1.
delicata atingere a luminii
o atingere delicată
lumina de crepuscul a momentului în care
corabia noastră s-a scufundat
în apele negre ale uitării
apoi
precum un copac
care salvează cu frunzele lui arămii toamna
am surâs am plecat mai departe
în căutarea sinelui rătăcitor
și am ajuns pe malul unei ape adânc primitoare
era ceață toamnă dimineață și frig
se spune că noaptea devine mai întunecată
în apropierea zorilor
se spune că în primele momente ale prăbușirii în gol
căderea e un zbor planat
se spune că drumurile se deschid cu adevărat
doar în fața zidurilor pe care le-ai ridicat
cu bună știință ani omenești la rând
în liniștea casei tale și a trupului tău
atunci când cuvintele s-au terminat
când vocile celor din jurul tău nu se mai aud
când prin perdeaua subțire a zilelor și nopților
nu se mai văd urme de oameni
abia atunci începe cu adevărat poezia
cea adevărată cea singură și îndelung iubitoare
poezia în care te vei găsi întreg și liber
un om minuscul într-un univers uriaș
care asemenea ție se pierde și se regăsește
mereu
2.
pe îndepărtatele valuri ale unei mări fără nume
poetul nu e un administrator de vise
nu e un vânzător de fluturi și păpădii
poetul e frate cu norul care alunecă pe cer
spre atât de străinele zări
vecin de groapă comună
cu cel singur înfrigurat și trist
lumina lui pe îndepărtatele valuri
ale unei mări fără nume călătorește
3.
toamna la Moscova
suntem în toamnă și suntem la Moscova
mâna lui Onisim îmi acoperă umărul
parcul Gorky o rază de soare înfrigurată surâzând
spre o șuviță din părul lui lung cândva arămiu
acum după moartea Nastyei
și după atâția ani în așteptarea mea
aproape alb cu totul
cum trecem prin lume unul lângă altul de mână
printre oameni străini
parcă începem să devenim 2 personaje literare
undeva în nord prin vreo izbă cenușie
pe malul fluviul Ienisei
și toate anotimpurile
celor care s-au iubit prin țara asta uriașă
plină de cărți de dragoste de război și de moarte
prin țara asta atât de fierbinte prin țara asta atât de rece
toate anotimpurile lor transformându-ne în 2 personaje literare
cuminți înaintând ținându-se de mână
și îmbătrânind puțin câte puțin împreună
în timp ce trec pe străzile străine ale lumii
suntem în toamnă și suntem la Moscova
alături de un bărbat care nu a renunțat niciodată la mine
și a albit în așteptarea mea
care mă privește de parcă aș fi doar eu întreaga lui lume
mâna lui pe umărul meu e caldă și grea
ca să ajung aici am traversat munți de disperare
fluvii de tristețe și singurătate
ca să ajung aici
am traversat păduri uriașe
populate cu paiațe înfricoșătoare
cu oameni mutilați sufletește
plini de ură vicii și temeri
e toamnă și suntem la Moscova
în parcul Gorky un bătrân cântă la balalaică
lângă mine un bărbat puternic mă privește încordat
încercând să afle la ce mă gândesc
atunci când el îmi mângâie umărul
e toamnă la Moscova
prin Arbat prin piața Manejnaia prin Vorobyovy Gory
prin Kolomenskoye Park sau grădina Alexander
Onisim ținându-mă de mână
de parcă am fi într-o cartolină sepia
e toamnă la Moscova
trecem de mână pe uriașele ei bulevardele
în urma noastră tresar auriu copacii
Facebook
WhatsApp
TikTok
