Din orașul meu fără trotuare, fără străzi, fără primar, fără gospodari, fără toate cele vă transmit două vești despre frumoasa țară în care trăim.
Prima știre din Romania: în mediul rural, doar 28% dintre oameni au grup sanitar, dar aproape 60% au acces la internet. Pentru că, scrie un jurnalist, e mult mai simplu să-ți aducă unii un cablu la ușă, decât să-ți facă statul țeava cu apă. În plus, ăia de întind cablul nici nu vor să fure ceva la lucrare.
A doua știre din România: în Monitorul Oficial a apărut o chestiune cât se poate de serioasă, zeci de cetățeni ai României și-au pus mințile la contribuție ca să mute un cuib de barză de pe un stâlp pe altul, mai la vest cu 600 de metri, cum scrie în ordinul de ministru semnat de Grațiela Leocadia Gavrilescu. Exista chiar și un referat de aprobare asumat de Direcția biodiversitate și apoi, la mai bine de două săptămâni, un aviz al Academiei Romane. Atenție, ambele au în vedere „procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de floră și faună sălbatică”, în temeiul prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, precum și ale Hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Toată această înșiruire de acte normative reprezintă fundamentul legislativ pentru „relocarea unui cuib de barza (Ciconia ciconia) de pe raza localității Schitu Golești, la 600 de metri vest pe un alt stâlp de electricitate”. Și mai scrie așa: „Relocarea cuibului de barză prevăzut la art.1 se va face cu personal tehnic de specialitate”. Dăm un ordin de ministru ca să relocăm o barză?
Nu dăm, bre, și un ordin să relocăm bărzoii care ne umplu zilele cu voluminoase cugetări despre prosperitate, despre creșterea PIB-ului, despre excedentul nostru bugetar, despre DNA și caprele lui Greblă, despre controlul ginecologic forțat al marei blonde din arest? Și cântecul merge mai departe: avem o țară/ și-o primăvară…
O tara frumoasa si-un popor de impotenti fuduli !