TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Din jurnalul de profesor înainte de pensionare (4)

Și se apropia, după 41 de ani, în plină pandemie și sub apăsarea învățământului online, chiar ea, pensia…

Într-o zi le-am povestit elevilor mei (era frig, bătea vântul, se chinuiau copacii din curtea bătrânului meu liceu) despre filosoful de la Păltiniș, Constantin Noica. El scria că vorbirea omului este ființa lui. Pentru a-i lua unui neam identitatea trebuie să-i distrugi limba, istoria și spiritul ei. Se vorbește, adesea, despre sărăcirea limbii române. Dacă folosim zi de zi un vocabular sărac, devenim la fel de săraci și în spirit. Totul a ajuns, în lumea noastră, mișto sau nașpa, suntem cool, iar nu frumoși sau minunați. Suntem, nu-i așa, trendy, avem joburi, dealeri, merchandiseri… Și așa mai departe!  Sunt ani puțini, în urma noastră, în care limba română a devenit, în Basarabia, limba moldovenească. Cimitirul soldaților români din Transnistria a fost arat, iar crucile au fost aruncate la gunoi. În Ucraina, preoții români au fost bătuți, icoanele au fost stropite cu motorină. S-a aruncat cu gaze lacrimogene în biserici, în timpul Slujbei de Înviere. În Timocul sârbesc s-au dat ordine de demolare pentru singura Biserică românească… V-aș aminti, le-am mai spus eu, cuvintele lui Nichita Stănescu: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește”. Parcă îl văd și acum, după atât de mulți ani, în palatul lui cu două camere, din Piața Amzei, aruncând cu versurile peste prietenii adunați lângă Poet. Dar aceasta, de la sfârșit, nu le-am mai spus-o elevilor mei…

Într-o altă zi le-am adus elevilor mei un cântec, l-au ascultat și m-au privit cu un fel de uimire, vă dau cuvântul meu de dascăl bătrân… LE ROI BOITEUX este un minunat cântec al lui Georges BRASSENS. Un rege al Spaniei sau al Franţei, cânta el cu vocea catifelată, avea un beteşug la picior, şchiopăta cu piciorul drept, astfel încât îţi făcea milă. Curtezanii, specie iscusită, s-au străduit să îl imite şi, care cu dreptul, care cu stângul învăţară să şchiopăteze. Din anticameră până în bucătărie toată lumea şchiopăta, şchiopăta… Dar, într-o zi, un senior din provincie trecu prin faţa regelui, dârz şi drept ca un plop. Toată lumea s-a pus pe râs, în afară de rege, care a murmurat încet, ce să zic, domnule, cred că dumneata nu şchiopătezi! Sire, faceţi o greşeală, eu sunt uimit, vedeţi, dacă eu merg mai drept decât altul este pentru că şchiopătez cu ambele picioare. Și mi-am amintit, în urmă cu mai mulți ani, atunci când țara era portocalie, am văzut, întâmplător, inaugurarea unei construcţii, reabilitată pe bani europeni. A venit o doamnă, o femeie, o creştină – în fine – pentru a tăia în mii de bucăţi panglica tricoloră. Erau acolo domni de la judeţ, cum se spune, politicieni mai mari şi mai mici, toţi umeziţi din cap până-n vârful picioarelor, emoţionaţi, ploconindu-se fără graţie, pătrunşi de sensurile adânci ale istoriei. Mă uitam la ei, mă uitam la ea, aş fi vrut să găsesc undeva două difuzoare puternice şi să pun, dat la maxim, cântecul de mai sus. Le-aş fi tradus şi versurile… Dar asta nu le-am mai spus-o elevilor mei

Am comentat, într-o dimineață de martie, tot cu elevii mei, un text despre cinste, avere, onoare. Și le-am povestit că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr și l-a întrebat: cum poate să existe rai sau iad, când eu nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul sau iadul? Călugărul l-a întrebat: dar tu cum de te poți numi războinic, când eu nu văd în fața mea decât un caraghios? Mâniat, soldatul a scos sabia, dar, la fel de calm, călugărul i-a spus: vezi, așa se deschid porțile iadului… Înțelegând lecția dată, războinicul a pus sabia în teacă și s-a închinat rușinat. Vezi, i-a mai zis călugărul, așa se deschid porțile raiului. Iar oamenilor răi pe care azi nu-i mai numesc, le-aș trimite o întrebare: ce-i mai mare, cinstea sau averea? Un bătrân înțelept a zis că e mai mare cinstea, dacă ai pierdut averea, o poți face din nou cu cinstea, dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poți căpăta iarăși, oricâtă avere ai cheltui pentru asta. Da, pe toate acestea le-am spus elevilor mei

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro