TABLETA DE CARTE ȘI FILM: Marius MIHĂLĂCHIOIU -Pe aripile vântului

Motto:

Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte

 şi să le lipesc la loc,

 spunându-mi că vasul e nou. 

Ceea ce s-a spart, s-a spart;

şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg,

 decât să-l am înaintea mea şi

 să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele.

 

Pe aripile vântului este unul dintre filmele pe care l-am văzut înainte de revoluție. Era prin 1985, când ne-am mutat în blocurile din vecinătatea cinamscopului ”Independența”. Am stat la coadă mai mult de o oră și îmi aduc aminte că a costat 12 lei, echivalentul a trei prăjituri și un brifcor. A costat 12 lei pentru că era în două serii – pentru cei mai tineri, asta înseamnă că, după vreo oră și jumătate de proiecție de film, operatorul trebuia să schimbe rola și se întrerupea filmul pentru 5 minute. Am savurat filmul! Este unul dintre cele mai bune filme ale tuturor timpurilor. 

Filmul este ecranizarea romanului cu același titlul scris de Margaret Mitchell și a căpătat culoare prin tehnică cinematografică, prin folosirea procedeului Technicolor, tehnică folosită pentru prima data la un film color de asemenea proporții.

De ce este acest procedeu atât de important încât să-l menționez? Pentru că nu este deloc simplu, presupune că filmarea să se facă alb-negru, iar culorile nu se formează în timpul revelării, ci sunt imprimate, colorate ulterior.

Cartea a fost publicată pentru prima oară în mai 1936, autoarea, Margaret Mitchell, câștigând pentru acest roman Premiul Pulitzer în anul 1937. În România a fost publicat abia în anul 1970 de Editura Univers în colecția Romanul secolului XX.

Până la publicare, cartea a cunoscut mai multe variante de titluri, printre care și Tomorrow is Another Day, în traducere E și mâine o zi, ultima replică din roman. Titlul ales în cele din urmă de autoare este un vers din poemul „Non Sum Qualis Eram Bonae sub Regno Cynarae” (Nu mai sunt cine eram pe vremea bunei Cynara –este traducerea titlului și este un citat din Horatius), de Ernest Dowson:

”I have forgot much, Cynara! gone with the wind,

(Am început să uit, Cynara! S-au dus pe-a vântului aripă)

Flung roses, roses riotously with the throng,

(Rozele spre alte zări; cu rozele şi crinul care-ai fost)

Dancing, to put thy pale, lost lilies out of mind…

(S-a depărtat în colb de ani; şi totuşi parcă-a trecut o clipă…) ” 

Romanul este scris repectând regulile consacrate, inclusiv cele 5 momente ale narațiunii. Avem, așadar, pentru început, expozițiune și intrigă, plasate, în timp, în aprilie 1861, cu doar o zi înainte de izbucnirea războiului de secesiune, iar în spațiu, la ”Tara”, plantația familiei O’Hara, o familie de emigranți irlandezi prosperi. 

Scarlett O’Hara, personajul principal feminin, era fiica cea mare a lui Gerald și Ellen O’Hara, și, la cei 16 ani ai săi, avea un farmec aparte care o făcea să fie irezistibilă în ochii bărbaților, mai ales atunci când își propunea acest lucru. Scarlett își va trăi iubirile în Clayton County, Georgia și Atlanta, în timpul Războiului Civil American (1861–1865) și al Epocii de reconstrucție (1865–1877). 

Iubirea lui Rhett Butler pentru Scarlett O’Hara și iubirea acesteia din urmă pentru Ashley Wilkes, la care martoră tăcută, matură și înțelegătoare este Melanie Hamilton, soția lui Ashley, sunt pretexte pentru a prezenta viața din Sudul american din acea perioadă, cu istoria și tradițiile sale. Este poveste a două lumi ce dispar, iar micile drame și marile iubiri vin să potențeze acest context social, istoric și politic. Fiecare personaj primește o scurtă descriere și descoperim cum fiecare îmbină diversele trăsături de caracter moștenite de la înaintași: stilul și rafinamentul francez și politețea impecabilă engleză. 

Filmul a primit zece premii Oscar, un record deținut timp de douăzeci de ani, până în 1960, când a fost detronat de Ben-Hur. 

În februarie 1940, după o campanie mediatică, Hattie McDaniel a devenit prima actriță de culoare onorată cu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, pentru interpretarea personajului Mammy, servitoarea lui Scarlett O’Hara. Or să treacă 40 de ani până când un astfel de premiu se mai acordă unui actor de culoare, și anume lui Sidney Poitier!

Ca de obicei, trebuie să îl menționam pe Max Steiner, compozitorul coloanei sonore a filmului, care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru muzică, atât pentru filmul prezentat astăzi, cât și pentru Casablanca.

Ca orice film din acele vremuri, când se alegeau actori care garantau succesul la public, și acesta are o distribuțieplină de ”galonați” cu primii Oscar.

Rolul lui Scarlett O’Hara este interpretat de Vivien Leigh, care a și primit premiul Oscar chiar pentru acest rol. A mai obținut, ulterior, un premiu Oscar în 1941, pentru rolul lui Blanche DuBois în filmul Un tramvai numit dorință.

Rhett Butler prinde viață prin interpretarea lui Clark Gable, câștigător al premiului Oscar pentru rolul lui Peter Warne din filmul  S-a întâmplat într-o noapte în 1934.

Melanie Hamilton este interpretată de Olivia de Havilland. Destinul doamnei Norris (To Each His Own – titlul original) este filmul care i-a adus primul premiu Oscar în 1946. Cel de-al doilea este pentru rolul Catherinei Sloper în drama Moștenitoarea (The Heiress– titlul original), în 1949. Documentându-mă despre actori, am constat că este încă viață și mai are 2 săptămâni până împlinește 104 ani!

Vă recomand să vedeți filmul care este la nivelul cărții. Vă recomand să citiți cartea pentru că este bună și are ritm. 

Vizionând și citind devenim martori ca personajele cu memorie excepțională din romanul lui Ray Bradbury 451º Fahrenheit, ca să nu fie uitate!