Foarte, de Lidia Vianu, Contemporary Literature Press
Cuvintele colecționează și păstrează tot ce reușesc să prindă și să păstreze în imediatul lor corp, în fiecare mișcare și disponibilizare a lor pentru a asimila și pentru a-i adăuga continuu stările și momentele creșterii, ale creșterii care îl fac din ce în ce mai vizibil, care îi fac din ce în ce mai auzit tăvălugul care aduce continuu imagini, stări, sentimente și fiecare dintre formele lor de a se lăsa văzute sau auzite, fiecare din imaginile care se formează permanent și fac vizibile toate aceste neobosite mișcări și toate mutările lor permanente prin fiecare încăpere în care se pot așeza, în care pot fi găzduite și în care se pot astfel păstra și lăsa folosite pentru mult timp, cât mai mult și cât mai departe în încăperile minții care le poate vedea, care le poate auzi și cuprinde.
Lidia Vianu expune și rostogolește o astfel de colecție, o colecție desăvârșită de fiecare notare a fiecărei imagini și al fiecărui gând care o însoțește și care îi desăvârșește alcătuirea și continua formare, precum și intensa deformare care păstrează așa și continuu o niciodată uitată nouă facere, noi alcătuiri și noile lor așezări în straturile acestei colecții care le păstrează și le încălzește fiecare imagine așezându-le în cât mai multe desfășurări și înțelegeri posibile ale lor și ale urmărilor lor.
e înnoptarea zorilor pe tărâmul unde am rămas nu pleca
lucea lumina prin geamul de atunci ochii-ți erau lunci
am fost râuri care s-au vărsat unul într-altul
guri de pești de raci străjuite de aprigi vârcolaci
nu strigi niciodată ochii de aceea dau roată cum să ghicesc
Nu este uitat nici unul din gesturile vieții, nu rămâne nevizitat niciun pliu al memoriei care le ține între și prin umbrele lor. Totul este notat și spus, mai departe arătat și păstrat în montura cuvântului care i-a înțeles strălucirea și posibilitățile ei de a-l transmite, de a-l face vizibil, ascultat, înțeles, de a-i fi urmărite continuu mișcările de-a lungul acestui tăvălug care nu strică, nu strivește, ci te adaugă firesc rostogolirii lui neobosite de-a lungul acestei niciodată sfârșite călătorii.
e rece gheață apa din lac în faldurile ei umbrele noastre zac
mai știi când colindam zi de vară până-n seară trecere amară
fuge tot mai încolo mâine amânat cu foamea de câine cu căluș
și-a făcut nimănuia în tâmplă culcuș treci podul cu mine
adastă ziua de azi în chemarea mărăcine undeva cade nea peste brazi
Melancolia își lasă urmele la vedere prin toate alcătuirile poemelor din această colecție, din acest clasor ce păstrează în fiecare timbru găzduit de el delicatețea și fragilitatea care se simt și se păstrează de-a lungul lecturii în firea celui care și-o adaugă împreună cu toate aceste noi și necunoscute până acum întrupări. Mai departe colecția crește, se amplifică și își multiplică toate aceste stări punându-le în cuvinte, în toate cuvintele care se regăsesc pe aceste tărâmuri ale căutării intermitente, neobosite și neascunse de umbre, de întunecimi sau de tăceri. Totul este păstrat în această lumină caldă a spunerii continue, a amintirii care păstrează vii fragmentele care pot recompune oricând fiecare dintre straturile și imaginile lumii ce le-a lăsat să rămână și să se păstreze pentru noi și mereu noi alcătuiri în aceste cuvinte și în fiecare dintre intensitățile lor.
pătura joasă de nori ne învelește singuri călători de o zi un sfârșit
apune soarele de îndată ce a răsărit ce am visat oare cât am trăit
O colecție desăvârșită a tuturor vârstelor care se pot spune și cuprinde în cuvinte ne este arătată în acest Foarte, în această carte ce poate oricând să își amplifice și să își diversifice modurile de pătrundere și de aducere la îndemâna privitorului a oricărui dedesubt dornic să se lase adus la vedere în cuvinte, în corpul lor și în fiecare imagine care le poate cuprinde și arăta.
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
