PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Etape și nume ale feminității (Anne Sylvestre – Comment je m appelle)

Cum ar putea fi numită o femeie în timpul vieții ei? E întrebarea dintr-un minunat cântec descoperit de mine recent. Anne Sylvestre enumeră etapele și numele asociate. Mă gândesc, nu atât la parcursul unor vieți feminine, cât la numele atribuite cu dragoste, duioșie, tandrețe, indiferență ori desconsiderare.

Dacă numele atribuite cu tandrețe și dragoste se poartă cu bucurie, altele se duc cu resemnare și mâhnire. Majoritatea destinelor feminine sunt încercări dureroase, grele în diferite moduri. Umilirea, teama, revolta, oboseala excesivă sunt ca o pecete pe figurile feminine al căror rost ar fi trebuit să fie diferit.

Iată ce spune cântecul despre diferitele etape: copilărie- „Quand j’ etais petite et que j etais belle/On m’ enrubannait de ces noms jolis/On m’ appelait fleur sucre ou bien dantelle/J’ etais le soleil et j etais la pluie”; la școală: „On m’appelait garce on m’ appelait folle/J’ etais quelques notes dans un cahier”; la 15 ani – „J’etais la moche j’etais la ronde la pleurniche et la mal lunee”; la vârsta iubirii: „Quand je fus en vol quand je fus lilas /J’appris que j’etais ventre meme pire/ Que j’etais personne que j’etais pas”; la vârsta maternității: „…berceau puis biberonne/Puis je me reveillais un matin torchonne/…On m’appelait soupe on m’appelait pas… Et j’etais l’entrave de mes propres pas”; după moarte: „Puis un jour un jour du fond de ma tombe/J’entendis des voix qui se rappellait/Plaisirs et douleurs souvenirs en trombe/Et jetais vivante et on m’appelait”.

Resemnată concluzie: „Peu emporte alors l’etat de la cage/Le temps qu il faudra pour s’en evader”…

Unele dintre noi ne găsim identitatea mai ușor, altele mai greu, pentru unele nu se pune problema. Și la ce mai folosesc amintirile post-mortem? O cinstire târzie este (cam) o despovărare a conștiințelor. Merge și așa…

GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…