Poveștile sunt unul dintre factorii fundamentali în dezvoltarea și evoluția noastră, încă din primii ani în care curiozitatea nestăvilită ne face să vrem să cuprindem tainele vieții. Chiar și mai târziu, la vremea maturității, suntem în căutare de povești care să ne ordoneze lumea sau care să ne facă să visăm, deși nu mai credem în zmei și ființe fermecate.
Pentru copii, ele sunt ocazia perfectă de a-și găsi modele și de a se familiariza cu anumite principii și valori, cum ar fi curajul, prietenia, loialitatea, altruismul, lecții de viață formulate într-un mod atrăgător, care să-i stârnească și să le mențină atenția. Poate cel mai bine reliefat aspect din basmele românești este lupta dintre bine și rău, pe care eroul supus unor numeroase probe ajunge să o câștige, dovedindu-și calitățile, disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți (inclusiv animale), istețimea, vitejia și rezistența la diferite tipuri de efort. Din această luptă, copilul învață să facă diferența dintre bine și rău, dintre intențiile binevoitoare sau malefice ale cuiva. De asemenea, el înțelege că dacă este suficient de bun și de perseverent, poate trece și el peste obstacole și va primi răsplata cuvenită la capătul drumului pe care îl are de parcurs. Chiar dacă există un dezavantaj la început sau chiar vreo formă de discriminare (exemplul mezinului), acest aparent neajuns va fi chiar elementul cheie care-l va motiva pe erou să reușească, demonstrând că aproape toate neajunsurile personale pot fi depășite cu voință. În plus, dacă celui mic îi este ghidată atenția la acțiunile și cuvintele celorlalte personaje, la interacțiunea dintre ele, va înțelege că faptele, indiferent de natură, au consecințe.
Nu doar valorile și principiile de viață pot fi dezvoltate prin intermediul istorisirilor, dar și mecanismele logice. Pe această cale, ei iau contact cu diverse concepte abstracte, implicându-și propria gândire în diferite situații. Aud despre cauză și efect, se familiarizează cu ideea de raționament și responsabilitate. Pe măsură ce copiii înțeleg că fiecare situație din acea lectură e posibil să fie întâlnită și în viețile lor, ei devin mult mai captivați de întâmplările care se aștern în fața lor. La un nivel mai adânc, văzând că personajele au reacții sau sentimente pe care poate și ei le-au simțit, ei pot prinde curajul de a-și exprima și accepta, la rândul lor, propriile trăiri.
O altă fațetă care este explorată prin ascultarea și citirea poveștilor, dar mai ales prin discuțiile pe care părinții sau alți adulți le poartă cu copilul pe marginea acestor istorioare, este descoperirea unor tipologii umane diferite pe care le pot recunoaște și în viața de zi cu zi, dar și faptul că unii oameni nu sunt ceea ce par, ci uneori aleg să-și ascundă adevăratele intenții. Pe de altă parte, ei învață și că nu e bine să judeci pripit pe cineva după aparențe, după un fizic neplăcut sau după un aspect sărăcăcios (Sfânta Vineri, Sfânta Duminică), întrucât acea persoană poate fi întruchiparea blândeții și a bunătății. De altfel, nu de puține ori altruismul față de făpturi firave sau chiar respingătoare este proba prin care sunt testate calitățile morale ale protagonistului, dezvăluind că disponibilitatea de a privi mai profund este adesea răsplătită cu surprize plăcute.
Dincolo de aspectul moralizator, poveștile și ficțiunea au un rol esențial în dezvoltarea limbajului și imaginației încă de la vârste fragede. Ei pot observa cum se exprimă anumite personaje din medii diferite, cum își modelează discursul în funcție de interes sau de interlocutor și se pot familiariza cu termeni și cu expresii noi pe care le pot folosi în viața de zi cu zi. Fiind puși în contact cu lumi și personaje fantastice, micuții află că limitele minții lor sunt cu mult mai largi decât granițele realității imediate, că își pot construi lumi și pot pătrunde în universuri cu posibilități nelimitate, de care să se bucure și în care să evadeze. Această descoperire îi ajută și în alte aspecte ale vieții lor, permițându-le să creeze mult mai ușor în orice domeniu și să se bucure de mai multe forme de creație. În plus, nu de puține ori poveștile din copilărie și cărțile de aventuri de la acea vârstă fragedă sunt cele care dau naștere interesului de mai târziu pentru lectură, deoarece fascinația reușește să aprindă scânteia necesară pentru a menține pasiunea vie.
Nu în ultimul rând, poate latura cea mai puțin reliefată și discutată, dar una dintre cele mai importante în ceea ce privește poveștile este conexiunea. Se creează legături cât se poate de strânse între copilul ascultător și părintele/ adultul povestitor, care depășesc orice altă formă de activitate educativă, stârnind bucurie și încântare, putându-se transforma într-un moment mult așteptat de către cei doi. În plus, transmiterea mai departe a poveștilor din moși-strămoși este un o formă de ritual prin care putem intui modul în care vedeau înaintașii noștri lumea, putem înțelege de ce anumite idei s-au fixat în mentalul colectiv și ne putem reconecta, din nou și din nou, cu identitatea noastră, cei ce suntem prin ceea ce a fost.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
