ortooxacell kiss2022.gif Flax

SCRUM DE SECOL – Adrian CIOROIANU – De azi, de ieri…

1.G.I. „Pussy” Joe în acțiune!

   Nu e nici lumină, dar nici întuneric! Nici iarnă, dar nici primăvară! În aceste vremuri și condiții incerte ale lumii noastre, cineva stă totuși de pază la pacea lumii, împotriva tuturor celor ce rod pereții stabilității internaționale… Un mârtan (id est pisoi) oltenesc în culori de camuflaj desfășoară o inspecție sub cerul plumburiu al Craiovei, în echilibru la o înălțime crescută – în acest caz pe o boltă de viță de vie, care funcționează ca post de observație, desigur!

   Și, cum se spune in romanele de spionaj, „urmărirea continuă!”

 

 

2.Pași în trei prin orașul dintre ape – Stockholm

   Stockholm este un oraș alcătuit, de fapt, din câteva insule nu tocmai mari, atât de bine legate prin infrastructura rutieră încât nici nu-ți dai seama când treci de pe o insulă în alta. Am văzut cartiere animate – în ploaia care cade de măcar două-trei ori pe zi -, în care tineri sau mai puțin tineri angajați merg cu capul între umeri, precum toți angajații lumii. Dar am văzut și piețe cochete, cu flori plantate fix înainte de a înflori și diverse soiuri de cireși japonezi care tocmai erau în explozii de petale. Dar am văzut și orașul vechi, cu străduțele lui care-ți aduc aminte de Brașov sau Sighișoara.

    Nimic mai colorat, la căderea serii, decât fantezia din vitrinele magazinelor de suveniruri, aranjate nu atât pentru a te obliga să cumperi, cât pentru a te înveseli și a te convinge să treci pragul. Tocmai se însera – în acea plimbare în care Teo si Eva (vezi foto) mi-au arătat cartierele vechi – când, ca prin minune, am mai găsit o mică librărie deschisă – ba chiar în librărie am reîntâlnit și un vechi prieten, care doar ce avea niște aventuri „sub semnul Capricornului”. Ploua iarăși când am ieșit din nou în stradă. Luminile de lângă pereți păreau felinare din alt veac, ploaia șopotea printre frunzele tinere, pașii fetelor sunau legănat peste pietrele vechi din pavaje, iar mânerul umbrelelor părea că este cârligul ce ne agață fără scăpare de cerul Nordului.

    „Stockholmul acesta are farmecul lui”, am spus eu atunci ca într-o doară, mai mult pentru a mă asigura că, pe străduța îngustă, fetele n-au fost răpite de vreo ceată de troli. „Da, are”,  a răspuns Eva, deloc grăbită. „Are, cum să nu”, a spus și Teo, legănându-și pe umăr aparatul foto, ca pe-un pendul măsurând venirea nopții. Și am mers mai departe. Apă era în stânga, apă era în dreapta, apă era-n susul norilor și-n josul botinelor noastre. La mijloc, între ape, eram numai noi trei și orașul tăcut.

  1. Tânăra generație a teatrului

    Teatrul este o artă străveche și mereu nouă. De la teatrul Greciei antice și la cel al Japoniei medievale până la teatrul zilelor noastre, fascinația scenei probabil că a rămas aceeași. Oamenii, pesemne că obosiți de realitate, preferă poveștile.

    Sunt emoționat atunci când ajung în vechi orașe grecești sau romane, unde teatrele, amfiteatrele erau repere definitorii ale urbelor. La fel de impresionat sunt în orașele Occidentului de azi, când văd teatre neconvenționale, într-o pivniță cât o bucătărie mai mare. Din varii motive, ne place să mergem la teatru. În România de azi, consumul cultural este unul relativ modest – dar sălile de teatru sunt mereu pline. Avem încă mari actori și încă mari regizori. Am fost la un spectacol la Brașov. Sala Teatrului Dramatic din oraș era plină! Pe scenă, o trupă a Teatrului Bulandra din București. Contextul – o săptămână teatrală a comediei. In acea seară, sute de oameni, veniți pentru o piesă clasică românească… Îmbucurător!

    Vreau acum să vă dau altă veste bună: am credința că, cel puțin din punctul de vedere al actorilor și regizorilor, viitorul va arăta cel puțin la fel de bine. Am privit o invitație foarte onorantă – am fost de față la spectacolul de final de an al promoției de Master de la UNATC. Numele spectacolului este „Cele două orfeline” – un musical clasic pus modern în scenă, în regia prof. George Ivașcu. Am fost încântat! Cei din sală am fost martorii unei explozii de tinerețe și exuberanță actoricească, în care „cele două orfeline” nu sunt decât pretextul pentru joaca și jocul frumoase ale acestor tineri. Chirițescu Andreea și Lorena Luchian mi-au atras atenția în mod deosebit (sincer, le și cunoaștem din’nainte, mi-s și friends pe FB), dar corect este să spun că toți acești tinere și tineri au fost magnifici. Din punctul meu de vedere, două probleme mai rămân: directorii teatrelor din țară să se poarte onest cu acești tineri aflați la începutul carierei și, în același timp, televiziunile să priceapă că e mult mai bine să apeleze la profesioniști și nu la starlete de carton și silicon.

ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, reputat istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; a fost ambasador al României la UNESCO și este manager al Bibliotecii Naționale a României…

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media