Că bine zicea un artist: Rădoi… Rătrei… Fotbalul nostru este precum România beteagă, cea în care niște analfabeți strigă jos doctorii. Bănuiesc că le-ați citit lozincile, zgâriate pe cartoanele din ambalaje de mobilă, într-o curată și delicată limbă română. De altfel, curat aur, curată șoșoancănie !
Poate nu mă credeți, dar Jean-Paul Sartre spunea că, în fotbal, totul este complicat de prezenţa echipei adverse. Cu privire la fotbalul din țara noastră, se potrivește totul, s-a văzut zilele trecute. În priceperea lui intelectuală, un mare filosof al fotbalului românesc, celebrul Mitică mai de mult la Ligă, a rostit cam așa: fotbalul e cel mai curat dintre toate hoţiile care se fac în ţara asta.
Când eram mult mai tânăr și la… trup curat, îmi plăcea să merg, de obicei sâmbăta, la matineu, pe stadionul din centrul orașului nostru. Acum câțiva ani, încă mai ajungeam la meciurile Chindiei noastre, agățându-mi pantalonii în cimentul cariat și dezolant al municipalului post-revoluționar. Închideam ochii și filmul nu se mai termina, marele Gicu Dobrin vrăjea, ca altădată, mii de oameni, eram cu toții fanii lui smeriți, ca într-o rugăciune abia rostită. Din păcate, ochii trebuia să-i deschid și lumea de azi mă izbea distopică peste umbrele cetății părăginite. Ruinele stadionului târgoviștean se potriveau de minune cu celelalte, ruinurile domnești ale orașului. Eu chiar cred că un primar gospodar, cum mi se pare a fi Cristian Stan, va termina renovarea începută și privită cu atât de multă neîncredere, mai ales de către opoziție. Desigur, sunt subiectiv, încă tânărul primar al orașului meu mi-a fost elev, chiar unul foarte bun, iar cu partidul din care a ales să facă parte e altă poveste, am scris deseori despre păcatele ce au înroșit biata noastră istorie post-revoluționară.
Să revenim la fotbal… Cum naiba să-l cred eu pe un nene care spune că, dacă acest secol poate fi numit secolul omului obișnuit, atunci fotbalul, dintre toate sporturile, este jocul acestui secol. Cică într-o lume bântuită de bombele cu hidrogen și napalm, terenul de fotbal ar fi un loc în care sănătatea și speranța sunt încă întregi. Se vede că nu a auzit despre burleni, becali, dragomiri, rădoi, muți, stoichiți etc.
Parcă-l aud pe încă antrenorul naționalei, cu discursul lui patriotard și lipsit de mijloace intelectuale adevărate cum strigă prin vestiar: Trebuie să ne asigurăm că cei mai slabi jucători ai adversarilor au mingea cel mai mult timp. O vom primi înapoi într-un timp foarte scurt. Sau, citându-l pe un Ronaldo mai vechi: Am pierdut pentru că nu am învins… Sau: Există o singură minge, deci trebuie să o ai…
L-aș invita pe unul Burleanu la o discuție, pe o bancă, în Herăstrău, sper să nu uite masca acasă, așa n-o să-l recunoască microbiștii. Bre, nene, hai să facem un pic de filosofie a fotbalului! I-auzi, ia… E dovedit statistic că un jucător are mingea trei minute într-un meci. Deci, cel mai important lucru e ce faci în cele 87 de minute în care nu o ai. Aici îţi dai seama dacă eşti un fotbalist bun sau nu. Sau, tot cam așa: Cineva care jonglează cu mingea pe sus în timpul unui meci şi oferă timp fundaşilor adverşi să se replieze e un jucător pe care toată lumea îl crede magic. Eu spun că trebuie să meargă la circ.
S-ar apropia de noi un Mirel, cred că are demisia pregătită. Îi citez și lui, din clasici: Dacă ai mingea, trebui să faci terenul cât mai mare posibil. Dacă nu ai mingea, trebuie să faci terenul cât mai mic posibil. Pentru că, fotbalul este spectacolul de operă al poporului. Și i-aș mai aminti din… clasici: A spune că acești oameni își dau banii doar pentru a urmări 22 de mercenari cum lovesc o minge este ca și cum ai zice că o vioară este doar lemn sau Hamlet nu este decât o încropire din cerneală și hârtie.
Cum nu mă pricep la fotbal, iar în zilele noastre pandemice nici măcar să-l privești pe ecran nu mai are farmec, auzind tot felul de indicații tactice („hai, bă!”, „dă-i la ațe”, „vineeee…” etc.) voi termina cu o amintire. Eram student și m-au dus colegii mei, bucureșteni, pe Ghencea, juca Steaua cu Târgoviștea mea. A fost 2 la 1 pentru Steaua. Când au dat ai noștri gol, s-a trezit și patriotismul meu de lângă Turnul Chindiei și m-am ridicat de pe scaun, cu mâinile fluturând de bucurie. Am primit, din spate, o scatoalcă peste gât și m-a durut umărul vreo săptămână. M-am așezat cuminte lângă prietenii care hăhăiau satisfăcuți, cerul era albastru, comuniștii erau la putere, cozile la unt și hârtie igienică încă nu începuseră, dar am visat la răzbunarea pe care o pregătea Țepeș. Acolo, pe Ghencea…
Concluzia mea: e bun Rădoi, e meșter Mutu, e înțelept Burleanu, e gras Gino, iar fiul lui e un ucigaș, e filosof creștin Becali, e șef de la răcoare Nicolae, e o amintire Pinalti, e o amintire, pentru noi, fotbalul…
Facebook
WhatsApp
TikTok
