SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI Ce caut eu aici? -altă poveste cracoviană-

Mă plîngeam într-un comentariu, că de mai bine de două săptămîni nu scriu, nu-mi vine să scriu, nici poezii, nici povestiri, nici măcar articole. Și, iată, spre seară cineva m-a ascultat și a apărut această poveste. Culmea este că nu la ea mă gîndeam de o bucată de vreme, ci la alta, la altele, dar dacă a sosit, nu era s-o refuz!

Această poveste se naște din pricina faptului că am căutat un caiet, cel cu notații din romanul Cracoviei, pentru că mă gîndeam să povestesc eșecul unui roman. Nu l-am găsit în vrafurile mele de caiete și dosare, în schimb am găsit altul, unul în care am făcut schița întîlnirii cu Mrożek. Trebuie să fiu clar de la bun început, să nu produc confuzii, să nu pară că mă laud fără motiv cu o întîlnire cu marele prozator și dramaturg polonez. Deci, nu eu l-am întîlnit pe Slawomir Mrożek, căruia îi citesc și admir opera, ci prietenul meu KO, după cum se recomandă tuturor, mai mult ca să provoace. Sigur, sînt inițialele sale, numai că în ordine inversă. Deci ce povestesc eu acum este ceea ce mi-a povestit KO, folosindu-mă de notele sumare din caietul găsit, care mi-au împrospătat miraculos memoria, deși au trecut mai mult de zece ani de atunci. Am fost ajutat și de recitirea autobiografiei sale, Baltazar, a cărei scriere l-a ajutat să depășească ultimele sechele ale afaziei ce a urmat atacului vascular cerebral. Și a ieșit o carte minunată!

Era o frumoasă, foarte frumoasă zi de septembrie și, ieșind de pe Szeswka, m-am îndreptat spre terasa cafenelei teatrului, lîngă turn, în Piața Mare, cafeneaua, ca și teatrul fiind de altfel subterane. Dar ziua era prea călduroasă, un fel de vară indiană, ca să nu fi fixat întîlnirea cu KO afară, la soare, ba chiar sub o umbrelă. Am ajuns primul și mi-am comandat o cafea și un pahar cu apă. Mi-am aprins o țigară și consumam alene fum și lichide în vreme ce razele îmi încălzeau brațul așezat pe spătarul unui scaun vecin. După cîteva minute, prietenul meu a apărut din direcția din care venisem și eu, normal, își terminase orele și alesese drumul cel mai scurt. Cu geanta pe umăr și o pungă în mîna stîngă, mai roșu la față decît de obicei, mi s-a părut surescitat. Ceea ce și era. Și-a pus bagajele pe un scaun liber, s-a așezat în fața mea, a privit ceașca de cafea și a spus repede că e nevoie de vodcă, nu de cafea, trebuie să-mi spună ceva foarte important. I-a făcut semn chelneriței, eu am comandat o „iarba zimbrului”, el o „albitură”, precizînd și pentru mine că trebuie să fie duble, de asemenea două sticle de apă plată, dar mari, după cum iarăși a precizat. Nu am intrat în chestiune pînă nu am avut paharele în fața noastră. După sto lat și noroc, am ciocnit, am băut cîte o gură, apoi ne-am aprins țigările, el și-a îndreptat spatele pe spătar și a început povestea…

-Ieri, după ce-am ieșit de la ore, am mers în Planty, cine știe cît mai durează vremea asta văratecă. Mă plimban pe alei, mă mai opream pe cîte o bancă să fumez, iar mă plimbam. Mă mai uitam la panourile cu desenele lui Mrożek, risipite prin parc. O idee foarte bună, în fond și-a început cariera artistică ca desenator și caricaturist…

-Da, am simțit nevoia să mă aflu în treabă, mereu a desenat, a și pictat…

Mi-am dat seama că nu e bucuros de întrerupere și am tăcut. Mi-am promis și i-am promis în gînd că nu se va mai întîmpla.

-Deodată, cînd am ieșit de după un paravan din panouri, pe o bancă, la mai puțin de zece metri depărtare, l-am zărit pe sărbătorit.Voiam să-l salut, poate să-l abordez, dar nu aveam curaj. Apoi, mi-am spus că doar sînt polonez și polonezii nu sînt lași! M-am apropiat și, cînd am ajuns la un metru jumătate distanță, l-am salutat, pronunțându-i clar numele. Mrożek, care era pe gînduri și privea peste lucruri, și-a îndreptat privirea spre mine și mi-a spus:

-Văd că mă cunoașteți. Nu cred că vă cunosc și eu. Cu cine am onoarea?

În stilul meu, am răspuns că sînt KO. A început să zîmbească și mi-a făcut semn să mă așez alături de el pe bancă. M-am așezat la o distanță respectuoasă. Apoi, a rîs de-a binelea și a început o mică piesă de Mrożek.

-Crede-mă, tinere prieten, KO nu merge, nu poate să meargă pentru întîlnirea noastră. Eu nu vreau să fac knock-out pe nimeni și, desigur, nici nu doresc să fiu făcut! Să inversăm, vom spune că ești OK – ceea ce și eram de fapt! Și pentru că acesta va fi cu siguranță prima și ultima întîlnire dintre noi, peste două zile mă reîntorc în Franța. eu voi fi Slawo. E Okey așa, OK? Și, desigur, lăsăm toții panii noștri plini de respect ancestral deoparte și ne tutuim.

Normal că era OK, că eram OK și am dat din cap aprobator. Nu știam cum îmi va putea ieși partea cu tutuitul, pentru mine, era un monument viu. Apoi, Slawo a continuat:

-Știi la ce mă gîndeam înainte de a avea plăcerea să ne cunoaștem?

-Cred că la festival, cred că este cel mai frumos eveniment pe care l-am prins de cînd sînt cracovian.

-La asta, dar cumva altfel…

-Altfel, adică…?

-Mă gîndeam că totul se bazează pe o neînțelegere, un malentendu, cum ar spune francezii, primele mele gazde și, de asemenea, gazdele mele de acum… Într-o propoziție, mă întrebam ce caut eu aici?

-Cum adică? Nu înțeleg. Sînteți cracovian, sînteți cel mai important scriitor polonez în activitate, despre ce neînțelegere vorbim, Slawo? Da, am avut curaj să-i spun pe numele ales în această circumstanță.

-Ok, eu am părăsit Cracovia, acest oraș pe care îl iubesc poate mai mult decît pe oricare altul din lume, de două ori. Odată, cînd am plecat la Varșovia, crezînd că acolo e locul unui scriitor, a doua oară acum doi ani și un pic… Prin urmare, ce caut eu aici, pentru ce aceste onoruri. Nu sînt fariseu, sigur că mă bucură, dar am o stranie senzație de neînțelegere, ba poate chiar de absurd,,,

-Cred că te judeci prea aspru Slawo, patria scriitorului este limba în care scrie, geografia nu are nici un amestec în toată povestea asta…Te-ai născut în limba polonă, scrii în limba polonă, restul sînt circumstanțe fără nici o importanță. În Cracovia te-ai născut și te-ai format, este normal să fi simțit nevoia acestei celebrări…

-Aș putea fi de acord în oarecare măsură cu ceea ce spui, OK, dar nu chiar de tot. Mai întîi, nu cred că orașul acesta are vreo datorie față de mine numai pentru că s-a întîmplat să mă nasc și să cresc aici. Știu, știu, o să-mi spui că nu din vreun sentiment de datorie a decis Cracovia să mă sărbătorească, că, poate, are și ea ceva de cîștigat din asta. E posibil, dar cu asta problema noastră, problema mea nu s-a rezolvat. Există lucruri și mai grave…

-Care anume? Te referi la articolele din tinerețe sau la ce anume?

-Nu, nu la asta, deși a fost una din marile prostii ale tinereții mele, dacă nu cu lumea, cu mine m-am împăcat cumva. Fără să uit. E altceva…

-Ce?

-Gîndul acesta, eu ce caut aici, nu e prima oară cînd mă bîntuie, e un fel de constantă de cîte ori aleg alt loc, iar asta s-a întîmplat de prea multe ori, îmi apare întrebarea asta. Și cînd am ajuns la Varșovia, iar după treisprezece ani la Paris. Și apoi cînd m-am mutat în Italia, Germania, Statele Unite, mereu m-am întrebat. Și nu doar la sosire, ci periodic, de asta probabil că mereu îmi luam cortul și plecam…

-Dar din Baltazar reiese că mereu aveai motive și că în Mexic ai fi vrut să rămîi definitiv…

-Motive se găsesc dacă le cauți. Da, în Mexic, cred și acum, aș fi vrut, aș fi putut să rămîn, dar dacă impulsul lăuntric m-a lăsat în pace, nu m-au lăsat răscoalele țărănești. Și așa am ajuns iarăși la Cracovia. Am luat decizia întoarcerii acasă brusc, fără să mă gîndesc la alte posibilități. Și cum discuția e între doi necunoscuți, pot să-ți spun că din primele zile ale sosirii la Cracovia întrebarea a început să mă bîntuie. Am fost foarte bine primit, ca fiul rătăcitor pentru care se taie vițelul cel gras, dar mi-am luat iarăși zborul. A tăcut, a tăcut mult, mi-am dat cumva seama că discuția și întîlnirea noastră se încheiaseră… 

M-am ridicat încet, pregătindu-mi cuvintele de rămas-bun… Înainte de a începe, mi-a spus:

-Cunoști opera lui Baudelaire? 

I-am spus că a doua mea specializare este literatura franceză, iar Baudelaire este unul din preferații mei…

-E bine, bănuiesc că ai acasă Mon coeur mis à nu, răsfoiește pagina… Apoi, ne-am strîns mîinile și am schimbat formule convenționale de despărțire. Cum pînă atunci, totul fusese neconvențional, au căzut bine formulele stas, cel puțin pentru mine! Mi-a întins mîna, i-am strîns-o, m-am întors și am plecat, el a rămas singur pe bancă.

Nu mai țin minte acum numărul paginii, dar ajuns acasă am deschis cartea acolo și am găsit notația în care Baudelaire scria că nu se simte bine, la locul lui, nicăieri…

Trebuie să recunosc că povestea lui KO/ OK m-a tulburat. Ba chiar ne-a tulburat pe amîndoi, astfel încît nu prea mai reușeam să discutăm. Ne-am terminat al doilea rînd de vodcă și ne-am ridicat. Prietenul meu mi-a întins punga pe care o adusese cînd a sosit la întîlnire și mi-a spus că e un dar de la festival. Cum se obișnuiește, am vrut să mă uit și să-i mulțumesc. Mi-a spus să-l deschid acasă. Nu m-am mai uitat, dar m-am gîndit că învățase un truc de la maestru! . Ne-am strîns mîinile și am luat-o, de data aceasta în direcții diferite. Pe drum, mă gîndeam la poveste, mai ales la finalul ei. Bun, Baudelaire era un poet cu accese de depresie și melancolie, era cumva normal ca, măcar uneori, ba chiar foarte des, să nu se simtă bine nicăieri. Dar Slawo, care era umorist, satiric, care avea simțul absurdului? Da, poate exact din ultimul motiv!

Aceasta este povestea întîlnirii prietenului meu cu unul dintre giganții literaturii lumii. Ajuns acasă, am găsit în pungă unul dintre tricourile festivalului Mrožek, un tricou negru, cu numele scriitorului scris cu litere mari pe spate, iar pe față cu două pisici cumva stilizate, una dintre ele adresîndu-se celeilalte. Totul desenat și scris cu un verde aproape fosforescent. Un desen vizibil aparținînd scriitorului. Cred că îl și văzusem pe panourile din Planty și de prin piețe. Văzusem și tricouri, far și cravate, blocnotesuri, alte obiecte decorate cu desene sau fraze din SM. Mă și gîndisem să-mi cumpăr un tricou, dar iată, cineva a gîndit mai repede decît mine. Cum îl aveam pe Marco de aproape doi ani, nu exclud să-l fi ales și eu pe acesta, care acum, cînd termin povestea, e pe mine… L-am găsit greu în maldărele mele cu sute de tricouri! Inscripția este: „Kolega ciągle jeszcze przy malartswie abstrakcyjnem?”… Ceea ce pre rumănește s-ar tălmăci: Colega, tot cu pictura abstractă?

31 Ianuarie 2021, în Iași

LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…

 

 

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro