- Amorf
Există lucruri în lume ce prin natura lor sunt lipsite de contur, ceața spre exemplu are, în percepția noastră, un perimetru difuz. Recunoaștem ceața dar în gradientul care o delimitează de restul naturii nu putem identifica exact unde aceasta începe și unde se termină. O astfel de stare de confuzie devine interesantă atunci cînd diluarea detaliilor este completată cu anticiparea multiplelor posibilități ascunse, ca în cazul speranței, ca în imaginea de mai sus – „Peisaj marin cu țărm distant” (Seascape with Distant Coast) din 1840 realizată de pictorul englez J. M. W. Turner.
- Granular
Pointilismul este un stil de pictură ce a descompus imaginea la nivel de particulă nu doar formal ci și în alcătuirea culorii. Sunt puține tehnici artistice mai expresive în ceea ce privește relația părților minime cu întregul, a segmentelor discrete cu ansamblul funcțional. Aceste reprezentări, pe care azi le-am numi de „joasă rezoluție”, ascund detaliul pentru ca el să fie recompus mental de privitor. La fel ca în reconstrucția unei amintiri, o pictură pointilistă va cere observatorului să îi completeze intuitiv contururile.
Imaginea de mai sus este un studiu pentru lucrarea „Sena la Courbevoie” (Seine a Courbevoie) din 1883-84 a pictorului francez Georges Seurat. În imaginea de mai jos, și la următorul link https://www.youtube.com/watch?v=STELer89zfE un derivat contemporan al pointilismului „Peony Peacock”, video-art de Team Lab din 2017.
- Transparent
Obiectul din imaginea de mai sus se numește „Bloc de apă” și este o bancă realizată din sticlă optică de designerul japonez Tokujyn Yoshioka. Textura obiectului simulează volumetric vibrația apei ce se scurge pe o suprafață. Intenția designerului a fost aceea de a realiza un obiect care „dispare” în ploaie. Pentru creatorii japonezi relația dintre un obiect făcut de om și natura care îl înconjoară este un permanent subiect de meditație, în acest caz, tentativa de a elimina conturul dintre formă și mediu este angajată prin transparență și reflexie.
- Defocalizat
„Modernismul de la începutul secolului XX a fost un moment definitoriu în istoria culturii, o renunțare la decorația superficială. Răspîndirea democrației și a inovațiilor „Epocii mașinii” a eliminat ostentația ce pînă atunci a fost un simbol al puterii și al bogăției. Am pornit să descopăr începuturile epocii noastre prin arhitectură. Împingînd distanța focală a vechii mele camere de format mare la de două ori infinit am descoperit că arhitectura superlativă supraviețuiește și în fotografia neclară. Astfel am început testul la eroziune al durabilității arhitecturale, topind complet multe clădiri în acest proces” Hiroshi Sugimoto.
În imaginea de mai sus renumitul fotograf japonez a surprins Villa Savoye, construcție emblematică a modernismului, finalizată în 1931, lucrare a arhitectului elvețian Le Corbusier.
- Decentrare
Fiecare dintre noi am realizat un autoportret mental în care ne descriem sinele în contururi clare, desigur, este foarte probabil ca în alcătuirea acestei imagini să ne supralicităm virtuțile și să fim indulgenți cu propriile defecte, dar chiar și așa, dacă luciditatea ne-o cere, avem senzația că putem printa în linii coerente o reprezentare a sinelui rezultată din cunoașterea directă a acestui sine. Avem dreptate oare să ne încredem în așa măsură în autocunoaștere? Este pînă la urmă cunoaștere, sau mai degrabă o părere? Profesorul de filosofie Daniel Bonevac, de la University of Texas din Austin, introduce studenților lui conceptul postmodern de „decentrare” folosind ca punct de start o idee opusă. Profesorul american pornește de la Descartes care concluzionează că „eu sunt un lucru care gîndește, de fapt, sunt în mod esențial un lucru care gîndește”, idee sintetizată magistral în sintagma „Cogito Ergo Sum”. Dacă fiecare dintre noi este un „Ergo” atunci cunoașterea de sine este cea mai nemijlocită experiență, din perspectivă carteziană descrierea autocunoașterii poate fi rezumată în următoarele două idei, spune Bonevac, „îmi cunosc mintea mai bine decît cunosc orice altceva” și „îmi sunt dat într-un mod mult mai intim decît orice altceva îmi poate fi dat”. Cu alte cuvinte, între mine și lume pot fi concepte, obstacole, filtre, dar între mine și mintea mea nu este nimic, „am acces deplin la teatrul minții mele”. Conform însă „decentrării” este o greșeală să crezi că ai de fapt un astfel de acces direct la sinele tău, în urma unei rudimentare investigații vei constata că atunci cînd te gîndești la propriile stări mentale vei folosi concepte în același fel în care le aplici lumii exterioare. De fapt nu ai cunoaștere directă despre nimic, nici măcar despre tine însuți, relația cu sinele este mediată de conceptele tale, de limbajul tău, de societatea care te-a înzestrat cu precedentele două instrumente și, adaugă alți teoreticieni, de înzestrările tale naturale. Pentru postmoderniști autocunoașterea este asemănătoare cu imaginea de mai sus, există un filtru al aproximării între subiect și sine, filtru pe care continuu încercăm, cu succese modeste, să îl decriptăm, în plus nici măcar noi înșine nu suntem centrali în propria imagine. Pe aceeași temă, dar în altă linie, putem ridica și punctul de vedere fenomenologic asupra acestei probleme. Descartes se îndoiește de certitudinea lumii în afară de sine, de Ergo, în timp ce Edmund Husserl (părintele fenomenologiei moderne) crede că gîndirea este în primul rînd și întotdeauna conștientă despre lume. În plus, în viziunea lui Husserl, conștiința este mereu despre altceva și nu despre sine.
Mă simt puțin aiurea că am găsit eu motive pe la alții să îl demit pe Rene Descartes, așa că în compensare vă las cu un citat al lui John Searle dintr-o conferință TED despre conștiință și creier, care validează cel puțin intuiția carteziană asupra existenței conștiinței: „nu poți face distincția între lucrurile conștientizate ca reale și lucrurile întradevăr reale, tocmai din cauza conștiinței, dar atunci cînd te referi la existența conștiinței în sine, dacă în mod conștient ți se pare că ești conștient, atunci ești conștient! … poate că Descartes a făcut o grămadă de greșeli dar a avut dreptate în următorul sens: nu poți să pui la îndoială existența propriei conștiințe.”
ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană
Facebook
WhatsApp
TikTok
