TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Mai avem fantezie?

Suntem prezenți, zi de zi, în mijlocul unei adevărate avalanșe de imagini, de informații, de culori sau, exprimându-ne în termeni actuali, suntem bombardați de conținut. Ne e la îndemână, se află întotdeauna la o atingere sau la un click distanță, gata să ne satisfacă văzul sau auzul aflate mereu în căutare de mai mult. Întrebarea care apare în mod firesc într-un astfel de context este: mai e loc și de altceva în afara acestui amestec pe care-l primim de-a gata? Într-o oarecare măsură, întreaga situație se poate reduce la problema consumului, chiar dacă nu într-un sens palpabil, ci la nivel virtual. Adevărata gravitate a problemei nu este însă consumul în sine, ci cantitatea, dependența și incapacitatea de a ne procura sau produce singuri acest tip de produse. Riscul, aparent nesemnificativ, este acela de a prelua doar elemente nefiltrate din exterior care, în timp, să ajungă să ne definească. Cu alte cuvinte, poate avea loc o alienare la nivelul gândirii și, implicit, al existenței, pe modelul propus de Descartes: „Gândesc, deci exist”. Ce poate fi făcut în acest caz, fără să cădem în desuetudine? Pentru început am putea încerca să ne montăm propriul nostru filtru, să facem un pas în spate și să ne constituim niște criterii personale în funcție de care să alegem ce anume să consumăm din această plajă largă de opțiuni. Am putea și să căutăm modele care au rezistat probei timpului, să le comparăm, să extragem din ele ce ne interesează, să avem curajul să le privim cu un ochi critic, să ne punem întrebări. Mi se potrivește mie acest model? E oare valoros pentru că un număr mare de oameni au postulat că așa este? Canonul, fiind uman, nu poate fi supus subiectivității? Există o rețetă universală care să mi se aplice?

Purtând aceste unelte în mâini, am putea lupta să ne recuperăm îndrăzneala și curiozitatea pe care le aveam la începutul drumului nostru prin viață. Parcă am încetat să ne imaginăm, să gândim, să ne croim fantezii despre ce și cum este sau ar putea fi, nu ne mai bucurăm să mai facem povești, să ne regăsim în propriile noastre lumi. Sătui de atâta realitate, de așteptări, termene, convenții, sacrificii de tot felul pentru alții, suntem nerăbdători să evadăm. Dar unde o facem? Tot în lumile altora. Ne pierdem, cu privirea fixă, în plăsmuirile altcuiva: seriale, jocuri, cărți de consum, mâncăruri, emisiuni TV sau feed pe social media. Facem gesturi repetitive, dăm scroll, butonăm telecomenzi, ronțăim conținutul unor pungi foșnitoare, în speranța că undeva, pe parcurs, vom găsi ceea ce căutăm. Consumăm și ne lăsăm consumați.  Cum ar fi să oferim câte un scurt răgaz din timpul nostru către un exercițiu de recuperare? Unii dintre noi ar putea obiecta, susținând că nu se pricep, că ei sunt pragmatici sau că, oricum, nu are rost și nu este productiv, nu oferă niște rezultate măsurabile. Cu toate acestea, este mai productiv să rămânem prinși în universurile altcuiva, să gândim, să creăm sau să sperăm în interiorul unor limite trasate de altă mână? Să nu ne sufocăm noi înșine capacitatea de a visa. Putem descoperi nenumărate nuanțe dacă încercăm, dacă ne depășim prejudecățile și devenim, chiar și pentru o clipă, regizorii propriului nostru film. Pentru aceasta însă, ar trebui să fim prezenți, conștienți, să învățăm să nu ne mai pierdem, ci să ne regăsim în imaginar, să vedem dincolo de matricea în care cei mai mulți dintre noi se aruncă bucuroși.

Am putea afla, chiar și acum, niște aspecte inedite despre specia noastră, dacă ne-am deschide ochii larg și am privi, ca printr-un microscop: pe noi, pe ei, pe copiii noștri. Poate am lua chiar și o pauză din a-i învăța și ne-am dezbrăca de orgolii, învățând de la ei. Punându-ne pe noi, oamenii, la microscop, ce ați răspunde? Mai avem fantezie?

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…