În curând îmi va apărea la „Editura Leviathan” un roman nou, se numește „A doua față” și îi invit pe numeroșii mei elevi, de ieri și mai de curând, să-l citească. Povestea începe cam așa… Un profesor de filosofie, de la un Colegiu Național, e chemat într-o dimineață la palatul președintelui, dar el nu-l iubește pe locatarul de acolo și refuză invitația Și, atunci, vine președintele la liceul lui obosit. Și așa mai departe, povestea e distopică și ciudată.
În noua mea care, personajul prezidențial e „descris” astfel: „Președintele lui? Niciodată… Îl vedea cum vorbește limba inculturii și a mojiciei agresive, vulgar și lipsit de caracter, un om mărunt și o mediocritate nervoasă.
–Dragii mei, le-a mai spus prietenilor atunci, președintele ăsta e inevitabilul nostru național, orice sculptor și-ar rupe dalta în aluatul stâncos din care e făcut.
Cum să-ți placă cineva care se mișcă la adăpostul unor echivocuri pe care deliberat le lasă nelimpezite și emite sincerități spurcate, ambalate în cuvinte? Radu Cristea a citit, într-un ziar italian, despre omul ajuns în vârful muntelui, că este un burghez comunist și un politician dispus să facă orice pentru putere, un demagog dotat, care are șansa să practice demagogia care prinde la poporul lui.”
Mai jos, pe restul paginii din cartea mea apropiată mai scrie: „În președintele de jos, Radu Cristea vedea efemerul mizeriei, un om generos cu propriile instincte, căruia îi pasă chiar dacă nimeni nu-i cere să-i pese. Întotdeauna îl asocia cu o frază din Schiller: unde-i prostie, nici Dumnezeu nu reușește. Era convins că pentru omul acela, din biroul directorului, restul lumii era ca un oraș peste care tropăie, grotesc, lighioane abstracte. Simțea că el îi confiscase iremediabil ziua de azi, o aruncase în minciună și mocirlă portocalie.”
Doar că viața o ia mereu înaintea poveștilor noastre… Iată, dacă personajul meu ar fi fost alt președinte, adică următorul, cred că în „fișa mea de lucru” aș fi putut să adun câteva argumente din lecturile de toamnă prezentă… „Președintele Transformator s-a activizat: L-a apucat subit pofta să fie președinte – jucător.” Și mai citez din… notele mele de lectură: „Pedagog de școală nouă, un Marius Chicoș Rostogan cu nume german, fostul profesor de fizică din Sibiu este corigent la câteva materii: logică, etică, istorie. Cu aspect de crucișător, cu instincte de cârtiță și emoții de frigider, plus o vanitate hipertrofiată…” E drept, autorul acestor rânduri, Vladimir Tismăneanu, are și el, se spune, răni mai vechi nevindecate. Iar „fișa mea de personaj” mai are și alte completări. De pildă, ceea ce scrie Andrei Cornea: „Și nu-l putem uita pe președintele țării: tăcut, chiar și când ar fi trebuit să vorbească, acum a vorbit, deși era mult mai bine dacă tăcea. În loc să fie, într-un moment de cumpănă, un veritabil mediator între partidele „guvernului său”, a devenit francamente partizan, susținând fără rezerve un prim-ministru deraiat. Ce urmărește? Aparent, să-și distrugă coaliția și să-și încheie cele două mandate fără glorie, nereușind aproape nimic substanțial și ratând din vina proprie aproape tot ce și-a propus? Are acest om măcar inteligența de a înțelege încotro duce țara prim-ministrul pe care el îl susține?”
Naiba știe, ne rămâne să credem și în povești, dacă istoria e atât de pătată azi. Și, da prieteni, citiți noul meu roman, va apărea în curând…
P.S. Altfel, n-ar trebui să fim chiar atât de pesimiști și de cârcotași. Iată, cu „guvernul meu” și sub cîți slugarnici, dar obraznici, avem și vești bune. Citiți! Câştigul salarial mediu brut a crescut, în iulie, cu un leu faţă de luna anterioară, la 5.780 de lei, în timp ce valoarea medie nominală netă a înregistrat un salt de 4 lei (+0,1%), până la 3.545 lei, arată datele publicate, vineri, 10 septembrie, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Mândră țară, meșter cârmaciul! Și pentru artizanul acestui spor de un leu am ceva într-o eventuală „fișă de personaj”: „Un ins mediocru, vanitos și îngâmfat, gafeur și lăudăros, maestru în arta de a spune adevăruri trunchiate care devin astfel falsuri, maestru în arta de a se face nedemn de încredere printre politicieni, inclusiv unii importanți în propriul partid, și antipatizat tot mai mult de opinia publică. Și totuși aspiră să rămână încă trei ani prim-ministru, ba și să candideze la președinția republicii. Uimitor!” Tot Andrei Cornea, desigur, dar semnez și eu, o dau anonimă!
Facebook
WhatsApp
TikTok
