TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA . Sentimentul de apartenență

   Ne apropiem cu pași repezi de Sărbătoarea Națională și, ca aproape de fiecare dată, unele discuții pe marginea patriotismului încep să apară în cazul emisiunilor televizate sau, chiar mai mult, pe internet. Una dintre cele mai mari confuzii care se perpetuează în toate aceste dialoguri (sau monologuri) este semnul egalității pus, eronat, între patriotism și naționalism, între o atitudine demnă, asumată și o atitudine adesea nesănătoasă, cu accente de intoleranță.

   Probabil unul dintre factorii cheie care contribuie la o mândrie națională echilibrată este sentimentul de apartenență la acea comunitate, bazat pe origini, dar și pe capacitatea de a vedea, cu luciditate, atât calitățile, cât și tarele acelui grup din care facem parte, cu scopul de a încerca să menținem sau, dacă e posibil, să dezvoltăm avantajele pe care le avem și să încercăm să corectăm defectele și neajunsurile noastre ca popor. Totodată, un autentic sentiment de apartenență se asociază și cu un puternic sentiment de loialitate, de dorință de a nu trăda interesele grupului în fața intereselor altor grupuri sau în fața unor interese personale egoiste. 

   Din păcate, cei care ne conduc au fost absenți tocmai la această lecție din cadrul școlii patriotismului, punând pe primul plan, indiferent de culoarea politică sau de ideologia în care pretind să creadă, interesul propriei persoane. Mai mult decât atât, aș îndrăzni să spun că acest lucru este singurul crez politic, singura ideologie la care guvernanții noștri aderă cu adevărat, numele partidului, orientarea de stânga sau de dreapta fiind doar forme superficiale, goale după care aceștia se ascund. Cred că este dezamăgitor pentru aproape oricine a votat (indiferent de căsuța pe care a pus ștampila) ce se întâmplă în această perioadă în politica românească, ce alianțe, înțelegeri și negocieri de prost gust au loc, fără ca măcar să mai fie afișată o urmă de jenă în fața electoratului, măcar de formă. Nici măcar această minimă dovadă de respect nu mai este oferită alegătorilor, întrucât ei cred că, odată ajunși în scaunele lor, nu mai sunt obligați să dea socoteală nimănui. Se mai poate vorbi, în acest caz, de vreun sentiment de apartenență în rândul acestor domni și doamne?

   Cu atât mai amare și dezamăgitoare se vor dovedi aceste zile care urmează, cu cât vom fi martorii unui patriotism afișat doar de dragul apartenențelor, din partea unor oameni pentru care cei pe care ți reprezintă nu mai sunt o prioritate (sau nu au fost niciodată). Cu alte cuvinte, în acest an, poate chiar mai mult decât în alți ani, în perioada în care toată lumea este atât de agitată, în care fie sunt divizați, fie fac alianțe „până trec puntea”, vom avea parte de discursuri ipocrite, care încercă să zugrăvească realitatea altfel decât este ea. Nici măcar nu se mai poate vorbi de discursuri cosmetizate pentru a sădi în mintea oamenilor o urmă de speranță, de nădejde înspre mai bine, într-un astfel de context orice încercare de acest gen părând o formă manipulare pe față.

   Pe acest fond al diviziunii și al nepăsării generale a celor din fruntea țării, este oarecum de așteptat să se nască o contradirecție puternic naționalistă sau populistă, aparent benefică în ochii unora dintre noi, cei mulți. În astfel de context agitat, există riscul ca principalul merit promovat de aceștia să fie de a se afla în opoziție cu cei care sunt acum în frunte, de a fi o alternativă aflată la polul opus. Tocmai din această disperare a oamenilor, se poate ajunge ușor de la impresia de patriotism la naționalism greșit fondat și, de ce nu, la un eventual extremism… Istoria a demonstrat că prea multă convingere într-un sens, indiferent de sens, atunci când se încearcă să se impună în fața tuturor, devine bolnăvicioasă. Oricât de bune ar părea intențiile în ochii unora, scopul nu scuză mijloacele.

   Probabil că vom asista la zile în care fiecare dintre noi va fi nevoit să-și trăiască sentimentul de apartenență, fie că e la o comunitate din care face parte, fie că e apartenența unui ideal de mai bine, în interiorul propriului său trib mic, acolo unde încă se mai poate simți acasă. Asta deoarece nu se mai poate vorbi acum de altceva decât de divizare și indiferență, iar reprezentanții noștri au încetat, acum mult timp, să ne mai reprezinte.

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…