1.
Povestea funigelului Armand și a poștalionului său plin cu vise de toamnă
se spune că trăia odată
unii ar spune chiar niciodată
într-un burg imaginar-arămiu
cu metereze din castane coapte
și gutui aromate
un funigel imberb cu falnic surtuc
croit din frunze de viță de vie
stăpân al samovarelor grele ce stau în gară
așteptând Orient-Express-ul către iarnă
domn al gondolelor venețiene
ce-și poartă-n taină mirosurile aspre prin vise de alcoov
funigelul Armand avea un aer demn de principe european
și un joben din timbre dezlipite de pe scrisori
ce-n veci n-au fost trimise dar scrise-au fost
iar asta era consemnat chiar de el în calendarul său imperial
funigelul Armand trecea prin lume doar la ceasul când
soarele obosit de vara lui prea lungă
se trezea
sau când amurgul neavând ce face
cădea peste mestecenii îmbrăcați în alb lăptos de nori
pe cer curat
avea un poștalion și mai avea ascunse în poștalionul său
toate visele noastre de toamnă
auriu aromate trăite scurt și apoi uitate
visele noastre purtate prin lume de atâția alți povestitori
care au trăit cândva
nu se mai știe când și cum
e toamnă prin lume va pleca se va întoarce
dar funigelul Armand cu siguranță
va avea grijă de toate visele noastre
de scrisorile scrise și netrimise
de toate
când de parcă noi nu am fi trăit niciodată
alții visele noastre le vor visa
crezând că nu au mai fost visate vreodată
e toamnă prin lume
funigelul Armand va veni va pleca
apoi iar și iar cu siguranță
mereu se va întoarce
2.
pădurea de mesteceni
câţiva ani mai târziu
într-o zi oarecare de toamnă
am intrat adânc în pădurea de mesteceni
abia se mai zăreau stelele palide la marginea cerului
soarele căzuse demult în apa cu foşnet de mătase
bărcile erau trase la mal
încremeniseră umbrele noastre
într-o noapte departe
doar visurile și speranța ne mai luminau
ceaţa se ridica din pământuri
dansa uşor înspre capătul lumii
am urmărit drumul
pleca de la noi fără putinţă de întoarcere
trupurile noastre de oameni călători printre astre
s-au prefăcut atunci în mesteceni
descopeream cu uimire
stânjeniţi de o asemenea ciudată întâmplare
că devenisem tăcuții mesteceni ai unei păduri fără nume
3.
portretul de septembrie al danei
dana priveşte spre soarele ei printr-o frunză de viţă-de-vie
stă aşezată pe un morman uriaş de pantofi vechi şi fumează
fiecare pereche de pantofi e un drum pe care nu l-a dus până la capăt
deşi cu siguranţă şi-ar fi dorit o colecţie impresionantă
de anotimpuri desăvârşite
uneori numără luminile oraşului
şi tace
priveşte lumea pe fereastră
face tumbe la marginea arenei
dintr-un joben vechi scoate un chipiu
din chipiu o eşarfă
din eşarfă un cerc
apoi
hop şi finalul ameţitor
cade în cerc
oamenii aplaudă monoton sau frenetic
dana caută ceva ce ştie că nu va găsi niciodată
când oboseşte scrie despre ea
ca şi cum ar fi un punct-licurici mult prea obraznic
dintr-o poezie caligrafiată cândva pe o notă de plată
……………………………………………….
e destul de târziu aici la marginea memoriei
acoperişurile caselor sunt roşii
munţii sunt arămii şi departe
bărcile pleacă spre nord
dana e doar încă şi încă o întâmplare ciudată
Facebook
WhatsApp
TikTok
