TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: DESPRE OCHI ȘI CREIER

     Am aflat, în sfârșit, de ce mă tot uit (în ultima vreme) cu atenție la ochii politicienilor români, în rarele ocazii în care nimeresc ecranele TV pe care se lăfăiesc cu osânza lor din dotare. Care bulbucați, care ascunși în spatele ochelarilor progresivi și scumpi… Faptul că ochii ar fi o fereastră spre suflet s-a scris încă din antichitate. Am citit însă, de curând, că ei sunt și o bună cale de a vedea cât de sănătos este creierul unui om. Un studiu recent susține că vasele de sânge din spatele ochilor pot arăta dacă și creierul unui om are sau nu probleme. Cei cu vase de sânge mai mari, în spatele ochilor, au un coeficient de inteligență mai mic. Se știe și cauza, vasele de sânge ale ochilor provin din aceleași celule ca și ale celor din creier. Gata educat, stam într-o seară la o terasă pe Centrul Vechi al orașului nostru, în așteptarea unui amic care întârzia… Ghinionul meu, era să rămân cu berea în gât când se oprește alături de masa mea un domn tânăr și transpirat. Trăiți don profesor, îl aud că strigă cu vocea îngroșată de tutun… Mă uit nedumerit și îi spun, în gând, ceva dulce prietenului care se lasă așteptat. Sănătos, sănătos? mă întreabă și mă bate zdravăn pe umărul drept, ușor atacat de reumele vârstei. Nu apuc să-i răspund, se pune cu suta lui de kile pe scaunul din fața mea. Ce, face el, nu mă mai cunoașteți, v-am fost elev? Am o replică mai veche, dar o țin ascunsă, dragul meu, aș vrea să-i spun, câte generații de tâmpiți au trecut prin fața mea… Mi-l amintesc, totuși, îl știu, îl văd cum zăcea în ultima bancă, unsuros și speriat, scotea cuvinte puține, era bâlbâit, de mic ochii lui aveau vase ca acelea, din povestea de mai sus… Ce faci? apuc să-l întreb… Bine, zice, m-am băgat în politică, sunt consilier județean, cred că mă pun ăștia secretar de stat… La cultură? recuperez eu umorul mai vechi… Ceva pe la culte, zice… Sunt gata să cad de pe scaun. Ce beți? strigă el grohăitor. Donșoară, o apucă de braț pe fata din apropiere, cea mai bună bere pentru don profesor… Nu, nu, mă apăr, nu mai beau… Lasă bre, trece el la persoana a doua, proful meu merită… Bem o șampanie? mai strigă pocitania… Sună telefonul, amicul zice că nu mai vine… Bine, spun eu, sosesc imediat… A avut o problemă, trebuie să plec, îi spun grasului cel tânăr… Eeee, face, mai stăm puțin, don profesor acu sunt la putere, dacă aveți ceva, sunați-mă, le rezolvăm pe toate. Niște boi, le car bani și bat cu pumnul în masă la o adică… Îmi cer scuze și mă ridic, lasă, bre, plătesc eu… Vasele din spatele ochilor politicianului viitor secretar de stat se preling spre mine, mă urmăresc, au o sticlă de șampanie franțuzească în stăpânire. Pentru don profesor, ce mama naibii!