TABLETA DE DUMINICĂ: Costinel Stanilă – Viitorul: robotica și inteligența artificială

Imaginația a condus lumea încă de la începuturi, ea este motorul a tot ceea ce mișcă în lumea noastră, excluzând aportul Divinității. Necesitățile ne crează impulsul dorințelor, iar imaginația ne generează forța de a le transpune în realitate. Imaginația se dezvoltă însă proporțional cu inteligența, acest lucru punând în voaloare ori oamenii înzestrați natural, ori pe cei care încearcă să-și cultive această calitate. 

Imaginația a creat chiar o ramură aparte a unei “realității viitoare” – și anume pe cea științifico-fantastică. Am numit-o o ramură aparte a realității prin prisma faptului că ceea ce în urmă cu nu mai mult de 100-200 de ani era doar un vis, astăzi face parte din cotidian, cel mai elocvent exemplu fiind zborul. Nu mai pun la socoteală istoria recentă privind dezvoltarea comunicațiilor prin internet – iarăși, impropriu spus istora recentă, dacă ne raportăm la existența umană, părând mai degrabă o clipire de ochi.    

Deși pare că împărțim în mod egal același Pământ, alcătuind ceea ce pare a fi o mare familie – a speciei umane, fiecare individ aparține de fapt unui grup, unei realități, unei imaginații, având la origine un vis – generat la rândul lui de o necesitate. În funcție de nivelul de inteligență la care ne situam la un moment de timp, ne vom integra într-un grup sau altul, iar în cazul unei inteligențe superioare, ne putem chiar crea propriul grup. Paranteză – pentru ego-uri super-dezvoltate: să nu ne facem iluzii totuși, căci în imensa generalitate, suntem doar o spiță de la o rotiță a unui angrenaj pe care ne e greu și să ni-l imaginăm, chiar dacă avem altă impresie în ceea ce ne priveste.  

Deși încercăm să părem a ne ajuta semenii aflați în dificultate (vezi exemplele din Africa), dar și din rațiuni practice, de fapt noi, ca oameni, creăm o masă disjunctă: a celor care conduc și a celor conduși – aici neimplicând neapărat sfera politică, aceasta fiind doar o mascaradă ieftină destinată maselor amorfe. Astfel, constatăm că este mult mai ușor (și mai ales mult mai ieftin/rentabil – prin urmare convenabil) să creezi lucruri, mașini, roboți, inteligență artificială decat sa educi un sat, un popor, o lume – desi teoretic, uman, raportat la învățătura Divină, asta ar fi primordial. Din păcate însă, omenirea în general este mult mai apropiată de regnul de baza, animal, condus (de fapt și ajutat să fie condus) de instincte primare – a se vedea chiar în desfășurare experimentul COVID-19 (ce “privilegiu” să putem fi parte – conștientă și inconștientă – a acestuia, atât ca observatori cât și ca subiecți). 

Cu vreo două-trei generații în urmă, excluzând perioada comunistă, pe care colegul Ion Cosmin Busuioc încearcă să ne-o dezvăluie la adevarata ei “valoare”, bunicii noștri aveau fiecare o palmă de pământ și își hrăneau relativ independent familia cu o pereche de boi și sudoarea frunții. Acum? Boii nu mai există decât în amintirile poveștilor de la bunici sau în picturile lui Nicolae Grigorescu, în timp ce pământurile date acum intr-o relativă arendă – căci noi, mânați de focul emancipării nu ne mai coborâm în glod – sunt muncite cu tractoare controlate prin GPS. Nu mai punem la socoteală căruțele/caleștile cu 2-4-6 cai care au fost înlocuite de bolizi cu 2-4-6 sute de “cai”, nici munca din bucătărie a bunicilor și mamelor noastre care a fost înlocuită de roboți de bucătărie – iar lista poate continua. Ce mai, vorba lungă – sărăcia omului: munca umană este, treptat, înlocuită de mașini care, prin robotică, automatizare crează – teoretic – mai mult timp omului pentru alte lucruri ca educație, cultură sau chiar și numai odihnă, în timp ce, practic – paradoxal – timpul ne este tot mai puțin iar oboseala pune din ce în ce mai mult stăpânire pe noi. 

Astfel, ceea ce ne poate rezerva viitorul în acest context – deja nu mai ai nevoie de genialitate pentru a-ți da seama, nu mai este nevoie sa fii Nostradamus ci ai nevoie doar de puțin spirit de observație și deducție logică: în – practic – imposibilitatea de a ne educa pe noi în ansamblu, singura opțiune rămasă este dezvoltarea sectorului ce părea odată SF: robotica și inteligența artificială. Să sperăm numai că geniul ce va definitiva această “operă” nu va omite să implementeze directivele lui Sonny din “Eu, robotul / I, robot” (2004). Sau să sperăm că mă insel? Puțin probabil dar… cine știe?!? Copiii noștri cred că vor vedea… cât de curând!