REFLECȚII MINORE: Timpul risipirii

 

Crud adevăr ieșit din gura Înaltpresfinției Sale şi de necontestat! Ce ţară îşi mai risipește astfel valorile, cine mai aruncă din mână aurul curat al inteligenței de 24 de karate pentru a păstra doar moneda calpă a celor promovaţi pe criterii politice sau de partid, a celor care știu să dea din coate pentru a se strecura deasupra, a infirmilor intelectuali care îşi obțin doctoratele prin plagiat?

Arătaţi-mi un inspector școlar sau un director de şcoală numit altfel decât pe criterii de partid. Au ajuns de pomină cuvintele unei femei de serviciu de la un inspectorat școlar care, admonestată fiind că nu-şi face treaba cum trebuie, ar fi afirmat: ”Câţi de ăştia n-am schimbat eu!” Ea era de douăzeci de ani în instituţie, inspectorul doar de un an.

Nu neg valoarea unora dintre diriguitorii școlilor noastre, unii  sunt chiar pătrunşi de misiunea lor şi, când au căpătat experienţă, când au început să aibă o viziune clară a ceea ce trebuie să facă, apare buldozerul schimbării. Aşa se face că unii, pentru a-si continua munca, au trecut pe la toate partidele.

De ce-or fi vrând toţi miniştrii învăţământului, proaspăt unşi, să schimbe tot ce-au realizat predecesorii lor, de ce n-or opta pentru continuitate este greu de înţeles. De ce nu s-or fi zbătând guvernanţii noştri să păstreze aurul  inteligentei în ţară, de ce privesc nepăsători la valorile care se duc şi nu se mai întorc este iarăşi un lucru care mă siderează.

De ce în douăzeci şi doi nu s-a înţeles că adevăratele valori trebuie recompensate pentru a rămâne în ţară depăşeşte puterea  de răbdare şi întelegere a oricui. Şi, dacă stăm și ne gândim câţi dintre tinerii trimişi să se formeze pe banii statului la înaltele şcoli de administraţie din Franţa și reîntorşi in tară au fost angajaţi în administraţia românească?

Cât de amare îmi apar cuvintele unui tânăr care constata sceptic  că la noi cel mai greu este să fii inteligent și cinstit.   Parafrazându-l pe Sadoveanu, aş putea şi eu spune că cine nu preţuieşte valorile nostre intelectuale nu-i vrednic să ţină în stăpânirea sa poporul.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro