ortooxacell kiss2022.gif Flax

PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Despre design – problema ameliorării omului

Suntem incompleți! Sau mai bine spus, trăim cu senzația că suntem incompleți, avem inoculată genetic o perpetuă anxietate legată de faptul că nu avem de ajuns, că nu suntem de ajuns, că nu suntem cine și unde trebuie. Trăim și stări de satisfacție, de împlinire, dar acestea sunt rare momente de respiro în cursa continuă către satisfacerea dorințelor. Conform lui Jacques Lacan ne găsim blocați în următoarea buclă existențială: avem decupat în noi un „gol” de forma „dorinței”, iar această bucată lipsă din sinele omului se găsește mereu în afara respectivului sine, negându-i astfel permanent posibilitatea întregirii. Disconfortul generat de un autoportret incomplet ne obligă să ne construim și reconstruim continuu forma sinelui. Starea asta de șantier este singura pe care o cunoaștem, suntem atât de obișnuiți cu ea că nici nu ne putem imagina în mod definitiv forma completă a edificiului la care lucrăm. În diferența dintre constatare și intenție, dintre realitatea percepută și realitatea dorită, găsim neliniștile, insuficiențele și lamentările noastre, dar tot acolo locuiesc și speranțele, fabulațiile și aspirațiile care ne conturează proiectul. Forma proiectului de „întregire” a omului depinde de viziunea asupra lumii a fiecăruia dintre noi.

Și acum o sumară teorie a viziunii despre lume. În mod reducționist vom împărți posibilitatea de a imagina lumea în doua forme majore de încadrare. Prima este cea dualistă, în care recunoaștem alcătuirea lumii ca fiind din două genuri: materie (stare fizică, concretă, perceptibilă) și spirit (inefabil, observabil doar la nivel de efect). Al doilea format este cel materialist, aici doar materia este considerată fundament al existenței, toate celelalte impresii aparent imateriale cu care ne întâlnim sunt tot produsul suportului material. A nu se înțelege această diferență ca fiind una de tip cantitativ, cum ar veni dualism versus materialism 2 : 1 la materii înscrise. Una dintre diferențele majore constă de fapt în gestiunea inexplicabilului, dualismul separă de material tot ceea ce pare greu de înțeles și îl plasează sub specia misterioasă a spiritului, observăm ceva neinteligibil la nivel de relație cauză – efect, nicio problemă avem o categorie specială nonmaterială unde eventuale reguli pot fi ghicite. Și materialismul se confruntă cu inexplicabilul, ceea ce nu poate fi raționalizat este pus sub semnul supercomplexității, întâlnim aici hazardul, haosul, nivele incalculabile de entropie, în astfel de situații procesarea exactă este înlocuită cu modele probabilistice și alte forme mai sofisticate de ghicit. Cele două forme diferite de „ghiceală” fac apel la două tipuri de agenție, de sursă a acțiunii, foarte diferite.  Să luăm două cazuri diametral opuse. Pentru dualism,  dacă rezumăm brutal proiectul de „întregire ” a omului de tip creștin, putem spune că soluția constă în tratarea diferențiată a materiei de spirit. Materia este abandonată spre descompunere dar spiritul, prin mântuire, poate beneficia de intervenția benevolentă a unui agent supranatural care va asigura celor drepți o eternitate euforică. Pentru varianta materialistă, unde există pretenții mari la capitolul măsurători, „întregirea” este un proiect de îmbunătățire materială. Sub agenția directă a omului, se poate genera un profil de parametri senzoriali identici cu fericirea, la care oricine poate ajunge prin stimulare punctuală cu precizie matematică. Mergând mai departe, spre transumanism, putem găsi propuneri materialiste inclusiv de tip transcendental. Pe scurt, unii dintre noi sunt gata să accepte cu mai multă ușurință supranaturalul, alții ne considerăm produsul unui context strict natural. Pentru primul grup, dimensiunea cosmică a supranaturalului aduce în discuție salvarea din condiția umană, pentru cel de al doilea grup mai plauzibilă este ameliorarea, eventual tehnologică, a condiției umane. Evident lucrurile nu sunt chiar așa de simple, nu este totul alb sau negru, vă avertizez că voi continua și cu alte simplificări violente.

În problema ameliorării plecăm din nou de la două categorii de bază, una ce presupune afectarea internă a omului, și o a doua, externă, ce presupune completarea lumii în întâmpinarea omului. Prima categorie are și ea două subcategorii: una mentală, unde ameliorarea se face prin educație, suport emoțional, investigații spirituale, informație, și una organică, unde intervenția se poate face ciclic – prin alimentație, exerciții fizice, etc., se poate face punctual – prin medicamentație de exemplu, sau structural – prin editare genetică. Și cea de a doua categorie majoră a ameliorării, cea externă, se poate împărți în alte două subcategorii, prima alcătuită din ustensile, din obiecte și ansambluri fizice, din întregul instrumentar de la umilele agrafe și pioneze până la echipamente complexe ca sateliții orbitali, sau proiecte masive de infrastructură precum barajele hidrocentralelor, și o a doua subcategorie alcătuită din obiecte și ansambluri imateriale: forme de organizare, algoritmi de predicție, sisteme de semnalizare, etc. Ei bine aceste două subcategorii, ale categoriei de soluții externe, ale categoriei materialiste din suma proiectelor de „întregire” a omului, fac obiectul designului.

Designul are ca scop prescrierea de soluții funcționale la nevoile umane și a ajuns să fie atât de convingător uneori încât îl acceptăm și atunci când inventează chiar și nevoile la care în mod convenabil oferă răspuns. Chiar dacă designul ca proces se finalizează  cel mai des prin crearea unui obiect, scopul nu este obiectul în sine ci efectele generate de utilizarea acelui obiect, de aici funcția de ameliorare, de aici dependența omului contemporan de vastul sistem prostetic cu care s-a înconjurat.

Funcția, în principiu instrumentală, în întregirea omului, pe care și-o poate asuma designul are evident limite. Aceste limite sunt mereu împinse și testate prin noi specii de design, prin noi disponibilități ale utilizatorilor, prin noi „goluri” în formă de dorință ce necesită petice potrivite. Văzut de la distanță, proiectul de ameliorare a condiției umane poate părea lipsit de ambiție, micile îmbunătățiri sunt rareori spectaculoase, mereu nesemnificative în fața iminenței dezastrului sau a crizei acute în care ne găsim permanent. Totodată astfel de misiuni în pași mici pot fi înșelătoare, lipsite de o țintă clară sau orientate către destinații prea îndepărtate, proiectele ameliorării se pot disipa în eforturi ineficiente sau chiar periculoase, pot fi superficiale, deturnate, rătăcite. Dar modul aditiv în care designul a acumulat avantaje și dezavantaje în definirea condiției umane, din preistorie, de la prima piatră cioplită cu scop până la dependența de obiecte pe care o resimțim astăzi, ar trebui să facă din design un subiect mult mai des discutat.

 

ROBERT  MARIN  este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă”  târgovișteană.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media