TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Se mai poartă manierele?

Privind nenumăratele exemple din lumea noastră de azi, populată cu oameni din ce în ce mai grăbiți, dornici să obțină rezultate imediate fără să țină cont de mijloace sau consecințe, ajungem să ne întrebăm dacă bunele maniere nu au căzut cumva în desuetudine. Să fie coordonatele lumii moderne, totuși, un motiv sau o scuză pentru renunțarea la formele de conduită? Una dintre marile confuzii care au loc în ceea ce privește normele de comportare în societate este faptul că ele ar fi o formă de obediență (față de părinți sau cei mai în vârstă, față un superior sau o autoritate) sau un mod de a ne formaliza unii cu alții, ceea ce ar putea duce la o presupusă distanțare între oameni. De asemenea, unele tipuri de norme sunt confundate, la nivelul mentalului colectiv, cu o anumită epocă istorică, regim sau formă de guvernământ: în momentul în care acea epocă este depășită, poate exista și o tendință de a crea o revoluție și în rândul modelelor de comportament, ca semn protest, de trecere în altă etapă: putem auzi adesea formulări de tipul comportament burghez sau comportament comunist. În alte cazuri, abolirea unui set de reguli de conduită este un semn de rebeliune, de dorință de integrare într-un grup sau clasă care nu se supune regulilor, un presupus semn de independență sau de comportament autoritar, prin desconsiderarea raporturilor față de ceilalți. Un exemplu în acest sens sunt așa-numitele găști de cartier, constituite majoritar din adolescenți sau tineri care nu vor să se încadreze în interiorul unor tipare, care nu vor să se subordoneze părinților, profesorilor, instituțiilor sau, mai mult, legilor.

Cu siguranță, o parte dintre aceste exemple sunt extreme. De foarte multe ori, renunțarea la maniere nu este un gest de frondă, ci un gest de neglijență, lipsa unei educații la momentul potrivit sau o indulgență a educatorilor, individualism sau un nivel scăzut de empatie sau inteligență emoțională. Alteori, mulți consideră că abolirea unor norme de ordin social ar duce la o apropiere mai mare între doi sau mai mulți oameni, pe principiul: „între noi nu e loc de formalisme”. Marea confuzie care are loc în această situație este faptul că bunele maniere nu au fost concepute pentru a crea dificultăți și pentru a pune bariere, ci pentru a înlesni relațiile între oameni, pentru a ne oferi o serie de linii de ghidaj pentru situații variate. O bună parte din gesturi au apărut în scopuri practice, cum ar fi cel de a da mâna cu cineva. În cartea Maniere şi obiceiuri europene de business, Mary Murray Bosrock explică: „De exemplu, când se întâlneau doi bărbaţi, îşi întindeau mâna dreaptă – şi, în cele din urmă, şi le strângeau – pentru a dovedi că nu poartă nicio armă”. Odată cu trecerea timpului, rolul concret al obiceiului a dispărut în astfel de situații, rămânând încărcătura simbolică a acestuia. Aceste practici diferă de la comunitate la comunitate, se transformă de-a lungul istoriei, însă este necesar ca ele să existe pentru a putea conviețui armonios într-o societate pe care putem încerca să o adaptăm la nevoile tuturor. Dacă la începutul vieții manierele pot părea niște forme de constrângere,  odată cu înaintarea în viață, în carieră, pe scara socială, mulți ajung să realizeze că sunt nevoiți să le cunoască și să le folosească pentru a se descurca și a se integra. Există numeroși oameni capabili, profesioniști în domeniul lor, cu abilități remarcabile într-un domeniu sau altul, care nu reușesc să rămână sau să progreseze într-o poziție din pricina inabilității de a se conforma normelor de comportament. Chiar dacă este plăcut sau nu, fie că dorim sau nu, trăim într-o lume în care depindem unii de alții și în care stabilirea unor coordonate pentru o cale comună este o condiție pentru binele la nivel de grup. Dacă nu suntem dispuși să oferim un minim de efort pentru aceasta, mai devreme sau mai târziu va veni un moment în care vom trăi pe pielea noastră sentimentul respingerii.

Unii ar putea argumenta că există o graniță fină între politețe și ipocrizie, între bun simț și falsitate, că aceste reguli de conduită sunt niște măști pentru adevăratele noastre intenții sau sentimente. Din punctul meu de vedere este o abordare eronată. Bunele maniere nu impun nimănui să spună ceva ce nu simte sau nu gândește, ci îi oferă niște linii de ghidaj despre cum să o facă. Nu ne obligă nimeni să spunem un compliment dacă nu ni se pare adevărat, dar orice om are dreptul să primească un salut, un te rog, un mulțumesc. Nu ne constrânge nimeni să ne exprimăm nemulțumirile, dar există numeroase nuanțe ale modului în care o putem face: cu voce ridicată sau nu, pe un ton calm sau cu o atitudine de reproș. Politețea nu este, nicidecum, o manieră de a ne anula individualitatea, de a ne plasa pe fiecare în niște cutii identice, ci este un mod de a ne rafina, de a ne șlefui forma naturală cu care ne-am născut. Din păcate, putem observa că tendința unei părți însemnate a părinților tineri este aceea de a oferi o educație din ce în ce mai permisivă copiilor lor, astfel încât cei mici nu ies în lume cu o hartă a comportamentului care să-i ajute să se orienteze cu lejeritate într-o lume diversă.

În încheiere, propun fiecăruia dintre noi să ne luăm câteva minute pentru a reflecta. Mai sunt la modă manierele? Ar fi bine sau nu să le readucem în actualitate, adaptate nevoilor și specificului societății de azi? Este drept, însușirea lor până la gradul de naturalețe necesită efort, disciplină și consecvență dar, într-un final, capacitatea de a ne putea adapta în orice mediu, oricât de elevat, este un rezultat care cred că merită implicarea.

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…