kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Proiect educațional comun al parohiei şi şcolii din localitatea Poiana de Sus

Joi, 14 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la biserica Parohiei Poiana de Sus, în baza parteneriatului încheiat între şcoală şi biserică, s-a desfăşurat proiectul, intitulat „Biserica şi şcoala în viaţa micului creştin”.

În cadrul acestuia, părintele Stan Nicolae Radu şi domnul profesor de religie Ştefan Aurel Ştefan au intonat diferite cântece bisericești, împreună cu elevii participanți, aparținând claselor I-IV, de la școala generală din localitate, veniți alături de alte cadre didactice, după care au fost vizionate două filme religioase. Atât părintele paroh, cât și domnul profesor i-au felicitat pe elevi pentru implicarea lor în viaţa Bisericii, încurajându-i să urmeze învăţăturile creştine, care pun un bun fundament educaţiei lor, atât de necesară societății noastre. Astfel de acțiuni vor continua în parohia Poiana de Sus.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

poiana 5

poiana 4

poiana 3

poiana 2

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media