TABLETA DE DUMINICĂ: Costinel STĂNILĂ – Opțiunea alegerii

Deși poate părea o expresie pleonastică, având în vedere că atât opțiunea cât și alegerea implică – ambele – existența unei alternative, alegerea denotă o acțiune în timp ce opțiunea este un efect al reflecției. În mod normal, opțiunea precede alegerii: analizăm o anume situație, punem în balanță plusurile și minusurile urmând ca, în urma procesului de reflecție să alegem – activ – o direcție de urmat.

Spun “în mod normal” pentru că, uneori, această normalitate ne lipsește din mai multe considerente – în general lipsuri: fie ne lipsește discernământul – la vârste mai mici dar nu numai, fie posibilitățile materiale, intelectuale, s.a.m.d.. În aceste cazuri, alegerea unei căi de urmat nu ne mai apare ca opțiune ci ne este impusă de factori externi. Dar ce sunt factorii externi? Sunt acele entități (persoane care ne pot influența – pozitiv sau negativ – viitorul, instituții, mai nou – partide etc.) care pot profita în interes propriu de lacunele noastre.

Cum spuneam și cu alte ocazii, unii dintre noi, cei mai mulți, din păcate, nu ne naștem sub vreo stea norocoasă și, astfel, nu ne putem urma viețile vocațional ci, mai degrabă, conjunctural – în felul acesta inhibându-ne mai mult sau mai puțin opțiunea de a alege, la un moment dat, între două alternative. Ca urmare, apare duplicitatea, oblicitatea – mai mult sau mai puțin accentuată, în funcție de importanța lacunelor din viața noastră – ca lipsă a verticalității: din poziția inițială pe care o putem avea la un moment dat raportat la un anume subiect, factorii externi ne obligă la adoptarea unei poziții “nuanțate” sau chiar diametral opuse.

Ce putem face atunci ca să ne păstrăm, sau să ne recăpătăm, poziția, verticalitatea? Păi în primul rând să încercăm să eliminăm constrângerile și lacunele personale, dependențele. Dar asta ne conduce și mai adânc către noi înșine, noi fiind cei care trebuie să acționeze – la persoana întâi, raportat la propria persoană. Acum ne apare o și mai mare dilemă: sacrificăm prezentul oblic-cert-călduț pentru un viitor incert-vertical? Din păcate suntem puțini care să luăm în calcul această posibilitate și chiar și mai puțini cei care să îmbrățișăm această provocare – tocmai de aceea, șansele ca generația noastră să fie una verticală sunt aproape nule.

De aici încolo, dacă vrem, putem construi ceva. Ne-am dat – sau ne dăm – seama de limitările noastre – poate încercăm să facem următorul pas pentru generațiile viitoare, iar aici mă întorc din nou către educație – și nu mă refer la sistemul de învățământ ci la mediul privat, din familie. Părinții nostri, plecând de la lipsurile și aspirațiile lor, ne-au îndrumat cum au putut/știut mai bine, iar acum suntem unde suntem. Dacă suntem capabili, ar fi bine să ridicăm mai mult, cât de puțin, ștacheta – sau să o coborâm, în funcție de poziția din care privește fiecare – și să ne îndrumăm noile generații spre performanță, oricare ar fi aceea, în orice domeniu, încercând să-I învățăm să nu se mai strecoare – conjunctural – ci să-și câștige poziția prin competențe reale, calibrându-și așteptările personale în funcție de evoluția personală.

Pare utopic, nimeni nu pare atat de nebun să sacrifice un prezent-cert-cald – și cu atât mai mult să-l promoveze în mentalul generației viitoare – pentru o himeră cum pare a fi năzuința verticalității, însă, dacă nu începem de la noi, individual, probabilitatea ca ea, verticalitatea, să apară piramidal, de sus in jos, va tinde din ce în ce mai mult spre zero. Din rândurile cui să poată răsări un lider vertical, corect, cât timp noi toți suntem cocoșati de propriile neputințe? Dacă însă nu ne vom îndrepta atenția corespunzator către cei care ne urmează, din păcate îi vom condamna și pe ei la imposibilitatea de a avea optiunea alegerii.