SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Jurnal intim (1980 – 1984) – episodul 9

Notația datată 19 mai 1983, a doua din acest set, am mai publicat-o atunci cînd am descoperit caietul și a început transcrierea lui electronică. Acea postare, despre debutul megaanchetei Securității în mediul revistelor studențești ieșene, este însoțită de o lungă notă explicativă. Nu o reiau aici, dar pun linkul. Constat că în acel 19 mai, credeam vă am fost singurul anchetat, cred că abia după încă o zi, am aflat că eram numai un element dintr-un lot de 25 -30 de cadre didactice, cercetători și studenți din redacțiile revistelor și dintre colaboratorii constanți. Acesta este penultimul episod, n-am făcut socoteli să iasă 10, dar așa au ieșit!

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2021/01/11/liviu-antonesei-jurnal-intim-19-mai-1983/

20 aprilie 1983, o joi

Inteligența este apatridă, întrucît ea este o facultate menită să depășească particularul. Particularul omului, într-un sens, este apartenența la o comunitate. Inteligența este pură. Desigur, orice naționalism exacerbat este o prostie pur și simplu. Patriotismul nu ține de inteligență, ci de caracter. Orice om inteligent este, probabil, patriot cu măsură, nici într-un caz naționalist extremist. Luciditatea necesară.

Poezie – putere. Acolo unde apare puterea, poezia se retrage dezgustată. Ea este libertate pură, vagabondaj al semnificației. Poezia privește alianța cu puterea drept o ignobilă mezalianță. De cîte ori este trădată prin putere, poezia se va răzbuna. (Cîteva din cele scrise lui Cezar Ivănescu. Care, probabil, orgolios cum este, se va supăra. Dacă ar putea citi lucid și calm scrisoarea, i-ar prinde bine. Nu cred că o poate face).

Peste cîteva zile voi împlini 30 de ani. Dumnezeule! Și nu am făcut aproape nimic. Pînă și volumul colectiv de la „Litera“ ne-a fost respins. Ce nostim! Nu mai poți fi trist, pesimist etc. nici măcar pe banii tăi. Încotro mergem? Mașinile de scris! Ehe! Totuși, sînt într-o dispoziție egală, fără mari tulburări. De aceea, probabil, nici nu prea scriu.

De scris odată despre promovarea obstinată a imposturii, inculturii și veleitarismului. Groaznică este orbirea chiar a oamenilor de bine în fața tupeului incult și agresiv. Ivănescu, de pildă (dar la el este tentația puterii, necesitatea adulării), Brumaru ș.a.

19 mai 1983, o joi

Ieri, trezit la 6 dimineața de trei tovarăși de la instituția din Copou. Percheziție 6 ore, apoi sus, un fel de interogatoriu de alte 6 ore. O zi și jumătate de muncă (12 ore!) irosite. Cred că de la Cuțitaru mi se trage. Nu-mi dau seama ce voiau, sau voiau ceea ce nici eu nu știu. Totuși se lăudau că-s bine informați! S-au purtat corect, au pus toate lucrurile la locul lor, mi-au dat înapoi cele ridicate. Probabil, un fel de încercare de intimidare. Dar nu înțeleg de ce? Pe de o parte, nu sînt chiar ușor intimidabil, pe de alta, cu ce le-am dăunat? Azi am aflat că au mai fost și alții în aceeași situație. Ce naiba se întîmplă?  Or fi ceva tulburări pe undeva? Se întorc „bunii ani ’50“, „gloriosul deceniu“, cum ar zice P. Georgescu? Cînd mi-au dat drumul, mi-au spus că rămîn în continuare „la dispoziție“. Ehe! Parcă aș fi putut zice că n-am chef! Dacă se întinde, însă, coarda, mă voi duce la București, în audiență la P. Enache. Sau la Dragoș, măcar. Am impresia că e vorba și de revistă. S-o fi supărat Barbu! M-o fi turnat și Cuțitaru, că și avea ceva. Mi-au spus că știu (sau că au fost sesizați!) că aș avea „înscrisuri ce pun în pericol securitatea statului.“ Da ce’s eu, conspirator sau scriitor român? Mă gîndeam să mă duc la Județ, dar am renunțat. În fond, s-au purtat corect și aveau dreptul legal să verifice sesizarea. Dacă aflu cine mi-a făcut asta, nu-i va fi ușor. Am fost foarte calm, chiar cu simțul umorului și, într-un fel, a fost o experiență interesantă. Vreo doi din ei au și spus că e un bun subiect de promoție! Și ei aveau simțul umorului! Dar Irina a fost complet dărîmată, deși dimineața, la plecare, păruse foarte sigură pe ea. Trebuie să-i fac educație. Să înțeleagă că un intelectual (și scriitor pe deasupra, unde sînt atîtea rivalități, invidii, mizerii pe care cu greu ți le poți imagina) este, în fond, o persoană căreia i se poate întîmpla orice. În fond, în epocile de criză se caută țapi ispășitori. Și doar nu o se atingă de muncitori. Să las dracului povestea asta. Calm, muncă, liniște.

La naiba! Mi-au citit și acest jurnal, pe care nici Irina nu-l răsfoiește. Poate ar trebui să încerc să descriu situația. Mai bine, nu.

23 iunie 1983, o joi

Citind nota de sus, simt nevoia să notez cîteva ecouri ale întîmplării. Desigur, nu-mi dau seama prea bine ce naiba voiau. Aproape sigur, însă, intră intimidarea. Cum cele politice nu mă interesează deloc sau, oricum, pur exterior, ca să știu cam pe ce lume trăiesc, acțiunea a fost inutilă. Trebuie, însă, și ei să-și justifice salariile mari care ies din sudoarea noastră, a ăstora care facem ceva. Ei ce fac? E plină țara de spioni și conspiratori? Nu prea cred.

Cert este că, cel puțin pentru o lună, mi-au stricat somnul și m-au scos aproape complet din formă. De abia reușesc să citesc, nu prea pot să scriu, am coșmaruri. Acțiunea lor a fost, deci, complet distructivă (îmi imaginez că și asupra celorlalți). Deci: instituția a reușit să afecteze forța de muncă a nu știu cîtor oameni. Curioasă situație. În principiu, rolul ei este de protecție a acesteia. Ehe! Greu de ieșit din această încurcătură.

De ce (cînd nu ai de gînd să schimbi guvernul etc.) nu ești lăsat dracului în pace să-ți vezi de munca ta, de preocupările tale care nu dăunează nimănui? Cui folosește această permanentă suspiciune, senzația că ești urmărit, cotrobăirea în cele intime ale ființei? Să-ți fie citită corespondența, să-ți fie urmărite toate gesturile, să-ți fie citit pînă și „jurnalul intim“. Aberant. Uite așa îți poți pierde răbdarea și chiar poți face prostii pe care altfel nu le-ai face. O populație atît de liniștită ar trebui, probabil, lăsată în liniștea ei.

Chestiile astea sînt și provocatoare. Pe mine nu mă interesează politica, nu sînt opozant. Dar, cine știe … încă vreo cîteva întîmplări de acest fel m-ar putea, poate, transforma. Cred că ar avea nevoie de psihologie ca să-și facă meseria mai atent.

LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro