Nicoleta Vasile, câștigătoarea trofeului Crizantema de Aur: “Romanţa este un gen muzical cu totul şi totul aparte”

În perioada 18-20 octombrie 2018 s-a desfăşurat în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”. Evenimentul a avut în acest an tema „Romanţa ne uneşte”, fiind dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 .  se dorește și promovarea Romanţei ca gen muzical al patrimoniului cultural naţional, în vederea înscrierii acesteia în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Anul acesta trofeul a fost câștigat de o tânără interpretă dâmbovițeancă, Nicoleta Vasile, cunoscută publicului  ca interpretă de muzică populară ,,Mă încearcă o emoție pe care nu pot s-o descriu în cuvinte. Tremur și acum, îmi tremură mâinile, vocea… Sunt foarte mândră că am reușit să obțin acest Trofeu, am muncit din suflet pentru el. Vreau să le mulțumesc din toată inima membrilor juriului pentru încrederea acordată și promit că nu o să-i dezamăgesc niciodată. Mulțumesc tuturor acelora care au avut încredere în mine. Acest Trofeu vine ca o încununare pentru că pe 23 octombrie este ziua băiețelului meu, face doi ani, și acesta este cadoul pentru el. Felicitări organizatorilor. (…) Trebuie să recunosc că romanţa este un gen muzical cu totul şi totul aparte, faţă de ceea ce se cântă în zilele noastre, îţi trebuie o anumită sensibilitate, poate şi o anumită vârstă, o anumită experienţă de ce să nu recunoaştem pentru că aici sunt fel de fel de trăiri ale omului… Am venit cu gândul să câştig”, a declarat această după Gala Laureaților.

Iată și alte impresii de festival:

Teodora Manolache, loc 2 Interpretare – „Este al doilea an când mă reîntorc la Târgovişte cu mare drag şi cu pasiune pentru romanţă, pentru că sincer experienţa mea în domeniul romanţei pot să spun că m-a maturizat şi m-a făcut să văd lucrurile puţin altfel şi aici la Târgovişte este ca o a doua familie, pot să spun. Mă simt minunat.

Svetlana Bivol, muzicolog, președintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, director al Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici’’ din Chișinău (Juriul de Creație) – ,,La Chișinău se face – Crizantema de Argint –  de foarte mulți ani și sunt fericită că noi am relansat acest festival după o pauză de cinci ani, dar la Târgoviște am ajuns anul trecut aici în inima romanței. Vreau să vă spun că sunt absolut fascinată de ceea ce am văzut începând cu organizarea, cu decorul, cu scenografia și plus de asta… interpreții de o calitate superioară. Romanța este un gen foarte rafinat, foarte profund, este un gen atât de liric care răvășește sufletele noastre și sunt fericită că aici există Cetatea romanței,  care chiar e înconjurată cu un zid al cetății foarte rezistent, foarte dur, deoarece această piesă de rezistență, această piesă de patrimoniu, această romanță trebuie să dăinuie în veșnicie. Este genial ceea ce se face aici și vreau să doresc Festivalului Crizantema de Aur multă viață în continuare’’. (în foto, a doua din dreapta)

Soprana Daniela Vlădescu – „Am venit, ca de obicei, cu gândurile de împlinire, pentru că această continuitate a unui lucru frumos înseamnă că merităm să trăim frumos. Romanţa este unul dintre cele mai dragi cântece de suflet şi la nivelul la care s-a ajuns acum ca romanţa să fie prezentată nu ca un cântec de masă şi un cântec de petrecere, ci un cântec elevat al poporului român, al sufletului poporului român şi asta înseamnă foarte mult. Ajungând în patrimoniul UNESCO şi ajungând să depăşească graniţele ţării înseamnă că este recunoscută această minunată creaţie autentică românească. Întotdeauna sunt fericită că vin aici, întotdeauna sunt fericită să cânt romanţe şi să ascult artiştii din ce în ce mai buni care interpretează acest gen”.

 

 

 


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro