PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Corpul desăvârșit

corp de literă, de Floarea Țuțuianu, Editura BRUMAR

 

Apropierea unui corp de alt corp conține firescul erotic al formării acestui tandem, al necesității de a îmbogăți un corp străin cu tot ce aduce celălalt și de a impune astfel necesarul desăvârșirii, necesar care poate și trebuie să completeze și să încerce transformările și noile haine ale lui, noile piei care se adaugă și aduc noi senzori pentru a ajuta înțelegerea nouă a noii lumi în care se va așeza. Arătând înfățișarea unui corp, a unuia desăvârșit, arăți o nouă lume, arăți și seduci în același timp și completezi ce știi cu ce se va ști despre ce aduci.

Floarea Țuțuianu își transparentizează experiențele senzoriale, le mută pe epiderma nou adoptată și dezvăluie partea aceea de corp așezat în cuvinte, partea necesară de corp care vorbește, care reușește să spună despre formele pe care fiecare schimbare o lasă (de)scrisă în carnea de sub noile piei. Cuvintele sunt de acum mijlocul de transport al fragmentelor separate de viață, al acelor fragmente care nu și-au mai găsit loc în corp, sunt acelea marcate de fragilitate și de frica separării, frică transformată în trauma care le-a marcat și care le ține în această stare de căutare permanentă a locului în care să prindă cel puțin conturul unui trup.

… Precum o mie de așchii spiritul ascuțit

mi-a intrat în piele până când carnea mea a intrat în

Repaos.

Nu mai tulbur pe nimeni cu fapta sau gândul. Dar gândul

că mâna va trebui să fie toată numai lumină.

Mă sperie și liniștește….

Se simte în atmosfera compusă de Floarea Țuțuianu din imagini și din cuvinte, din imaginile amestecate în cuvinte, impulsul stărilor induse de apropiere, de orice fel sau mod de a face posibilă atingerea și simțită frecarea din care ies buchet aromele dulci acrișoare și puțin înțepătoare ale oricărui corp plăcut, parfumat, al oricărui corp nou ce are, și el, iz-ul erotic inclus de metafizica trezită de procesul senzual al apropierii. Corpul, în aceste momente ale formării, este sau devine capricios, schimbător și greu de stăpânit, acum lasă garda cât se poate de jos și se lasă încet, încet cucerit, centimetru cu centimetru, simț cu simț. Totul, de aici, se amplifică, intensitățile cresc, iar carnea se lasă cucerită și stăpânită de firescul acesta uitat și din nou regăsit. Propunerile cărnii subjugă corpul și îl conduc firesc în arealul senzorial al întrupării în orice cuvânt disponibil care îi poate spune și care îi poate numi desăvârșirea. De aici palorile, de aici incoerențele pulsului și tot de aici lumina în care își lasă văzute împrăștierea și disponibilitatea.

Sunt zile în care

mă simt foarte aproape de mine

Pot să mă privesc în ochi

să-mi mângâi ridurile ca și cum

ar face parte din mine…

corp(ul) de literă conceput și scris de Floarea Țuțuianu este parcurs de duhul imaginii care se descompune, al imaginii care își arată duritatea fiecărei margini, a fiecărei tăieturi și decupări din întregul inițial. Corpul caută să se desfacă de fiecare dată, să își arate fiecare cută nevăzută, fiecare pliu și fiecare nerv, iar imaginea refuză să arate mai mult, preferă să fie și să rămână statică și rigidă, imaginea își consumă întregul căutând fiecare fragment rătăcit și lăsând loc pentru fiecare fotogramă sau culoare rămase în urmă. Cuvintele completează imaginile și se completează cu imagine, dialogul este menținut într-o permanență hipervalorificată de transparența începutului, transparență care ajută acum la găsirea fiecărui ton și a fiecărei forme care poate întări scheletul corpului în formare.

… patul a luat forma trupului meu

   același cearșaf cu care umblu din poem

    în poem este câinele meu devotat…

Floarea Țuțuianu impune duritate unor stări care se caută una pe alta și își transformă cuvintele în posibile grefe care urmează să se prindă definitiv în corpul textual care le-a acceptat și le-a adoptat, în cuvintele care, odată prinse și așezate pe corp, acaparează acel teritoriu și îl redenumesc, îl transformă în loc nou, în pământ nou ce poate fi fertilizat cu carnea noului trup care, din el, din nou, s-a întrupat și caută să se desăvârșească. Noul poem este noul pământ, acela în care noul trup s-a așezat.

… Când desculță cu sandalele-n mână

   eram gata să urmez poemul până la capătul lumii…

Dragostea face vizibil fiecare corp de literă și tot dragostea ajută așezarea lui în noua formă a noului corp de carne. Țesuturile se recunosc și construiesc inconștient lumea de sub piele, lumea care se simte protejată și care poate să își ducă la capăt toate procesele formării sau ale deformării. Sângele irigă fiecare mușchi răzlețit și îi dă puterea necesară umplerii corpului cu acea forță necesară mersului, alergării, căutării.

Dau un regat pentru oielea întinsă

a poemului peste fața lui încrețită devreme…

Scurgeri de informații dinspre text spre imagine, și dinspre imagine spre text, încălzesc acest dialog, îi facilitează amestecurile dintre stările arătate și cele visate și scrise, și încarcă tot acest amalgam artistic într-o haină care își lasă fragmente de falduri să strălucească și să atragă. Aceste mici curse ingenioase conturează firescul apropierii și al depărtării, și arată fragmente importante care conțin și construiesc corpul desăvârșit, corpul ecorșat  în acest habitat transformat în laborator.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…