TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – De la un meme la un puric

Despre analfabeții din vârful bucatelor, mai puțin azi… Mi-au sticlit ochelarii peste doi intelectuali din „lumea civilă”, adânc intrați în ecranul televizorului, unul aproape în fiecare zi, iar celălalt la desert, în zile de mare sărbătoare națională.

Să vă povestesc și cum am ajuns la ei. Talciocul duminical de la „Doi Brazi” este imaginea pitorească, într-un fel, a deznădejdii din lumea în care trăim. Pe nea Ilie, ajuns acum la peste 80 de ani, îl știu din vremea în care locuiam în cartierul cu blocuri vechi și pensionari îmbujorați încă de la primele ore ale dimineții. Astăzi, el păzește trotuarul din piața cu vechituri, are aliniate toate obiectele adunate de o viață prin garajul lui ruginit. Le scoate la vânzare în fiecare săptămână, fără prea mult succes. Duminica trecută, nea Ilie avea noutăți, erau acolo câteva cărți, unele mai vechi, altele, nu se știe cum, destul de noi. Lipite aproape, la vedere, nea Ilie a „postat” două opere monumentale: volumele „În căutarea identității”, de Mihai Stoica (operă de pușcărie) și „Suflet Românesc”, de Dan Puric (operă de libertate). Cerea, pe amândouă, 5 lei, dar l-am făcut fericit, i-am dat 10 lei și le-am strecurat repede în geanta mea plină cu ouă și mălai de casă, de teamă să nu mă vadă cineva cunoscut.

Așadar, câte ceva despre un faimos om de știință, creator de epistemologie a fotbalului, adică suavul și profundul Mihai Stoica, Meme pentru prieteni. Cărticica de 122 de pagini, intitulată „În căutarea identităţii” e un fel de istorie a UEFA Europa League, iar tot ceea ce a avut de spus Mihai Stoica s-a rezumat la nouă pagini de „idei” înșirate peste hârtia din pușcărie. Celelalte 113 pagini cuprind scorurile înregistrate şi statisticile din cele şase sezoane scurse de la introducerea noului format al competiţiei, preluate prin metoda copy-paste, de pe site-ul UEFA. Îmi închipui că de această operațiune nu s-a ocupat chiar autorul, mult prea „prins” cu reeducarea din realitatea lui încarcerată. Cele nouă pagini de text, care s-ar părea că-i aparțin lui Meme, ar fi putut să fie scrise într-o oră, hai, treacă de la noi, o zi, dacă Meme s-o fi relaxat din meditațiile lui curente și cu program fix. Cartea, pe care am descoperit-o printre vechiturile lui nea Ilie, are pagini lucioase, litere generoase, iar opera științifică a fost certificată de profesorul universitar (doctor, desigur)  Viorel Cojocaru, Rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport. Între timp, Meme a revenit pe ecrane și pe stadioane, limpezit la minte, curat ca lacrima, plin de sfaturi morale și îndrumător de viață liberă. Mă întreb, totuși, câte zile din retragerea forțată i-au fost iertate domnului Meme, prin mijlocirea volumului cu titlul atât de filosofic? Autorul și-a găsit, desigur, între timp identitatea.

Să trecem și la Dan Puric, acest „guru de colecție al inteligenței românești”, dar și la cartea lui „Suflet Românesc”. Bănuiesc că nea Ilie a citit-o de mai multe ori, deși are câteva pagini netăiate. Îmi amintesc și eu un text mai vechi, l-am scăpat la momentul potrivit. Zice: „N-aș vrea să fiu înțeles greșit, dar fără să vreau mi-a venit în minte o asociere: problema lui Salieri era Mozart. Problema lui Mozart era muzica. Tot așa, problema domnului Andrei Pleșu este Dan Puric, pe când problema lui Dan Puric este România”. Păi, cum spune el,    n-aș vrea, dar fără să vreau… Și Dan Puric nu e chiar singur pe lume cu problema asta, a mai fost unul care tot cu țara, cu țărișoara a intrat în nemurire. Și e din lumea maestrului, lumea teatrului. Hai cu un citat mai serios, umplem tableta până în marginea de jos a paginii! Prin urmare, Caţavencu: (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii şi gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. Tăcere completă. Cu glasul tremurat.) Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… )

Pentru creatorii mei de mai sus, un singur gând la final de revelații intelectuale: în Epoca de Piatră, elevii sunt în peşteră la un examen. La un moment dat, se aude o bufnitură, apoi un urlet…  Neanderthal, de ce ţipi? Răspunsul: Mi-a căzut fiţuica pe picioare!

P.S. Nu, n-am cumpărat din talcioc cărțile, despre care v-am scris astăzi, ca să le citesc cu pasiune, le-am frunzărit între timp. Pe mâini, însă, m-am spălat de mai multe ori…