TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Inteligența emoțională în epoca individualismului

Despre inteligența emoțională a început să se vorbească din ce în ce mai mult în perioada relativ recentă, începând să fie considerată de unii specialiști ca având mai multă influență în viața cotidiană decât tipurile de inteligență promovate, în mod tradițional, în școală sau acasă. Aceasta a devenit un subiect discutat în momentul în care societatea a început să se lovească, pe diferitele paliere ale vieții, de oameni bine pregătiți, uneori chiar sclipitori, dar incapabili să gestioneze situații de natură umană, în care sunt necesare calități precum empatia sau diplomația, cât și deschiderea către dialog.

Unde se găsește sursa unor astfel de probleme? Cu siguranță, printre factorii care nu sunt de neglijat se numără cei genetici sau ereditari, care dictează prezența unei doze mai mari sau mai mici a acestei trăsături, încă de la începutul existenței. Cu toate acestea, o predispoziție naturală nu este garanția unei dezvoltări ulterioare sau a unui eșec în acest sens, influență mai mare având-o elemente precum mediul de proveniență, educația, sistemul de învățământ, dar și alte experiențe de viață ulterioare, care stimulează un tip sau altul de comportament interuman.

În primul rând, sistemul educațional este cel care promovează, în mod exclusiv, o orientare către inteligența clasică, bazată pe memorare, reproducere și corelare de informații, un tip de inteligență construită preponderent în sfera limbajului, cu câteva accente de ordin vizual sau auditiv. Idealul sistemului de învățământ, în momentul de față, este formarea unor indivizi perfect capabili să stocheze cunoștințe, să preia idei, însă mai puțin pregătiți să și exprime părerile, să și le argumenteze și să accepte că diferențele de opinie sunt un lucru firesc în realitatea cotidiană. Accentul este pus pe performanță, atât de către școală, cât și de către părinți, acest lucru ducând către o promovare a individualismului la nivelul de valoare, ajungând să fie considerată o trăsătură dezirabilă, un simbol al eficienței și un ingredient cheie către succes.

De asemenea, un mediu nefavorabil, în care dezvoltarea emoțională a copilului sau adolescentului este inhibată, în care nu i se permite să-și exprime sentimentele liber, fără consecințe, contribuie la o sufocare din fașă a unei inteligențe emoționale aflate la început de drum. Dacă un copil nu vede empatie din partea părinților săi sau între aceștia, dacă afecțiunea pe care o primește este condiționată, dacă simte diferențe între el și ceilalți membri ai familiei, sunt șanse mari ca și el să dobândească niște probleme similare în relaționarea cu ceilalți. Atunci când îi sunt ignorate nevoile sau îi este interzisă libertatea de exteriorizare, este foarte posibil ca și el, la rândul lui, să ignore nevoile celorlalți, tratându-le cu superficialitate. Să nu uităm că puterea exemplului este cea care trasează, în modul cel mai convingător, o direcție sau alta de formare.

Adesea, tipul de relaționare dobândit în prima parte a vieții va fi cel prin care o persoană se va raporta la ceilalți și în anii ce vor urma, fiind puternic influențat de valorile și principiile deja fixate. Mai târziu, chiar unele experiențe trăite în viața de adult pot avea repercusiuni în ceea ce privește raporturile interumane, atât în plan personal, cât și în plan profesional. Deși aparent mai eficienți, mai buni executanți și mai capabili pentru pozițiile de responsabilitate, persoanele cu o doză mai redusă de empatie sau de inteligență emoțională vor avea dificultăți în sarcinile care țin de latura umană, fiind mai puțin capabili să se transpună în pielea unui coleg, a unui subaltern, a unui colaborator sau a unui client, văzând lucrurile dintr-o perspectivă singulară. O parte dintre profesiile care implică lucrul cu oamenii, mai mult decât altele, necesită un echilibru bine dozat între sânge rece și empatie, de acesta depinzând atât calitatea muncii pe care acesta o oferă, cât impactul pe care aceasta o are la nivelul celorlalte persoane. De exemplu, un medic are nevoie de o puternică stăpânire de sine pentru a executa corespunzător un act medical, dar și suficientă inteligență emoțională astfel încât să-și facă pacientul să se simtă în siguranță, încrezător și lămurit în ceea ce privește afecțiunile sale. Un profesor nu trebuie să fie doar un bun cunoscător al obiectului său de studiu, ci și un fin psiholog pentru elevii săi, responsabil atât de formarea intelectuală, cât și de cea afectivă a unor ființe aflate la o vârstă delicată. Nu în ultimul rând, un lider sau un politician ar trebui să gândească dincolo de propria ascensiune, privind cu rigurozitate către ceea ce are de făcut, fără a uita însă de nevoile celorlalți și de necesitatea de a fi deschiși și transparenți în acțiunile lor.

În ceea ce privește planul personal al vieții, un individualism exacerbat îi împiedică pe mulți să creeze legături profunde, prietenii autentice, să formeze familii capabile să crească în interiorul lor copii echilibrați, ale căror necesități sunt ascultate. În acest mod, se poate perpetua un cerc vicios dictat de o societate orientată din ce în ce mai mult către succesul cu orice preț, formată din oameni distanțați unii de alții, care nu cunosc și nu înțeleg importanța capacității de a avea conexiuni reale.

Din fericire, în media și în literatura de specialitate subiectul inteligenței emoționale a început să fie din ce în ce mai dezbătut și mai analizat, fiind un aspect pe care se pune accentul, mai nou, chiar și în cazul mediilor profesionale. Alături de recenta deschidere către normalizarea discuțiilor despre sănătatea mentală, noul val de importanță acordată inteligenței emoționale ne duce cu un pas mai aproape de o îndepărtată, dar nu imposibilă transformare a dinamicii la nivel social.

ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…