kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Scriitoarea Doina Jela, la Târgoviște: ”Ceaușescu s-a spart în zeci de mii de ceaușești mai mici”

Scriitoarea, editoarea și jurnalista Doina Jela a fost prezentă astăzi la Târgoviște pentru a susține o conferință pe tema premiului Nobel, în cadrul evenimentelor organizate de Centrul de Cercetare a Istoriei Relațiilor Internaționale și Studii Culturale „Grigore Gafencu” din cadrul Universității „Valahia”. (Doina Jela, la Târgoviște, despre ”Premiul Nobel pentru literatură – Mize etice și estetice)

Invitația i-a fost adresată scriitoarei de către studenta masterandă la Universitatea Valahia, Ana Maria Dente, pe care Doina Jela a ținut să o felicite pentru interesul acordat istoriei și oamenilor care au luptat pentru anumite principi în istorie.

La eveniment au participat profesorii din cadrul Centrului de Cercetare a Istoriei Relațiilor Internaționale și Studii Culturale „Grigore Gafencu”, Silviu Miloiu, Cezar Stanciu, Ramona Lupu, dar și studente de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

Scriitoarea a vorbit despre modul în consideră vede lumea premiul Nobel pentru literatură, ce este și ce nu este literatura, strictețea termenului ”literatură” în concepția românilor și scriitori care ar fi trebuit să câștige premiul și nu l-au câștigat, dar și scriitori care au câștigat premiul, deși au scrierile lor nu erau cele care ar fi trebuit să câștige.

jela (3)Pe de o parte, așteptările noastre de la premiul Nobel sunt ceva, pe de altă parte, așteptările lui Nobel însuși,  prin testament de la premiul Nobel, sunt ceva, și în fiecare an dezbaterile juriului Nobel și așteptările acestuia înseamnă altceva. La intersecția tuturor, se pare totuși că, de-a lungul anilor, premiul a încununat opere care erau în același timp mai mult sau mai puțin decât literatura. -Doina Jela

În cadrul conferinței, Doina Jela a vorbit și despre comunism, temă tangențial atinsă prin prisma cărții cu care jurnalista de investigaţie şi scriitoare de proză Svetlana Alexievici a câștigat anul acesta premiul Nobel pentru literatură. (Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor). Jela și-a exprimat câteva opinii clare despre perioada comunistă, în care aceasta spune că adevărul era denaturat, iar libertatea de exprimare anihilată.

”Ceaușescu s-a spart în zeci de mii de ceaușești mai mici”, iar ”Comunismul a fost o combinație de grădiniță și închisoare”, au fost două dintre caracterizările Epocii de Aur, așa cum și-a amintit-o Doina Jela.

Scriitoarea română și-a amintit și de vremurile când era elevă și singura sa preocupare era literatura și o întâmplare a făcut-o să conștientizeze importanța cunoașterii a tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, dar și a lucrurilor pe care le avem comparativ cu alții, așa cum sunt personajele reale din cartea Svetlana Alexievici . ”Aveam o minunăție de profesor de fizică, de o toleranță absolut extraordinară și ca să nu îl supăr, mă duceam în ultima bancă și citeam sub bancă. El se plimba printre bănci și preda o lecție care se numea Apărare locală antiaeriană….Eu citeam și eram așa de absorbită că nu l-am văzut pe domnul profesor Vintilă venind în spatele meu și punându-mi mâna pe creștet cu blândețe și zicându-mi: –Fii atentă măi elev și la mine aici ce-ți spun, că o să-ți vină bomba să-ți cadă în cap și nu o să știi și tu din ce a fost făcută-A fost atât de convingătoare pentru mine această chestie că ține de demnitatea umană să știm, că asta ne deosebește de animale.

După conferință, scriitoarea a vizitat, alături de organizatorii evenimentului principalele obiective culturale și istorice din Târgoviște.

jela (11)jela (10)jela (8)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media