TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – LECȚIA DESPRE AROGANȚĂ

Era înconjurat de câțiva subalterni umili, care se ploconeau în jurul lui…  I se scufundase scaunul în podea, sub greutatea autorității lui de mare șef, privea scârbit intrușii din sala decorată cu obiecte vechi a restaurantului de Centru Vechi al orașului. Al lui, dar și al meu… Pe dascălul din tinerețe l-a zărit, firește, a și dat ușor din cap, un fel de salut plictisit. Și arogant?

Îl știu, mi-l amintesc, locuia posac în ultima bancă, încrâncenat de mic, mut de cele mai multe ori, unsuros, izolat, neînțeles… Arogant? Parcă… Era firesc să ajungă un șef mai măricel, cu mașină la scara blocului. Ce bloc? Trebuie să aibă o vilă aproape gata, cu gazon nou și câine scump în colțul grădinii, a dat bani mulți pe el. Cu siguranță că și animalul cel nou are un bot arogant, ca și stăpânul.

A trecut pe lângă masa mea, mă gândisem că un subaltern dintre cei care-l însoțeau ar fi trebuit să-i poarte sulul cu hârtie igienică pufoasă și moale. A schițat un surâs pentru domn profesor, dar cu măsură, așa, din colțul buzelor. Nu, cuvinte n-a găsit, n-a salutat, n-a întrebat nimic, a căscat din fălcile îngroșate bine în anii în care nu l-am mai văzut.

Ce să vă spun, e adevărat, la unii aroganța ține loc de măreție a caracterului  și vine din instabilitate și nesiguranță, iar succesul vine din umilință. De altfel, se tot repetă în ultima vreme acuzaţia de aroganţă. În anumite contexte, termenul suferă totuşi o schimbare de sens şi o atenuare a negativităţii: e folosit pentru a desemna – cu oarecare simpatie şi doar uşoară (auto)ironie – acte de teribilism, provocatoare sau surprinzătoare, cuvântul are sens concretizat şi chiar formă de plural (aroganţe), intrând în expresii în curs de fixare (a face aroganţe).  Păi da, aroganţa altora e păcatul suprem, în vreme ce aroganţele proprii sunt motiv de mândrie. Așa scrie la Dilema

Un filosof, dintre cei despre care i-am vorbit cândva și umflatului cu gușă mare din restaurantul răcoros al orașului meu, spunea că pentru arogant (împrumut lexical modern, din secolul al XIX-lea, din franceză) există zeci de sinonime mai vechi sau mai noi, din diferite registre stilistice: îngâmfat, încrezut, înfumurat, fudul, semeţ, trufaş, infatuat etc.  Adică tocmai el, insul care se crede superior altora şi îşi afişează sentimentul de superioritate, printre înghițiturile de bucate alese comandate de trepădușii din jur, în căutare de avantaje ipotetice…

Aroganța este blocarea înțelepciunii, am citit eu pe undeva, iar lipsit de aroganță, imbecilul ajunge ratat. Le spun amicilor care sunt cu mine la un pahar de vorbă o poveste pe care sper să o audă și umflatul meu fost elev, din mijlocul lingușelilor de amurg… Un bătrân american trecut bine de 80 de ani ajunge la Paris și caută pașaportul, rătăcit pe undeva. Funcționarul îl întreabă ironic dacă a mai fost la Paris… Bătrânul domn zice că da… Atunci trebuia să știți că e nevoie să aveți pașaportul pregătit… Americanul îi răspunde: ultima oară când am fost aici n-a trebuit să-l arăt… Francezul, umflat precum fostul meu elev, zice că e imposibil, americanii trebuie întotdeauna să arate pașaportul atunci când ajung în Franța. Bătrânul l-a privit adânc în ochi pe francez și i-a zis: când am ajuns la țărm, la Gold Beach, în ziua D în 44, pentru a ajuta la eliberarea acestei țări, n-am găsit niciun francez căruia să-i pot arăta pașaportul.

Prietenii mei râd, omul politic gras și  tânăr a tras cu urechea, l-am urmărit pe sub rama ochelarilor și nu cred că a înțeles mare lucru. Băiete, i-aș spune, Aristotel crede că inteligenţa este aroganţă educată.

Fostului meu elev ( mai avem și neîmpliniri în viață) îi mai scriu aici că arogantul  se crede perfecțiunea întruchipată,  prin urmare  nimeni nu se compara cu cel mai tare din parcare… Omul cu vederea îngustă crede că întreg pământul încape în curtea sa. Domn șef, uite o dedicație pentru matale: infatuarea este felul în care cei din jur percep o persoană cu o imagine de sine exagerat de bună. Cei care se consideră speciali se laudă excesiv cu reușitele lor și pretind admirație, se simt norocoși și cred că nu li se poate întâmpla nimic rău.

Hai, să trăiți domn șef infatuat și tânăr. Oare?


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

: 3 ganduri despre “TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – LECȚIA DESPRE AROGANȚĂ

  • 13 octombrie 2015 at 21:05
    Permalink

    Vă mulțumesc!

    Reply
  • 13 octombrie 2015 at 10:21
    Permalink

    Felicitări pentru această”scriere”, şi pentru multe alte “bijuterii”, Domnule profesor!

    Reply
  • 12 octombrie 2015 at 12:13
    Permalink

    DOMNULE PROFESOR, JURNALIST, OM

    Ma bucr ca ati ramas acelasi OM de mare profunzime, gindire, cultura, finite pe care il stiu, este o placer pentru mine sa citesc tot ce scrieti dumneavoastra.Eu nu am avut cinstea si onoarea de va fi elev, dar am cinstea si onoare de a fi concitatinul dumneavoastra….mare onoare va asigur.Va rog sa ramineti acelasi OM de acum si va rog sa ne asigurati in continuare cu aceiasi prifunzime si finite, ca si pina acum hrana pentru sufletele noastre avide de tot ce dumneavoastra ne oferiti.
    Ma inclin in fata dumneavoastra cu adinc respect DOMNULE PROFESOR !

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro