„Când cineva întreba de ce a fost arestat cutare, Ahmatova striga furioasă: De ce??! Cum, de ce?! Înțelegeți odată pentru totdeauna că oamenii sunt arestați pentru nimic!” (mărturia Nadejdei Mandelștam)
Imediat ce a fost făurit, sistemul comunist cerea victime, așa că încă de la începuturile comunismului au pornit și arestările. Uniunea Sovietică e atât de mare încât făuritorii comunismului gândeau că e imposibil să nu existe în fiecare cătun, sat sau oraș oameni cărora urăsc comunismul. În vara anului 1918, Lenin cerea deja ca „elementele care nu inspiră încredere să fie închise în lagăre de concentrare situate în afara marilor orașe”. În 1921 existau deja 84 de lagăre în 43 de regiuni ale URSS. Aceste „elemente” trebuiau încadrate în categoria „dușmani ai poporului”, altfel nu se putea înălța comunismul. Și pentru că la acești dușmani s-a adăugat încă unul, timpul – atât de mulți oameni care trebuiau arestați și ziua nu are decât 24 de ore – , cei care trebuiau să impună comunismul nu l-au pierdut cu alcătuirea unui sistem de legi în baza cărora dușmanii poporului să fie arestați. Iată un aspect care dezminte o informație din zilele noastre, cum că primul lucru pe care îl face „Ciuma Roșie” este acela de a emite legi favorabile sistemului și oamenilor lui.
Așadar, timp de 4 ani, din 1918 până în 1922, nu a existat niciun Cod Penal în URSS. Arestările care se făceau, se bazau exclusiv pe „conștiința revoluționară” care îi călăuzea – și întotdeauna fără greș – pe sechestranți. Astfel și-a început existența malignă GULAGUL, iar metastazele lui vor ajunge să cuprindă jumătate din Europa.
Pentru ca prinderea dușmanilor poporului să nu întârzie, „conștiința revoluționară” izvora din 3 principii:
- Omul să existe, cazul i-l facem noi!
- Ancheta: 5% adevăr, restul ficțiune!
- Pentru nimic se dau 10 ani de închisoare!
Acest ultim principiu nu este un banc, așa cum crede o cercetătoare a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Acest principiu a funcționat și a aruncat milioane de oameni în temnițele comuniste.
Într-un secol în care discursurile oratorilor, piesele de teatru și modelele de haine par ieșite pe bandă rulantă, arestările sunt extrem de variate. La intrarea în uzină, după ce ai prezentat legitimația, te chemă la o parte și – te-au luat!; te iau din spital cu temperatură 39 și medicul nu va obiecta (să încerce numai!); te iau direct de pe masa de operație în timp ce ești operat de ulcer stomacal; ai solicitat să îți vezi părintele condamnat, ți se acordă! Dar aceasta nu este decât o confruntare după care ești și tu arestat/ă; la magazin ești invitat la casa de comenzi și te arestează acolo…
Au fost milioane de astfel de arestări și au fost făcute în toate țările în care comunismul și-a întins tentaculele. Cine va putea vreodată să le numere ? După arestare, victimele erau băgate în anchetă, iar timpul destinat anchetei nu era folosit descurcării delictului, ci, în 95% dintre cazuri, pentru a-l obosi și extenua pe cel anchetat și a-l aduce în stare să dorească să fie tăiat cu toporul, numai să se termine odată. Cine va putea vreodată să spună tot ce s-a întâmplat în timpul anchetelor de tip comunist? Ar tremura Universul de groază!
Facebook
WhatsApp
TikTok
