La momentul preluării conducerii statului român de către marele comandant militar, prefect al judeţului nostru era avocatul Lazăr Petrescu, numit la 24 mai 1940 prin intervenţia lui I.G.Perieţeanu-preşedintele Frontului Renaşterii Naţionale din Dâmboviţa.
Mareşalul decidea însă să schimbe toţi prefecţii, înlocuindu-i cu oameni în care avea încredere, ofiţeri de carieră în rezervă. Astfel, pentru a înăbuşi rebeliunea legionară din 21-23 februarie 1941 Antonescu îl numea prefect de Dâmboviţa pe locotenentul colonel (rez.) Grigore Florian, fiu de militar, născut în 1881 la Băleni şi absolvent al Şcolii fiilor de militari de la Craiova şi al Şcolii de Infanterie şi Cavalerie. Activând în armată încă din 1903, participă atât la războaiele balcanice, cât şi la primul război mondial, fiind decorat cu ordinele Steaua României şi Coroana României în grad de ofiţer şi cavaler.
La 9 septembrie era înlocuit cu băcăuanul Dumitrescu Gheorghe, de asemenea locotenent colonel în rezervă, absolvent al Şcolii de Artilerie şi participant activ în primul mare război, fost prefect al judeţului Constanţa.
Colonelul rezervist Manole Enescu este următorul pe lista prefecţilor vremii, el fiind de asemenea participant şi medaliat pentru acte de eroism în 1916 şi 1917, cu ordinul Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară, precum şi cu ordinul rus Sf. Ana cu spade. Deşi prefect al Clujului în anii dictaturii regale a lui Carol al II-lea, datorită meritelor sale deosebite e numit prefect de Dâmboviţa, între octombrie 1942 şi mai 1943.
Salariul unui prefect în 1942 era de 12.750 de lei, din care rămânea cu 9.042 lei, după reţinerea impozitului pentru Casa de Pensii, în vreme ce, de pildă salariul unui dascăl varia între 4.800 şi 10.000 de lei brut. Erau ani în care tona de lemne costa 1200 de lei, o pâine-13 lei, un kg de muşchi de porc se cumpăra cu 200 de lei, iar kg de telemea, cu 180 de lei….