TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Nevoi şi sume alocate de stat şcolilor în 1939

Conform prevederilor Legii învăţământului primar toate primăriile trebuiau să aloce 14% din venituri, pentru întreţinerea şcolilor din subordine, sumă care ar fi fost rezonabilă în cazul în care administraţia locală şi-ar fi respectat obligaţiile.

Cele mai multe primării nu respectau legea însă, aşa cum se întâmpla de pildă în comuna Băleni unde, din veniturile de 398.389 de lei realizate de primăria locală, aproximativ 55.000 de lei erau prevăzuţi pentru nevoile şcolilor aflate pe raza localităţii, acestea primind însă doar 25.000 de lei.

Astfel, aceşti bani alocaţi nu reuşeau să acopere prea mult din nevoile stringente ale şcolilor, ca în cazul Şcolii de Fete, căreia îi revenea suma de 9.000 de lei. Nevoile ei? 5.000 de lei pentru lemne, 3.600 pentru salariul servitoarei, 2.000 pentru curăţenia şcolii, 4.000 de lei contribuţia la Comitetul Şcolar Judeţean, 4.000 pentru consolidarea acoperişului, 4.000 pentru construcţia a 100m de gard, 5.000 de lei pentru adăugarea unui al doilea rând de geamuri şi, în sfârşit, alte 6.000 de lei pentru achiziţionarea a 15 bănci de clasă. În total: 33.600 lei, asta însemnând că banii alocaţi erau departe de a acoperi suma necesară unor cheltuieli absolut necesare.

Sunt însă şi cazuri care ne dovedesc că nici cei 14% prevăzuţi de lege nu erau întotdeauna de ajuns, la Costeşti Vale acest procent însemnând câte 5.000 de lei pentru fiecare dintre cele şase şcoli ale comunei, sumă care abia acoperea costul lemnelor pentru foc.

Şcolii primare din Ludeşti, Primăria îi vărsa în cont 2.000 de lei (din suma dublă ce-i fusese, de fapt, alocată), bani cu totul insuficienţi pentru cheltuielile pe un an ale instituţiei de învăţământ.

Pe lângă lipsa mijloacelor financiare învăţământul nostru se confrunta şi cu lipsa învăţătorilor (care fuseseră concentraţi), asta ducând la închiderea, la începutul anului şcolar 1939, a 12 şcoli primare din judeţul nostru, între acestea Bâldana, Răţoaia, Valea Lungă- Ştiubee şi Fântânele.

 

Centru Medical Valeriana


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro