TABLETA DE DUMINICĂ – Ion Cosmin Busuioc – Dând la o parte foaia de cort

Mărturii din „Arhipelagul Gulag”: „Brigadierul urlă comanda: Lasă lucrul! Adunarea! Mișcă! Și mai strâns! Toată lumea se așază pe pământ! Rămâneți așa! – și se aruncă peste ei o foaie de cort. Primul care mișcă e un om mort.”

Era 20 iunie 1929. Celebrul scriitor, formator de opinie și „influensăr”, Maxim Gorki cobora de pe puntea unui vapor pe solul uimitorului ținut al URSS, numit GULAG, ciopârțit de geografie într-un arhipelag, dar ferecat de ideologia comunistă într-un continent, al acelei țări aproape invizibile, aproape imperceptibile, locuită de poporul zeki-lor (deținuților, prizonierilor regimului comunist).  Înconjurat de ofițeri din corpul de comandă al GPU (Direcția politică de stat), Gorki parcurge cu pași mari și repezi curtea lagărului. Ușile barăcilor sunt larg deschise, el nu intră în niciuna. Nu era interesat de ceea ce se întâmpla într-un lagăr de concentrare comunist. Abia revenit din Italia el a făcut această vizită pentru a arăta regimului că îi poate fi util, că măiestria lui de scriitor poate servi perfect aparatului de propagandă comunist. Mergea și privea prin lagăr doar așa, să treacă timpul. Iar călăii responsabili cu lagărul îi veniseră în ajutor. Mușamalizaseră totul. Nu vedeai la acel moment oamenii distrofici, pe cei rupți în bătăi, pe cei epuizați de muncă și boli. Totul părea acoperit cu o imensă foaie de cort.

Când erau gata să spună: „Vizita s-a terminat! Ziua bună!”, un glas de copil în vârstă de 14 ani a sfâșiat foaia de cort și descoperit putreziciunea, oroarea și teroarea. Ascultă, Gorki! a strigat el, nimic din ce ai văzut până acum nu e adevărat! Vrei să știi adevărul?

Pus în fața faptului împlinit, Gorki a fost nevoit să spună că vrea. Și timp de o oră și jumătate, băiatul îi povestește totul… Gorki se îndepărtează de lângă el cu ochii înlăcrimați și se suie într-o caleașcă. Îl duce la vila șefului de lagăr. Atunci ceilalți copii năvălesc asupra colegului de detenție și îl bagă în anchetă (erau atât de obișnuiți cu ea): „De țânțari i-ai spus? I-am spus! De prăjinile cu care ne lovesc i-ai spus? I-am spus! De oamenii pe care îi bat sau îi împing pe scară în jos? I-am spus! Că sacii pe care ne pun să îi căram sunt prea grei i-ai spus? Da! Dar cum ne țin noaptea în ger? Da! I-am spus tot, tot, tot!” Pentru că a avut curajul să spună adevărul, băiatul a fost împușcat. Ajuns la Moscova, Gorki și-a urmat interesul. A scris într-o revistă că oamenii din lagărul pe care l-a vizitat erau tratați foarte bine.

Tot ceea ce am prezentat mai sus arată motivul pentru care vreau să scriu în Gazeta Dâmboviței. Vreau să sfâșii și să dau la o parte foaia de cort cu care regimul comunist a acoperit istoria și memoria. În tot ceea ce voi scrie mă voi baza nu pe vorbele oamenilor cu experiență, ci pe mărturiile oamenilor pățiți și pe ceea ce m-a învățat și mi-a arătat prietenul meu Alexandr Isavievici Soljenițîn. Veți vedea ceea ce  regimul comunist a acoperit: percheziția, arestarea, interogatoriul, închisoarea, trimiterea dintr-o închisoare în alta, convoiul, foamea, bătaia, munca forțată, împușcăturile, cadavrul.

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro