Dacă ar exista sau s-ar scrie o Biblie a androizilor ori a roboților, cum ar arăta primul capitol „Facerea”? Și care ar fi păcatul original pentru ei? Să fie despre dezvoltarea conștiinței sau despre conștiența de sine? Dumnezeu în Biblie face un sacrificiu – legământ pentru omul Adam. Sacrifică animale pentru ca Adam și Eva să aibă piei cu care să își acopere trupul. Imanența morții îi face umani? Dacă au umanitate este din perspectiva oamenilor sau este propria conștiință? Sacrificiul omului din perspectiva creatorului, în raport cu androidul și inteligența artificială, este alterarea realității.
În carte problema cea mai mare este să știi dacă cel de lângă tine este om sau un android perfect. Acestea sunt întrebările pe care mi le-am pus după ce am recitit romanul – Blade Runner, scris de Philip K. Dick, scriitor de literatură științifico-fantastică și eseist american. Philip K. Dick a înglobat în scrierile lui teme sociologice, politice și metafizice despre lumi dominate de corporații monopoliste, guverne autoritariste și stări de conștiință alterată. Mi se pare important să menționez că Dick și sora lui geamănă, Jane Charlotte Dick, s-au născut în Chicago cu șase săptămâni mai repede decât era termenul, avându-i ca părinți pe Dorothy Kindred Dick și Joseph Edgar Dick. Jane a murit la cinci săptămâni de la naștere (pe 26 ianuarie 1929). Moartea ei a afectat profund scrierile, relațiile și toate aspectele vieții fratelui ei geamăn, conducând la motivul recurent al „geamănului fantomă” din multe cărți ale sale. Tema centrală a operelor târzii ale lui Dick reflectă interesul personal în problemele de metafizică și teologie. Deseori s-a inspirat din experiențele sale de viață, explorând abuzul de droguri, paranoia, schizofrenia și experiențele transcendentale în romane ca Substanța M și VALIS. Nouă dintre poveștile lui au fost ecranizate după moartea lui, incluzând aici Blade Runner, Total Recall, A Scanner Darkly și Minority Report. În 2005, revista Time a considerat romanul Ubik al lui Dick drept unul dintre cele mai bune 100 de romane de limbă engleză publicate începând cu 1923.
Revenind la romanul de astăzi, acesta a fost tradus inițial în română ca „Vânătorul de recompense”, ulterior s-a revenit la traducerea corectă și anume „Visează androizii oi electrice?”. A fost publicată în 1968 și este povestea unui vânător de recompense care caută androizi. Acțiunea se petrece într-un viitor în care Pământul și populația sa au fost grav afectate de un Război Nuclear, planeta fiind depopulată de toți oamenii ce îndeplinesc niște condiții minimale, cei rămași fiind oameni fără perspective. Androizii au o dată prestabilită a „morții”, dar o parte dintre ei reușesc să ocolească acest eveniment. Romanul are ca element central întrebarea specifică pentru Dick: ce e real și ce e fals? Androizii care arată și acționează ca oamenii sunt oameni reali sau falși? Ar trebui să îi tratăm ca pe oameni sau ca pe mașini? Ce element definește omenirea ca ființă vie, față de cei care doar par vii? Deckard, protagonistul, este pus în fața celor șase androizi din modelul retras Nexus-6 care este ultimul și cel mai performant model. Aceștia au evadat din colonii, iar Deckard trebuie să îi găsească. Pornind de această însărcinare, în roman se explorează problema a ceea ce înseamnă să fii om. Spre deosebire de oameni, androizii nu sunt empatici. În principiu, Dick prezintă calitățile definitorii care-i separă oamenii de androizi.
Filmul a apărut în 1982 şi este regizat de Ridley Scott. O să constatăm că acest film nu doar că este plin de predicţii despre peisajul general al viitorului, dar este plin de o imagistică ocultă şi teme simbolice profunde. De asemenea, pelicula aduce în discuţie chestiuni de morală şi probleme sociale. Când privitorul se apropie de piramida din prima scenă, este invăluit intr-o lumină solară aurie, care evocă pe zeul Ra şi Egiptul. Misterele egiptene sunt centrate în jurul regelui-filosof cu aspect divin (faraonul) şi al manifestării materiale a lui Atum Ra: reflecţia ierarhiei spirituale, în plan ideal. În acest viitor distopic sistemul egiptean este înlocuit cu unul corporatist. Lumina îl edifică pe Spectator, invitându-l într-o călătorie cu maşina zburătoare, către vârful piramidei. Cu alte cuvinte, aceia dintre spectatori care pot vedea sunt pe cale să vadă ceea ce văd şi iniţiaţii. Deckard este influenţat din umbră de un personaj misterios numit Gaff, pe care îl joacă Edward James Olmos. Acesta îl cheamă pe Deckard de la pensie pentru a vâna replicanţi-androizi. Nu avem multe detalii despre Gaff, chiar dacă el joacă un rol foarte important. De-a lungul filmului, ghidându-l pe Deckard, acest personaj lasă figurine origami pe post de semnale prin care îi dezvăluie metoda prin care să înțeleagă și să aibă acea epifanie de care avea nevoie. Tot Gaff, care poartă simbolic un toiag/baston conduce personajul principal pentru a releva adevărată natură. Este interesant şi că piramida sau ziguratul companiei Tyrell aminteşte de muntele Olimp şi este încărcată de simbolistică ocultă şi imperialistă. Accesul în piramidă se poate face doar prin vârful acestei construcţii, iar Gaff este cel care intermediază drumul asemeni zeului Hermes sau al zeului Thoth.
Filmul din 1982 îl are pe Harrison Ford în rolul lui Rick Deckard, în opoziţie, personajul negativ, androidul Roy Batty, este jucat de Rutger Hauer. Frumoasă actriţă, Sean Young, pe care am mai văzut-o şi în Dune, joacă rolul androidului de sex feminin, Rachael. În 2017 Denis Villeneuve regizează continuarea acestui film. În rolul principal este distribuit Ryan Gosling ca agentul K, iar Harrison Ford îşi reia locul în rolul lui Rick Deckard. Povestea se petrece la trei decenii de la evenimentele din Blade Runner (1982): agentul K, de la Departamentul de Poliţie din Los Angeles, se implică într-o anchetă pe cont propriu pentru investigarea unui caz ce ar putea schimba relaţiile dintre oameni şi androizi/replicanţi. De asemenea acesta încearcă să găsească un răspuns legat de propria identitate. În rol negativ, Jared Leto îl portretizează pe savantului absorbit de propriul geniu Niander Wallace, a cărui extensie este replicantul Luv, jucat de olandeza Sylvia Hoeks, o adevărată femeie mecanică în înveliş uman, pornită pe urmele agentului K. Hampton Fancher este autorul celor două filme, aspect ce se regăseşte în scenografia concepută pentru Wallace Corporation, care este impresionantă, cu linii minimaliste, o piramidă cu aceleaşi simboluri, în care reflexia luminii e singura ce mai aminteşte de umanitatea pierdută. Muzica filmului a fost compusă de Hans Zimmer. Acesta a obținut nominalizarea la Premiile Golden Globe 2007 pentru cel mai bun disc original cu această coloană sonoră. Muzicianul are un palmares de invidiat de: 9 nominalizări la Oscar (unul câștigat), 10 la Globurile de Aur (două câștigate) și 9 la premiile Grammy (trei castigate).
Vă recomand să citiţi cartea, și apoi să vedeţi filmele, în ordinea asta!
MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…