TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Lecția despre bătrânețe (în 4 secvențe)

Am citit de curând o carte, tulburătoare prin simplitatea ei, Hendrik Groen, Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani și 1/3… Vă propun o serie de patru secvențe, în patru săptămâni, despre bătrânețe.

Patru…

Și, iată, peste mulți ani am urmărit conferința lui Andrei Pleșu în deschiderea Festivalului Dilema veche, el a vorbit cu eleganţă despre bătrâneţe. Trebuie, spunea el, să ne obişnuim cu gândul că bătrâneţea e inevitabilă, că din clipa în care ne naştem începem să acumulăm procente de bătrâneţe, chiar dacă există un portret sinistru şi un portret euforic al bătrâneţii. Unii cred că bătrâneţea este minunată şi, câtă vreme nu te doare nimic, ei sunt convingători. Cu mult umor, Andrei Pleșu zicea că la bătrânețe poţi să spui prostii, nu te judecă nimeni, poţi să te pătezi pe cravată, nu se supără nimeni, capeţi libertăţi pe care nu le aveai înainte. 

Am regăsit și cuvintele lui Noica, le-am auzit atunci când eram foarte tânăr, el a ţinut şi o conferinţă despre bătrâneţe, v-am povestit câte ceva săptămâna trecută. Bătrâneţea e o eliberare formidabilă în vederea creativităţii, scapi de o mulţime de griji organice; de pildă, scapi de dinţi; 32 de dinţi – 32 de duşmani, când ai scăpat de ei, te poţi ocupa liniştit de filosofie, dacă avansăm în vârstă, dacă ne pierdem productivitatea, altele sunt, de obicei, motivele, nu vârsta. Apoi, ideea că bătrâneţea este un fel de boală, un fel de infirmitate, ceva care trebuie cumva evitat, un rezultat al existenţei răului, al păcatului originar… În general, spunea Andrei Pleșu, creştinismul n-are o imagine prea grozavă a bătrâneţii. „E de aşteptat ca în creştinism, bătrânul, înţeleptul să fie un personaj bine prizat. Dar să ne reamintim câteva fapte. În primul rând, Iisus Hristos ne-a învăţat o mulţime de lucruri esenţiale – cum să acţionăm, cum să ne iubim aproapele, cum să ajutăm, cum să ne rugăm, cum să suferim, cum să murim, dar n-a apucat să ne spună cum e cu bătrâneţea. Pentru că a murit la 33 de ani, şi un Iisus bătrân nu intră în panoplia de modele posibile pe care le poţi imita. Nu mai spun că şi ucenicii lui erau foarte tineri.” 

Și alte întrebări repetabile… Ce înseamnă să fii bătrân? Când eşti bătrân, de fapt? În carnetul meu decolorat, cu vorbele „furate” de la Noica, acum foarte mulți ani, există câteva răspunsuri, le-am regăsit și în conferința elevului său de la Păltiniș. E vorba, mai ales, de textul despre bătrâneţe al lui Cicero (De senectute) pe care l-a scris atunci când avea 62 de ani. „Deşi toţi vrem să ajungem la adânci bătrâneţi, cum ajungem acolo, începem să bombănim. Spunem că e oribil să fim bătrâni, deşi asta ne-am dorit tot timpul: să trăim cât mai mult. Alţii spun că bătrâneţea se poate accepta, dar că vine, totuşi, prea repede. Ce înseamnă „prea repede“? Vârstele vin când vine sorocul lor şi a dori să le modifici ritmul de instalare este o formă de nebunie. Spunem vreodată că tinereţea „a venit prea repede“?”

Constantin Noica spunea adesea că omul e singura fiinţă vie care nu se coace niciodată. Care întotdeauna poate să mai facă câţiva paşi în plus în formarea de sine. Din punctul acesta de vedere, nu există limite, iar problema bătrâneţii, a termenelor, a vârstelor ar trebui să ne fie indiferentă. Cicero mai credea că necazurile pe care le ai la bătrâneţe nu vin de la vârstă, vin de la ceea ce-ai făcut până în momentul în care ai îmbătrânit. Şi cu corpul tău, şi cu gândurile tale, şi cu sufletul tău… 

Închei și eu seria celor patru secvențe optimiste, din lecția mea în patru secvențe, cu vorbele unui psiholog american, James Hillman, care a scris o carte întreagă despre bătrâneţe: „A fi bătrân e o aventură. Să ieşi din cadă şi să ajungi la telefon sau pur şi simplu să cobori câteva trepte implică tot atâtea riscuri ca o călătorie prin deşertul Gobi, călare pe o cămilă.“ Între timp, am ajuns deja la pensia mea cu numărul cinci, în care indicele de corecție al guvernanților se înfige natural și înghețat definitiv în inerția liberală…