TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Câteva gânduri despre etichetare

   Într-o societate în plină expansiune, în care comunitățile de oameni sunt din ce în ce mai largi și mai înstrăinate, în care sentimentul de familiaritate și de apropiere dintre indivizi dispare, ajungem să ne formăm și să ne alegem o serie de criterii prin care să distingem, într-un mod cât mai rapid, tipurile de oameni cu care avem de-a face. Din păcate, de la aceste mecanisme de adaptare la etichetare nu e decât un pas.

   Cum ajungem să ne formăm aceste criterii subiective de evaluare a unei persoane? În primul rând, cele mai multe dintre acestea sunt înrădăcinate, la un nivel profund, prin influența mediului de proveniență sau a oamenilor care ne-au format în primii ani de viață. În funcție de principiile și viziunea asupra lumii pe care au avut-o educatorii noștri s-a conturat și propriul nostru mod de a ne raporta la oameni, de a ne forma o părere rapidă asupra lor, de a-i plasa într-o categorie sau alta. Alături de opiniile însușite prin influența celorlalți se adaugă criteriile proprii, dobândite prin experiențele contactelor noastre sociale avute de-a lungul timpului. Dacă, în anumite situații, aceste puncte de vedere predefinite ne pot fi de ajutor, permițându-ne să ne putem forma o primă impresie cu care să operăm, fără să avem nevoie de prea mult timp sau efort, în alte situații aceste etichete se dovedesc a fi de-a dreptul dăunătoare, determinându-ne să ne formăm viziuni eronate asupra cuiva, influențându-ne posibilele interacțiuni viitoare cu acea persoană.

   Din păcate, aceste forme de a evalua o persoană după câteva criterii superficiale sunt, în cele mai multe cazuri, doar prejudecăți. Aplicându-le, există riscul să judecăm greșit omul din fața noastră, provocându-i acestuia o nedreptate și răpindu-ne nouă înșine șansa de a crea legături cu oameni care se poate dovedi valoroși. Una dintre cele mai frecvente prejudecăți pe care le putem avea în legătură cu ceilalți este aceea că ar trebui să acordăm un anumit grad de respect sau altul, în funcție de profesia sau activitatea pe care acel om o practică, ignorând alte aspecte legate de calitățile personale ale unui om, pasiunea pe care o depune în ceea ce face, respectul față de muncă în general, atitudinea față de ceilalți, capacitatea de a se ține de cuvânt sau de a fi un om onorabil. E de ajuns să observăm în jurul nostru cum se schimbă comportamentul cuiva atunci când intră în contact cu o persoană care practică o anumită meserie sau deține o anumită funcție: mulți adoptă o atitudine umilă sau lingușitoare când intră în contact cu un medic, avocat, profesor, om politic, arhitect sau director de companie sau instituție, indiferent de sfera în care activează. Cu siguranță, lista poate continua, însă în mentalul colectiv acestea și poate alte câteva sunt cele care sunt fixate ca fiind „cu prestanță”, unele rămânând la același nivel peste timp, altele modificându-și gradul de respect cuvenit în funcție de evoluția istorică sau politică a unei colectivități. Un exemplu destul de relevant în ceea ce privește această transformare a „gradului de importanță” este cazul actorilor, care se bucurau de un înalt grad de stimă în urmă cu câteva zeci de ani, dar care au ajuns să fie priviți, ocazional, într-un mod zeflemitor. 

   Să fie oare, cu adevărat relevant ce face un om, atâta timp cât o face cinstit, onorabil și cu dedicare, atâta timp cât își respectă meseria și oamenii pentru care o practică? Dacă stăm să ne gândim sau ne oferim răgazul să privim cu atenție, vom descoperi în fiecare domeniu oameni care excelează în ceea ce fac, care își duc activitatea la rang de artă, cărora li se citește pe chip dragostea pentru ceea ce fac zi de zi. Ar trebui să conștientizăm că, în viețile noastre, oricât de magnifice sau de minuscule le-am  crede, avem nevoie de ceilalți pentru a avea la dispoziție tot ceea ce ne este necesar. Ar trebui să respectăm și să apreciem faptul că există oameni datorită cărora mâncăm o pâine bun, datorită cărora ne putem trăi existența în curățenie, care ne bucură auzul prin muzică sau care culeg florile pe care le putem oferi cuiva drag. Nu ar fi oare greșit să considerăm un om uman, empatic și atent la nevoile celorlalți ca fiind inferior unui om care face parte din categoria de profesii de mai sus, dar care nu are respect față de ceilalți sau calități umane notabile? Să scuze profesia sau funcția absolut orice sau, din contră, ar trebui să fie o responsabilitate în plus și să necesite o conduită exemplară? Să încercăm să privim dincolo de aparențe… gândiți-vă doar la celebrele baluri caritabile de peste Ocean, unde apar oameni în cele mai înalte poziții, dar ale cărui factor de binefacere este doar unul aparent, totul fiind o ocazie de a etala ce se poate etala.

   Haideți să privim, cu cea mai mare sinceritate de care suntem capabili, în jurul nostru și să încercăm să acordăm fiecărui om prețuirea pentru ceea ce este și pentru cum este, nu pentru ce face sau ce are. S-ar putea să avem surprize plăcute sau neplăcute acolo unde ne așteptăm mai puțin, să descoperim oameni cu calități remarcabile, prieteni devotați, colegi buni sau, din contră, oameni găunoși, imorali și fără scrupule care să se ascundă dincolo de masca strălucitoare a ceea ce se prezintă a fi. Să încercăm să acordăm celorlalți doza de respect și prețuire pe care ne-am dori noi înșine să le primim.

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…