Am revenit de curând de la Istanbul, dintr-o vizită de proiect Comenius. Cârcotaşii cred că membri ai unui astfel de parteneriat nu sunt decât simpli turişti într-o ţară străină, care, pe banii Agenţiei Naţionale îşi îndeasă rucsacurile cu suveniruri şi SD-ul cu fotografii inutile. Eh, nu-i aşa! Pe lângă turul propriu-zis al oraşului – care este absolut copleşitor – am reuşit în câteva zile să ne facem o idee despre sistemul educaţional otoman şi, surprinzător, să învăţăm că nu mereu iarba vecinului este mai verde.
Inevitabil, ajungem la comparaţii. Că parcă întotdeauna am da vrabia din mână pe cioara de pe gard, pornind de la ideea că oriunde altundeva este mai bine, numai la noi totul este o mare bulibăşeală.
Marea mea dezamăgire a fost să eşuez în a avea o conversaţie fluentă cu un profesor de limba engleză. Foarte mândri de ei, de-altfel, nu reuşesc decât să comunice prin limbajul lui Tarzan şi –mulţumesc ‘strămoşilor’ pentru asta- printr-o maimuţăreală chinuită a mâinilor. ‘Zei – ză Turkish children – you, ză Romanian teachers’
Wow! Dar nu-i bai, acolo încasezi uşor în jur de 1400 de euro lunar, başca că mai fac şi ‘tutoring’ pe unde apucă, chiar dacă niciun elev din clasa în care am încercat să predau nu înţelegea ce bolborosea tanti aia când spunea ‘English songs’.
Sunt profesori de engleză mai deştepţi, care incredibil, dar adevărat, vor ajunge în curând profesori universitari. Ce dacă ne încăpăţânăm dintr-un orgoliu patriotic de neînţeles să folosim măcar un picuţ de accent britanic, hai, fie, american, că tot de-ai lor sunt! Dar nu, viitorul profesor universitar îmi susura la ureche ceva despre ‘Mehmet – ză conchiurăr’ şi îmi repeta obsedant cât de ‘some interesting’ era totul.
Pe de altă parte, Asociaţia Parentală m-a lăsat cu gura căscată la propriu! S-au dat cap peste cap să ne arate ce grozavi sunt ei şi au reuşit! Închirieri de costume pompoase pentru copii (ceva frecvent şi normal acolo), panouri uriaşe cu obiecte şi costume tradiţionale şi nenumărate blide cu de-ale gurii. Şcoala era exagerat de aranjată, de o manieră forţată – buchete de baloane fluturau deasupra uşilor, încât nu mai ştiam dacă am nimerit la vreo nuntă sau botez. Pereţii erau încărcaţi cu postere imense care promovau proiectul, unul fiind arborat chiar în mijlocul străzii. De unde bani? ‘Păi, din fondurile şcolii, de la Primărie, şi ne mai ajută şi Asociaţia Parentală’.
Mda…Încercând să fac un exerciţiu matematic simplu şi adunând minusurile cu plusurile ajung la un rezultat predictibil – zero! Cum aşa? Simplu, nu-i bine aici, dar nu-i bine nici acolo. Carte mai răruţ, că-i mai drăguţ, bani frumuşei şi opulenţă multă…
Nu, mulţumesc! Îmi place să cred că sunt un profesor dedicat, că nu fac asta ca pe un simplu job, ci că este un dar. Sincer, satisfacţia pe care o am atunci când îmi văd elevii turuind în engleză cu vorbitori nativi întrece cu mult dezamăgirea constantă pe care o simt când îmi verific cardul în zi de salariu.
Hip hip hooray pentru compromisul cu sinele!
ALEXANDRA VLADOVICI este profesoară de engleză, și-a început cariera didactică la Sibiu, a revenit acasă și e, peste toate, absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi:
3.Bogdan CERNAT, în CULTURA ECONOMICĂ, spune că pe aici, prin regiune, ne merge bine…
4.Despre alte păcate ale românilor scrie și Radu STATE, în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
9.Rațiunea lucrului făcut de mântuială , despre ea scrie Pompiliu ALEXANDRU în CULTURA URBANĂ…
10.De la LONDRA ( LA PAS) , prietenul nostru Cristian Gabriel GROMAN scrie despre BIG BEN…
11.Revenit printre noi, din CALGARY ÎN DIRECT scrie despre politețea canadiană Radu TECUCEANU…
Facebook
WhatsApp
TikTok
