Am promis un „ghid electoral” pandemic și cu mască… Vă spuneam că foarte mulți dintre oamenii politici dâmbovițeni mi-au fost elevi, pe unii îi țin minte foarte bine, pe alții mai puțin. Am citit undeva că cei mai fericiți oameni sunt cei care nu trebuie să roșească. Și nu prea știu de ce, dar îmi vine să scriu că e o rafală de izolare rece printre noi și, tocmai acum, pe obraji ni se așază o muscă mare.
Am să încep cu o amintire mai veche, am mai scris ceva despre ea, ca să fiu „politic corect” nu-i dau numele specimenului, nu merită, i-aș face campanie electorală nemeritată.
Faptul că ochii ar fi o fereastră spre suflet s-a scris încă din antichitate. Am citit însă, de curând, că ei sunt și o bună cale de a vedea cât de sănătos este creierul unui om. Un studiu recent susține că vasele de sânge din spatele ochilor pot arăta dacă și creierul unui om are sau nu probleme. Cei cu vase de sânge mai mari, în spatele ochilor, au un coeficient de inteligență mai mic. Se știe și cauza, vasele de sânge ale ochilor provin din aceleași celule ca și ale celor din creier.
Acum vreo patru ani… Eram într-o seară la o terasă pe Centrul Vechi al orașului nostru, în așteptarea unui amic care întârzia. Ghinionul meu, era să rămân cu berea în gât atunci când s-a oprit alături de masa mea un ins tânăr și transpirat. Trăiți don profesor, l-am auzit că strigă cu vocea îngroșată de tutun… M-am uit ușor nedumerit și i-am spus, în gând, ceva dulce prietenului care se lăsa așteptat. Sănătos, sănătos? m-a întrebat și m-a bătut zdravăn pe umărul drept, ușor atacat de „reumele” vârstei. N-am apucat să-i răspund, s-a… pus cu greutatea lui politică pe scaunul din fața mea. Ce, a întrebat el, nu mă mai cunoașteți, v-am fost elev? Aveam o replică mai veche, dar am ținut-o ascunsă pentru el. Dragul meu, aș fi vrut să-i spun, câte generații de tâmpiți au trecut prin fața mea… Mi l-am amintit, totuși, îl știam, îl vedeam cum zăcea în ultima bancă, unsuros și speriat, scotea cuvinte puține, era bâlbâit, de mic ochii lui aveau vase ca acelea, din povestea de mai sus… Ce faci? am apucat să-l întreb. Bine, a zis, m-am băgat în politică, cred că mă pun ăștia secretar de stat… La cultură? am recuperat eu umorul mai vechi. Ceva pe acolo, nu contează unde, a zis.
Eram gata să cad de pe scaun. Ce beți? a strigat el grohăitor. Donșoară, a apucat-o de braț pe fata din apropiere, cea mai bună bere pentru don profesor… Nu, nu, m-am apărat eu, nu mai beau… Lasă domne, a trecut el, slinos, la persoana a doua, proful meu merită… Bem o șampanie? a mai strigat pocitania. A sunat telefonul, amicul a zis că nu mai vine.
Bine, am spus eu, sosesc imediat… A avut o problemă prietenul meu, trebuie să plec, i-am spun grasului cel tânăr. Eeee, a făcut el, mai stăm puțin, don profesor… Acu sunt la putere, dacă aveți ceva, sunați-mă, le rezolvăm pe toate. Niște boi, le car bani și bat cu pumnul în masă la o adică…
Mi-a dat o carte de vizită cam decolorată. Mi-am cerut scuze și m-am ridicat. Lăsați, don profesor, plătesc eu… Vasele din spatele ochilor politicianului viitor secretar de stat se prelingeau spre mine, mă urmăreau, aveau o sticlă cu șampanie franțuzească în circulația periferică. Pentru don profesor, ce mama naibii!
Am aruncat în primul coș de gunoi colorat cartea lui de vizită. Uitați, abia acum îmi dau seama ce mult îmi plac copacii plini cu vrăbii gureșe printre frunze…
Facebook
WhatsApp
TikTok
