ortooxacell kiss2022.gif Flax

PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Orașul pierdut

Amintirile mele desenează un loc îndepărtat în timp și spațiu. Atât de frumos, atât de clar conturat… Între munți, liniștit, grațios, înmiresmat de trecerea anotimpurilor… Cât de clar îmi aduc aminte mirosurile anotimpurilor în curgerea vieții mele! Chiar departe fiind,  îmi aminteam sunete și mirosuri ale locului în care crescusem, învățasem să simt pulsul pădurii care înconjura orașul meu și în liniștea nopților simțeam aproape legănarea copacilor și curgerea râului. Era mai mult și mai frumos decât orice muzică și, de multe ori, nu-mi mai trebuia altceva. Copil fiind, cunoșteam potecile pădurii pe unde mă plimbam cu tatăl meu, un om mai degrabă singuratic, de o mare decență și sobrietate. Ce ecou aveau în sensibilitatea mea, copil de vreo 13-14 ani, vântul alergând printre copacii de pe munte, când primăvara era încă o promisiune și se anunța prin aerul călduț care mângâia primele flori plăpânde și urma să vină un timp minunat, un timp așteptat, urma să am mari bucurii, eram sigură.

Așteptarea se schimba în certitudinea că „marile bucurii” erau evenimentele  repetabile an de an: verdele crud al pădurii, înflorirea magnoliilor, mirosul liliacului, vraja lunii încărcate de flori în care m-am născut, basmul teilor înfloriți și al licuricilor care colindau întunericul serii și tot așa… 

Orașul meu, mic și curat, își continua viața în care puținii lui locuitori aveau toți rostul lor, lucrau în turism, își creșteau copiii care mergeau la singura grădiniță și unica școală de acolo, unii aveau propriile lor case cu câte o grădiniță grațioasă cu flori și legume, alții erau chiriași în case cu un confort aproximativ. Ochii mei de copil îi vedeau pe toți fericiți și veseli… 

Mai târziu, când am plecat de acasă, mi-a fost dor de ei, mă bucuram să-i revăd, vorbeam cu plăcere atunci când ne revedeam, fără să avem mari lucruri de spus. Îmi amintesc școala în care am învățat și retrăiesc bucuriile acelui timp, clasele în care am intrat la fiecare  început de an școlar, oamenii de la care am aflat lucruri mari și mici, emoțiile serbărilor copilăriei. Toate mă fac să uit câți ani am acum… 

Într-un mai, nebunește de frumos, când florile se aflau la apogeul frumuseții lor și aerul era o dantelărie de mirosuri și sunete, am așezat în pământul de la poalele munților pe sora mea. Era o zi coborâtă din aburul munților și durerea mea s-a așezat la căpătâiul ei să privească amintirile copilăriei noastre. Orașul meu tot acolo și e tot frumos, dar nu mai e același… Pe celălalt l-am pierdut de mult…

GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media