Când te uiți la ăștia îți dai seama că nu mai e nicio speranță. Amestecă vorbele precum punea bunica tot felul de „amănunte” în fiertura pentru animale. Între timp, vor veni facturile, biata mea vecină, cu 980 de lei pensie, va înțelege prin tristețea ei de 84 de ani cum s-a „zdrobit” guvernul pentru ea, ca să o citez pe inteligența aia fonfăită și ea, ca și șeful. Conjunctural, desigur…
O căzătură umană este o specie românească post-revoluționară, ajunsă la putere, plină de sfaturi moralizatoare pentru ceilalți, dar gata să fure, să mintă, să arunce cuvinte mieroase din vârful buzelor unse cu… ceva. O otreapă este și o cârpă de șters pe jos, dar și un om de nimic, fără caracter, o lepădătură, o secătură, un om slab, o zdreanță… Nu-și mai dă seama, otreapa asta că nu poate fi necinstită astfel? se întreba Camil Petrescu. Mă enervează această otreapă omenească, scria Gala Galaction. Uitați-vă le ea, zicea alt scriitor cunoscut, învârte otrepele ghemuite sub picioare, apoi pune la căpătâi două cărămizi, pe care le acoperă cu o otreapă veche. Să nu se vadă șpaga?
Netrebnicie umană, paceavură, tearfă… Stați, că mai am: lichea, pușlama, scârnăvie, buleandră, fleandură, petică, zdreanță, rantie, șuleandră, cârță, cotreanță, ronghi, feleagă…
Serii nesfârșite de pesediști, de liberali și alții ca ei au înfundat pușcăriile renovate, în celule de lux, pentru tâlhării fără măsură. Și? Au rămas cu „acumulările”, pentru ei și pentru ele și pentru urmașii urmașilor lor. În vecii vecilor!
Care va fi să fie adevărul? Poate că vom apuca să vedem, să auzim, nu ne substituim noi justiției și celor care trebuie să facă dreptate… Memoria noastră este, însă, pusă la pământ de istoria recentă a netrebniciei de fiecare dimineață. Sau noapte, ca hoții…
P.S. Am crezut că le-am văzut pe toate în cei peste 31 de ani de Românie democratică și liberă. Nu le-am văzut… Dacă omul care răspunde pe holurile parlamentului, unui nene aurit, așa cum copiez eu mai jos este încă premierul țării mele, înseamnă că lăcrimează din eternitate toți premierii istoriei noastre…
„George Simion: Demisia când v-o dați?
Florin Cîțu: Dar dumneavoastră când v-o dați? Pe la Ambasada Rusiei, pe la casierie, ați mai trecut sau nu?
George Simion: Am întrebat când vă dați demisia? Când dați înapoi pădurile?
Florin Cîțu: La Ambasada Rusiei, la casierie, ați mai fost?
George Simion: Când vă dați demisia? Nu mai aveți majoritate, nu aveți susținere! Haideți pe aici! Fugiți? Fugiți iar! Nu!
Florin Cîțu: Cu Putin ați mai stat de vorbă?
George Simion: Deci când vă dați demisia? Refuzați să răspundeți?
Florin Cîțu: Vă mai finanțează rușii sau nu? Românii trebuie să știe!
George Simion: Sigur, sigur! Cu pădurile!”
Sper că nu vă închipuiți că personajul acestui dialog, cel care este premierul nostru atât de aplecat peste nevoile și grijile poporului său, va „cădea” la infantila și agramata moțiune de cenzură; pesedeii nu vor vota niciodată un astfel de „demers”, așa cum se va vedea în zilele următoare. Din motive multe, mi-e lehamite să le adun pe aici…
Facebook
WhatsApp
TikTok
