PARADIGME  DIN  POST-IZOLARE  –  Robert  MARIN – Despre abstractizare – o problemă de evaluare

Max Weber (1864 – 1920) punea succesul istoric al capitalismului pe seama reorientării speranțelor umane din zona miracolului către cea a determinismului. El numește acest proces, ce a luat amploare odată cu revoluția industrială, „desvrăjirea lumii”.  În timp, componenta calitativă a progresului a devenit mult mai importantă decît cea cantitativă și, soluțiile pentru nevoile reale sau închipuite ale oamenilor au început să pară tot mai sofisticate. Instrumentarul unei vieți „normale” se complică exponențial de la o decadă la următoarea și, în acest ritm, putem spune că ne îndreptăm spre o „revrăjire a lumii”, de data aceasta prin abstractizare. Aparatul perceptiv uman a evoluat pentru a identifica mere pădurețe, pentru a sesiza prezența jivinelor periculoase și pentru exerciții sociale rudimentare cu scop unic de perpetuare a speciei. În contextul preocupărilor computaționale ale societății contemporane suntem slab echipați pentru operațiunile ce ne sunt solicitate în măsură din ce în ce mai mare. Evaluarea s-a transformat dintr-un proces aproape total intuitiv într-unul aproape total abstractizat. 

Într-un articol din Wired (24.06 din Iunie 2016) Danny Hillis anticipa o viitoare desprindere totală de inerțiile iluminismului, de încrederea noastră de secole în logică, determinism și capacitatea omului de a controla natura și, crearea unui nou aliniament către ceea ce el numea „The Age of Entaglement” în care complexitatea și funcțiile autonome ale creațiilor noastre tehnologice și instituționale ne va împiedica să le controlăm efectiv, schimbînd relația noastră cu aceste instrumente într-una de „negociere” a cursului lor în direcția intereselor noastre. Subiectele dialogului utilizatorului uman cu partenerii lui tehnologici vor fi definite de limbajul acestei comunicări al cărui nivel de abstractizare va fi problematic chiar și pentru cei bine dotați cognitiv. Dacă acest autor pare că se aruncă la predicții nefondate, putem sesiza motive de îngrijorare în acțiuni ce deja se petrec. În Anglia, Ofqual (oficiul pentru calificări și control al examenelor) tocmai a reevaluat negativ, cu ajutorul unor algoritmi, aproape 40% din notele A date de profesori pentru lucrările submise de elevi online pe perioada Covid-19 (https://www.theguardian.com/education/2020/aug/07/a-level-result-predictions-to-be-downgraded-england).

Probabil că mai este mult pînă cînd lumea va arăta ca în prognozele lui Danny Hillis, pînă la urmă există un plafon al adoptării progresului ce ține de competențele celor mai avansați dintre noi. Problema este că acești „avansați” încep să se desprindă tot mai tare de restul plutonului în poziții monopoliste ce le permite să fie simultan jucători și arbitri (vezi audierea recentă în fața deputaților americani, a liderilor celor patru mari companii tech: Amazon, Facebook, Alphabet, Apple). Este posibil ca cei mai dezavantajați oameni în viitor să fie cei ce consideră reprezentarea abstractă ca pe o chestiune neimportantă în viața concretă. Un exemplu sugestiv al necorelării gîndirii abstracte cu modul intuitiv în care operează percepția directă este surprins într-o glumă pe care grupul Divertis o folosea acum aproape 30 de ani în spectacolele lor. Un personaj medita (citez din memorie):  „m-am bucurat, constatînd că am o bucurie m-am bucurat din nou, aveam acum două bucurii și din acest motiv iar m-am bucurat, și tot așa, în felul acesta bucuria mea creștea în progresie aritmetică de rație 1”.

Abstractizarea unui proces presupune suspendarea tuturor punctelor de racord narativ cu firul epic al înțelegerii noastre. Nefamiliar, izolat, reprezentat simbolic, obiectul abstract ramîne însă pentru mulți dintre noi neconvingător.  Pentru o evaluare corectă este necesară o mai bună stăpînire a instrumentelor reprezentării, ar fi interesant să apară în școli o disciplină care să se ocupe strict de abstractizare, de la axiomele lui Euclid pînă la arta lui Walter De Maria. În acest sens vă las în încheiere  cu un citat (adaptat) din eseul „Matematica și metafizicienii” scris în 1901 de Bertrand Russell „Matematica pură constă în totalitate în aserțiuni de tipul: dacă propunerea X despre ceva este adevărată atunci propunerea Y despre acel ceva este tot adevărată. Este esențială neaducerea în discuție dacă prima propunere X este în realitate adevărată și nici să menționăm ce este de fapt acel ceva, variantele explicite ale ambelor situații aparțin matematicii aplicate. În matematica pură se pleacă de la niște reguli de relaționare prin care putem implica adevărul unei propuneri din adevărul altei propuneri, aceste reguli de implicație constituie o parte majoră din principiile logicii formale. Putem lua apoi orice ipoteză ni se pare amuzantă și să îi deducem consecințele. Dacă ipoteza noastră este despre orice (în sensul de valabilitate generală) și nu despre unul sau mai multe lucruri particulare atunci deducția noastră este una matematică. Astfel, matematica poate fi definită ca acea disciplină în care nu știm nicio dată despre ce vorbim și nici dacă ceea ce spunem este adevărat. Sper ca oamenii care au avut dificultăți atunci când s-au întâlnit prima dată cu matematica vor găsi o oarecare consolare în această definiție și că, probabil, vor fi de acord cu acuratețea ei.”

ROBERT  MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.