8)

   N-aș putea să închei mai bine „prea-lungul” meu exercițiu despre mediocri și mediocritate decât povestindu-vă câte ceva dintr-un „elogiu al mediocrității”, scris de regretatul sociolog și profesor Vintilă Mihăilescu…

   Domnia sa spunea astfel: „Mediocritatea a ajuns un cuvânt de ocară. Dar nu acestei „mediocrități“ îi adresez „elogiul“ meu, ci acelei căi de mijloc și juste măsuri la care se referea, în vechime, mediocritas, și în mod special acelei aurea mediocritas despre care vorbea Horațiu. Și iată de ce: Se vorbește de mult despre cele „două Românii“, cel mai adesea cu năduf, opunând unei Românii harnice, progresiste și avansate o altă Românie, leneșă, înapoiată, retrogradă. Nu cred deloc că lucrurile stau așa. Dar este cert că devenim tot mai mult o țară a extremelor, ceea ce se cheamă U shape society. Adică ne dezvoltăm pe extreme: oameni foarte săraci și oameni foarte bogați, zone prospere și zone uitate de Dumnezeu, profesioniști de excepție și oportuniști de profesie,  corupți până în măduva oaselor și idealiști incurabili etc. În medie, am putea spune, nu stăm nici așa, nici altminteri. Doar că ceea ce lipsește este exact această medie. Or, o societate funcționează după cum îi este, în realitate și nu statistic, această medie“.

   Desigur, era vorba, în textul citat, despre clasa de mijloc a unei societăți. Totuși, în vârful puterii la care v-am trimis în ultimele săptămâni, nu mediocritatea ar trebui să decidă. Vintilă Mihăilescu credea că măsura unei societăți profund rurale și agrare, precum România, este dată, la rândul ei, de o clasă de „mijlocași“, de agricultori mici și mijlocii. Comunismul le-a distrus pe ambele (atât cât reușiseră să se înfiripe), dar nici postcomunismul nu a reușit să încurajeze refacerea lor. Mai mult, România a cunoscut două tranziții, una urbană, spre capitalism și alta, rurală, spre „feudalism“ (generând un soi de neoiobăgie, în care 0,6% din proprietari dețin 52% din terenurile agricole ale țării, în timp ce 82% au terenuri de sub 5 hectare, 2,6 milioane de gospodării deţinând sub 1 hectar de pământ).

    Desigur, e chiar așa… Iar inegalitățile continuă să se accentueze și să se generalizeze la toate nivelurile, pentru că țara noastră are regiuni dezvoltate și regiuni defavorizate; regiunile defavorizate au zone prospere și zone sărace; zonele sărace au orașe mai răsărite și shrinking cities, orașe în destrămare; iar acestea au cartiere mizere și o centură rezidențială de vile de lux. „România toată este un soi de păpușă rusească a inegalităților. Cu toate acestea, peste două treimi dintre români se consideră „clasă de mijloc“, chiar dacă în jur de 45% declară că au venituri doar pentru strictul necesar; este deci mai mult o imagine de status, o visare, o dorință. Clasa noastră de mijloc este firavă și strânsă cu ușa din ambele părți, atât de cei prea bogați ca să accepte concurența, cât și de cei prea săraci pentru a admite diferența. Măsura unei societăți avansate o dă nivelul de educație al acesteia. Dar atenție, nu vârfurile, nu excepțiile, ci acea aurea mediocritas care înseamnă că toată populația este educată corespunzător! Sistemul nostru de învățământ produce procente tot mai mari de abandon școlar și cohorte de elevi care nu pot trece bacalaureatul, dar este pepiniera unor olimpici excepționali (de fapt, aceștia nu sunt rezultatul „sistemului“, ci al unui grup de dascăli de excepție). O țară este însă prosperă prin masele sale de oameni educați, prin meseriașii și profesioniștii săi buni, din care apoi se pot selecta cei foarte buni; noi ne amăgim în continuare că ne salvăm prin câte un geniu la suta de mii de semidocți și analfabeți, care reface „imaginea“ noastră în lume”.

   Una dintre concluziile autorului invocat aici era că măsura fericirii (chiar dacă aceasta nu poate fi măsurată) este tocmai o astfel de justă măsură în toate, de aurea mediocritas. Și poate că aici se adună, cel mai vizibil, efectele lipsei noastre de măsură: suntem, de ani buni, țara cu cel mai scăzut nivel de satisfacție de viață din UE.

   Vintilă Mihăilescu, pe care am avut privilegiul să îl cunosc, încheia cu o mărturisire. Onestă, scria el…  „Chiar dacă știu că va fi răstălmăcită: am fost, sunt și mă voi strădui până la final să fiu un intelectual mediocru, adică un profesionist bun și nimic mai mult. Cred în aurea acestei mediocritas și în utilitatea ei socială! Așezat în fericirea moderată a acestei stări, pot să mă bucur însă de excepționalitatea altora. Dar și să rămân prudent cu pretențiile de excepționalism ale multora”…

   Din păcate, domnule profesor, v-aș fi spus dacă mai era posibil, mediocrii noștri din vârful puterii nu vor citi niciodată toate acestea. Sfârșit…