Astăzi mă gândesc, deși cam fără rost, să le reamintesc dregătorilor vremelnici ai țării mele câteva sfaturi din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Să le reamintesc? Aiurea, nu cred că fiii vitregi de la palatele puterii au auzit de ele… Totuși, cu răbdarea mea de profesor, fac o încercare. Voievozilor de azi, Neagoe Basarab le zice așa: să nu vă întindeți spre lucruri spurcate și scârnave și fără de lege, care nu se cad. Întru nimic să nu vă lăsați soarta diavolului. Și mai spunea: să nu lunecați în lucrurile putrede și trecătoare, să umblați pe căile cele nevinovate. Oamenii care sunt stăpâni, cu trupurile mor domnilor și împăraților pământești, iar nu cu sufletul… Zâmbesc amar, cu figurile demnitarilor lăbărțate pe ecranul televizorului… Auziți, să faceți bine și veți împărăți în liniște și tihnă. Iată și o învățătură potrivită și la Cotroceni și în Piața Victoriei, despre Dealul Mitropoliei nu știu ce să zic: firea omenească s-o înălțați mai pe deasupra îngerilor. Cu câteva secole mai devreme, voievodul se întreabă: până când veți judeca nedrept și vă veți îndoi de fețele păcătoșilor? Se potrivește și îndemnul lui Neagoe Basarab, să nu vă pară cumva rău că, pentru folosul sufletelor voastre ne-am servit, din adâncul inimii și v-am adus aminte… În sfârșit, iată și un gând pe care bărbații noștri politici de azi l-a putea așeza peste pereții birourilor de lux, cam acolo unde erau mai demult tablourile… dictatorului: că inima omului este ca sticla, iar sticla dacă se sparge, cu ce o vei mai lipi?
Citește și TABLETA DE LUNI – LINIȘTE DEPLINĂ