PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Prețul intransigenței (V) – dezastrul

Guernica, Oradour, Katyn, Auschwitz sunt doar începutul litaniei Europei în infamul veac XX. Lista se lungește către sfîrșitul secolului cu Srebenica, un mic oraș de deal, pe rîul Drina, la granța estică a Bosniei cu Serbia.” – Ian Traynor, editor pentru Europa la The Guardian.

Am văzut de curînd documentarul Death of Yugoslavia, produs de BBC la scurt timp după încetarea războiului din fosta Iugoslavie, îl puteți urmări la acest link https://www.youtube.com/watch?v=oODjsdLoSYo. Interviurile au fost realizate foarte aproape de momentele fierbinți ale ostilităților, înaintea formării unei imagini de ansamblu, uneori înaintea aflării deznodămîntului unor acțiuni încă în desfășurare. Este cutremurător să vezi în fața microfonului bărbați de stat sau cadre militare ce își motivează colocvial pozițiile, poziții ce ulterior i-au adus pe unii dintre ei în fața curților de drept internațional ca inculpați pentru crime de război. Spre deosebire de profilul personal învăluit în mister, zugrăvit doar în imagini de propagandă, al criminalilor de război din prima jumătate a secolului XX, în Iugoslavia protagoniștii par transparenți, ei se destăinuie relaxați, convinși de dreptatea lor, celebrînd distrugerea ca pe un pas inevitabil către o finalitate supremă, unică dar diferită pentru fiecare dintre ei.

În timpul războiului din Iugoslavia eram un adolescent dezinteresat de probleme așa depărtate. Evenimentele de peste Dunăre îmi păreau că aparțin unei istorii paralele, fără nici o legătură cu mine, cu îngrijorările mele. Urmărind acum documentarul mi-am amintit ca dintr-un vis unele nume : Slobodan Milosevic, Radovan Karadzic, Ratko Mladic, Franyo Tucman și alții cîțiva, mi-am amintit de piesa Miss Sarajevo a celor de la U2 înconjurați de alte celebrități, de Marcel Iureș în The Peacemaker, de imagini VHS cu clădiri modernist-socialiste ciuruite de artilerie și cu oameni căzuți pe trotoare, de români pe care i-am cunoscut ca antreprenori ai anilor 2000 ce și-au făcut capitalul de start din traficul ilegal de carburanți sub embargoul iugoslav. Lecția isorică pe care am ratat-o la acea vreme, și pe care o privesc altfel acum, constă în potențialul dezastruos al naționalismului, în legătura directă dintre o demagogie inflamată și genocid.

Naționalismul nu este un lucru rău în sine, acesta a reușit cu succes să preia anumite instince empatice legate de apartenența la grupul restrîns al familiei și să le extrapoleze la scara unor comunități alcătuite din milioane de anonimi uniți de o identitate națională. O asemenea lărgire a cercului de încredere a avut efecte benefice extraordinare pentru relațiile interumane la nivel de comunicare, conlucrare, continuitate, securitate, educație, transfer cultural,etc. Pe aceleași căi pe care se propagă binele se poate, în absența discernămîntului, distribui și răul. Neajunsurile naționalismului țin de componenta exaltat emoțională pe care o instigă în fața unei realități neconvenabile, capacitatea patosului național de înlocui pericole reale cu unele imaginare poate fi dezastruoasă. Confortul național transformat în nativism și populism aduce o falsă gratificare celor ce se simt incluși, cu prețul disprețului total pentru cei marginali sau din exteriorul grupului. Probabil cea mai mare deziluzie a naționalismului rezultă din incapacitatea de răspuns a unei ideologii emoționale în fața unei realități guvernate de reguli matematice. În contrast cu reperele sale simbolice, foarte bine articulate, naționalismul poate avea o mare problemă de viziune devenind un strateg orb, sentimentalist, care cel mai des înlocuiește proiecția de viitor cu nostalgia trecutului. Cu cît se revendică a fi mai puternic cu atît intransigența îi va zădărnici misiunea.

Un exemplu dureros de blocaj naționalist poate fi observat în episodul recent al conflictului dintre Israel și palestinieni, Aprilie -Mai 2021. Palestinienii, aflați în ceea ce pare o irecuperabilă poziție de victimă, atrag în ajutorul lor reacții de solidaritate culturală din partea majorității musulmanilor și compasiune din partea societăților dezvoltate. Are însă militatismul emoțional efecte practice în salvarea Palestinei? Sunt mulți cei de pe stînga politică ce consideră că presiunea de imagine poate afecta negativ economic agresorul și poate schimba balanța de putere. The Guardian publica un articol pe 23 Mai cu titlul „Boicoturile și sancțiunile au eliberat Africa de sud de apartheid – Este Israel următorul?” cu concluzia descurajantă pe termen scurt, că suportul public se construiește în foarte mulți ani și că nesupunerea civilă are costuri mari în rîndul celor din linia întîi. O problemă situată în realitatea concretă nu se poate rezolva doar cu efervescență ideologică, elocvent în acest sens mi se pare punctul de vedere al lui Fareed Zakaria. Acesta ne arată că încărcătura emoțională a conflictului perpetuu a ascuns lumii faptul că în ultimele decade Israelul a devenit o superputere. PIB-ul pe cap de locuitor este în Israel de 14 ori mai mare decît în Egipt, de 8 ori mai mare decît în Iran, de 6 ori mai mare decît în Liban, de 2 ori mai mare chiar și de cel din Arabia Saudită, un stat cu resurse naturale colosale. Israelul avea în Martie 2021 rezerve de schimb internațional de 186 miliarde de dolari, mai mult decît Marea Britanie. Israelul are astăzi o economie diversificată cu performanțe globale în IT, AI și biotehnologie, cu reziliență dată de valoarea tehnologică a produselor sale create prin cea mai mare susținere națională a cercetării, 5% din PIB. Din punct de vedere militar lucrurile stau și mai spectaculos, Israelul are un buget de apărare mai mare decît cel al Iranului chiar dacă iranienii sunt ca populație de 10 ori mai mulți, ca să nu mai vorbim de cît de sofisticate sunt sistemele de apărare de tip „Iron Dome” sau de cele 100 de focoase nucleare ce fac din Israel singura putere nucleară din regiune. Fareed Zakaria spune: „în ’67 Israelul a învins forțele combinate ale țărilor musulmane în 6 zile, astăzi victoria ar fi asigurată în cîteva ore…Israelul este cu siguranță mai puternic decît vecinii săi, dar este practric invulnerabil în raport cu palestinienii, diferența economică este o prăpastie, diferența militară este prea mare pentru a putea fi descrisă”. Situația de astăzi opune israelieni ce dețin în zonă supremația absolută în materie de organizare, putere politică, economie, capacitate militară, unor palestinieni ce au fost lipsiți de mijloace materiale, de suport legal, de demnitate, încremeniți într-un restauraționism imposibil. Să lăsăm deocamdată de o parte instrumentele de opresiune sistematică și să spunem că poziția robustă a Israelului este produsul unui naționalism determinat, rațional, care a operat simultan pe multe planuri, cam cît naționalism emoțional, singurul de care aparent dispun palestinienii, ar fi necesar pentru schimbarea raportului de putere? Diagnosticul lui Zakaria este: „… pe scurt Israel nu are nici un motiv practic pentru a face o înțelegere cu palestinienii … sunt însă mulți în Israel care consideră că țara lor nu ar trebui să fie doar o expresia a naționalismului ci și a justiției și a moralității”, doar pe un fundament moral se poate construi o soluție în acest caz, nu pe un joc de putere deja adjudecat de una dintre părți. Pentru cei interesați de întreagul material iată și un link https://www.youtube.com/watch?v=Lp3YtGVDlts

ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă târgovișteană.

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro