ortooxacell kiss2022.gif Flax

Recomandare: “Closer”, un spectacol despre nevoia de dragoste şi împlinire

Este ceea ce ascunde frustrările şi sexualitatea dezlănţuită a personajelor care se complac în alegeri prilejuite de împrejurări. Situaţii comice ascund dramatismul vieţii moderne, în care oamenii nu mai sunt capabili să se descopere, să se accepte, să se valorizeze, preferând o identitate şablon.

Spectacolul, în regia Biancăi Stânea, scenografie Mc Ranin, este una dintre propunerile acestei stagiuni la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte. Piesa de Patrick Marber este de actualitate, iar punerea în scenă una modernă. Povestea se derulează în timp şi spaţii diferite, într-un decor minimal, îmbogăţit însă prin jocul actorilor. Distribuţia este bine aleasă, un alt avantaj al spectacolului: Lăcrămioara Bradoschi, Daniela Ruxandra Mihai, Sebastian Bălăşoiu şi Liviu Cheloiu.

Încăperea mai mică a Sălii Studio face posibilă anularea barierei între scenă şi spectatori, care sunt cuprinşi în poveste, fie ca public – din afară, fie ca personaje – prin identificare cu tipurile umane surprinse pe scenă.

“Closer” este un spectacol despre omul modern şi se va mai juca la teatrul târgoviştean lunile viitoare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media