Abia puse pe picioare de administraţia generalului Kisseleff, instituţiile din Principatul Valahiei îşi încep activitatea, printr-o adresă din anul 1833 trimisă de Visterie (Ministerul Finanţelor) fiind solicitată Ocârmuirii (Prefecturii) judeţului Dâmboviţa, o listă cu produsele pe care judeţul le scoate spre vânzare. Trebuia să se precizeze cantitatea de bunuri necesare locuitorilor judeţului, surplusul scos la vânzare şi preţul de vânzare a produselor respective.
Din această situaţie întocmită atunci, aflăm că plasa Ialomiţei producea 12.000 ocale de brânză de oaie, 11.000 fiind necesare consumului în judeţ, cele 1.000 de ocale rămase fiind puse în vânzare cu 1.000 de lei. Tot aici se produceau 10.000 ocale de unt, din care excedentul de 2.000 de ocale era pus în vânzare pentru suma de 6.000 de lei. Cuprinzând satele de deal şi munte de pe valea Ialomiţei era firesc ca această zonă să exceleze la producţia de lactate şi de carne: din cele 15.000 de ocale-carne de vacă şi 24.000 de ocale-carne de oaie, nu era totuşi nimic disponibil pentru comerţ.
Altfel stăteau lucrurile în plaiul Bolintin, spre exemplu, zonă de câmpie unde predominante erau culturile de cereale: 1.077.740 de ocale de grâu (destinată comerţului fiind o cantitate de 983.740 de ocale) şi 8.244.660 de ocale de porumb, obţinute în 1833.
Ca şi astăzi, plasa Dâmboviţei se remarca prin producţia de mere din care producea 300.000 de ocale (200.000 pentru comerţ) şi implicit, prin cea de rachiu: producea 335.000 de ocale, 200.000 fiind puse în vânzare (spre deosebire de cele 20.000 de ocale produse în Ialomiţa, consumate în totalitate de locuitorii din zonă).
Alte produse comercializate de dâmboviţeni în 1833 erau fasolea, ceapa, seul, ceara, mierea şi lemnul.
RADU ALEXANDRU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…